De patru ani, viața lui Nicole Cherry s-a schimbat radical, artista descoperind iubirea în cea mai pură formă alături de micuța Anastasia. Deși recunoaște că este un „mini me” care îi seamănă perfect la energie și veselie, Nicole nu lasă educația fiicei sale doar la voia întâmplării. Între cariera de succes și finalizarea casei visurilor sale, vedeta aplică un sistem de educație bazat pe echilibru: este cea mai bună prietenă a fiicei sale, dar impune granițe ferme pentru a o pregăti pe Anastasia pentru provocările vieții.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Nicole Cherry și soțul ei, Florin, formează de șapte ani unul dintre cele mai sudate cupluri din showbiz-ul românesc, iar apariția Anastasiei în urmă cu patru ani a reprezentat „încununarea' relației lor. Dacă pe scenă Nicole a fost mereu artista plină de energie, în viața de familie vedeta a descoperit o nouă versiune a sa: una mult mai răbdătoare, responsabilă și extrem de atentă la valorile pe care le transmite mai departe.
Modelul de educație ales de Nicole este unul preluat din propria familie. Relația extrem de apropiată pe care o are cu mama sa i-a servit drept inspirație pentru a deveni, la rândul ei, cea mai bună prietenă a fiicei sale. Totuși, Nicole este conștientă de pericolele unei libertăți totale. Artista refuză să cadă în capcana de a-i face Anastasiei toate poftele doar pentru a obține „liniștea' de moment, considerând că limitele trasate în copilărie sunt esențiale pentru încrederea în sine de mai târziu.
Cum își educă Nicole Cherry fiica de 4 ani și ce reguli stricte aplică
Tu și Florin sunteți împreună de șapte ani și aveți o minune de copil, pe micuța Anastasia, în vârstă de patru ani. Cum e viața voastră de familie și ce activități aveți cu fiica voastră? Sunt curioasă cum e relația mamă-fiică, dar și cum e cea dintre soțul tău și prințesa lui.
Anastasia este o minune de copil, este veselă, activă, ne face viața minunată și suntem norocoși să fim părinții ei. Anastasia îmi seamănă destul de mult, este mini me. Avem o relație minunată, îi sunt și mamă, și cea mai bună prietenă – am preluat acest model de la relația mea cu mama mea. Cât despre Florin, bineînțeles că se topește după ea, iar Anastasia, la fel. Ne place să facem activități împreună, să ne jucăm, să călătorim, să descoperim lumea împreună. Acum ne concentrăm și să terminăm casa visurilor noastre, am reușit să ne mai îndeplinim un vis noi, ca familie, și abia aștept să ne mutăm în casa noastră.
Sunteți adepții cărților de parenting sau mergeți mai mult pe intuiție și instinct când vine vorba de educația Anastasiei? Cu cine te sfătuiești cel mai des cu privire la cea mică?
Cel mai mult mă bazez pe intuiție, dar mă și informez. Florin și cu mine suntem o echipă extrem de sudată și când vine vorba de educația Anastasiei. Mă sfătuiesc și cu mama mea și sora mea, dar și cu prietenele mele care sunt mame. Am adesea temeri că aș putea greși când vine vorba de Anastasia, de creșterea și educația ei, am grijă mare să nu ne simtă lipsa atunci când suntem plecați și să petrecem cât mai mult timp cu ea.
Cum ai spune că te-ai schimbat tu de când ești mamă? Ce ai descoperit la tine în ultimii patru ani?
Iubesc să fiu mama Anastasiei, apariția ei m-a responsabilizat, m-a făcut să descopăr iubirea în cea mai pură formă, m-a ajutat să îmi înțeleg, să îmi iubesc și să îmi respect părinții și mai mult. Și să ne descoperim pe mine și pe Florin ca părinți. De asemenea, e foarte frumos că și sora mea este mamă și că ne creștem copiii împreună, că ne oferim sprijin și în această nouă etapă a vieții. Eu sunt o fire destul de impulsivă și, devenind mamă, am învățat să fiu mai răbdătoare și mult mai cu picioarele pe pământ.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/001-cover-1-1-149-scaled.jpg)
„Vreau să știe că există reguli pe care trebuie să le respecte, că sunt și prietena ei, dar și mama ei”
Ce ai învățat despre limitele tale de când o ai pe Anastasia? Mai sunt și momente când îi faci pe plac doar ca să ai liniște sau te impui atunci când simți că e important să trasezi o graniță, chiar dacă știi că urmează lacrimi sau proteste?
Am grijă să existe un echilibru, iar dacă știu că este foarte obosită sau are o zi mai delicată, să fiu mai tolerantă și să îi mai accept micile proteste. Însă, în general, vreau să știe că există reguli pe care trebuie să le respecte, că sunt și prietena ei, dar și mama ei. Nu cred că este sănătos să fie doar prietenie și să facă doar ce își dorește, pentru că îi va fi mult mai greu mai târziu în viață, când își va da seama că nu poate face oricând orice dorește. Vreau să știe că este în stare să facă tot ce își propune și să aibă încredere în forțele proprii.
Cu cine seamănă mai mult Anastasia, cu tine sau cu Florin? Ți-a moștenit talentul muzical, te regăsești în ea la vârsta ei?
Seamănă cu mine la energie și veselie, este plină de viață. Și are și ureche muzicală. Nu pot să spun că am amintiri de la o vârstă atât de mică, dar e mini me, cu siguranță.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/nicole1-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/491512450_18500351938003731_7037006336757819537_n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/491177196_18500351905003731_5861414630378233022_n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/66-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/colaj-foto-cu-sabrina-stoica-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_b82b93bac3274330f7bf23440b4719ba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_3f9b0de2bf3e2a8b52b00be108e27855.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_fe3394c6f089d2ecfdb79177319b055b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_111312b17e2154a2f40dba93c0c97723.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_0324d56bc8d80c9554d6cd0ca35e7e5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/331.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-foto-2026-01-07t113026.141.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/321.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/01/colaj-dan-capatos.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/316.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/331.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-foto-2026-01-07t113026.141.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_6723155b1f6704d95b6dcefbe4aed39d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_fe3394c6f089d2ecfdb79177319b055b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_c0fcc701dee6e2e5123f237d08e48317.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_9c5144c7b672e9bf9102376fc1474357.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_b82b93bac3274330f7bf23440b4719ba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_0324d56bc8d80c9554d6cd0ca35e7e5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_8b61b25c87739bdc21d093f3e61c90d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_2fbf1b3019b0044a7a890537c6514999.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_bd81a9867382062404992da4e475cf7b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_33d5545b2983620545e32993899f8d1e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_ba11d0cc1fdf981d939616cce5738809.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_43da1ec901bc7eadaa24ec03f039ea68.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_03d65fdaf63961a34027b1b079a0122b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_52673407e5f8113f1bbff0a1af8f1baa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_5a6ef5ebc7f14951cf7267eca8d87155.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_aca4713abc259855d2dff9f2e0b79f59.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_5df119701142597c001067c7c9783ac8.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_0e11a5796f28f96f1978899c500fcb78.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_5f62bddb1349369ab9e92add7153029f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_86b4d630f7d000e3f72b8b4e25c08cdf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_475218182729e7ca676ead85abcaad05.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_19a419c8e3008487cb3632bb8010ae1a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_bffa7ec01dd601a64adec36d1940dfb1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_3494c00304606416bbd751ec3a603cb2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_824f698233fedf0756605a49cfa3b942.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_45d1919995488deb2e30a5eada44c04b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_71e92a057c3dc9a8c90e622992a07d48.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_8dd5d250231c8b18bf5e853fcbb9ba33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_c0fcc701dee6e2e5123f237d08e48317.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_453862c2c271992b79d35ed7c93c19c4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_bbaf25777b6593712fbfb6540ffe822a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_e7a021c0d87654c2cbec314f3720bfca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_d0c3a68cb8a1031e7cf47dcb41f9271d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_7147cabe3016ca4ded1850f8810e0bb2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_e7486e23d21e783c3b685976f294e893.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_aa79a8336050b773a701dd4cf78e52cc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_9754fce438a8bae7bd193bf90b1c088f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_d3e77363bded1aefdab17aa6cc2fbe1e.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_eed461faa0cb5e18b1c26ad1ab94b0d3.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_b35d300cd200d095433729358a034204.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_ac6db768f0fe5db32a491724a71aaa6c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_7b9e0fc7e88400aa23207c0fa8a77ba7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/37_f5980867dd73deca32826302521936e5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/49_fe46710a3332bdbc271f00e77184e1b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/48_dad0f3bc3489c6e3b7ea4910da76f422.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/48_9afbc897a7b367674e8b6301adc800bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/331.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-foto-2026-01-07t113026.141.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/321.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/01/colaj-dan-capatos.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_50048108ecbf1596aeb95a0df98c5fa4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_a427264cd553e9237673c68c3f013e92.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_b8396776c7663cde0a9a2a81acbfb0d2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_058c2f0bf317b71b5a52ebaec16ef1dd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_1d91d55024b83fb391d87bf893bd0276.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_dc5068897bd4667a3288d3cccf1d60da.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_1201d369ee2e5c1606c907f620e9ac44.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_caed48add9dc3e40cd0ec8e7d8e03853.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_efe5ec2836afae8ba0663186621702ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_dc38123cf9b705861b68e3cd0645cc8c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_12f53d9a5c3cbc020e70a9a103eee5a0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_f5da63765ce38c2801b9a2ad2a428001.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_c2b08bae38444bc33c2400a384f89007.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_c977dee4a3a8c58a14225261f353726a.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_a06c585cf176870cc0adb7319f087844.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_d1b976966d899bfadfd2a75b4aeb6e0e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_5cdc8ad42cdca15ca28ae41789d1ca4e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_27ac9ce35faac4877dc434630f99f6b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_7530c70008a708cdf788c823c4ea4357.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_9562b9b2137c86358762fa5fe7b584c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/60_9cf21e29230a903e2c98cec4044943a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_03d65fdaf63961a34027b1b079a0122b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/51_8a9820b1bd77f660b756049dc744fc79.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/46_93ebaaa9b8ee1b190985f22e3853309e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_a91bd765551dcb42e27885cc61e7c9cd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_2cb7b8b14835b8a66b16f23900e16489.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_58a5a86e4740244fdbbc59f51329e4ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_d63a465177e57bfacacd950999dba225.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_a06d75b3092ea663a5ff7a83ec46b897.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_769c0a60bc4479532368b525f2200323.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_7654eae0a8f9fa56416181f9a19ad448.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_acd2d2530f99489bcd78e2332811b09d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_48837d1db47672f4dadc867aaef1736e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_96f414ede2a1cb0b7fa6d3ec0990e080.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_f7698597fbf8f06b17ae3a222b737c6f.jpg)