Cum o alintă familia pe Regina Elisabeta a II-a. Suverana Marii Britanii a primit adorabila poreclă în copilărie

Publicat pe

Regina Elisabeta a II-a are o poreclă care o însoțește încă din copilărie și care este atât de înduioșătoare, încât e greu să o asociezi cu Doamna de Fier a regatului britanic. Cu toate acestea, apropiații o strigă așa!

Regina Elisabeta a II-a are o personalitate atât de puternică și este un personaj atât de iconic, încât este greu de crezut că cineva i-ar putea spune altfel decât Maiestatea Sa ori Regina. Cu toate acestea, există câteva persoane care încalcă protocolul regal… Cei patru copii ai Reginei, deși toți au vârste înaintate, încă îi spun acesteia Mummy,  în timp ce nepoții îi spun Granny.

Unul dintre strănepoții ei preferați, Prințul George, a poreclit-o pe suverana Marii Britanii pe când avea 2 ani și încă nu vorbea cum trebuie, numele a prins, iar acum Elisabeta a II-a, în intimitate, este Gan-Gan. Iar Gan-Gan are, pentru strănepoții ei, întotdeauna câte o tratație, atunci când îi vizitează. Regina mai are însă o poreclă, cu o vechime considerabilă, care a ieșit recent la iveală…

De la Elizabeth la Lilibet

Regina Elisabeta a II-a are 93 de ani, iar Prințul consort Philip – 97, însă tot își mai alintă soția cu porecla pe care suverana a primit-o în copilărie deoarece nu putea să-și pronunțe numele, poreclă ce i-a rămas și în ziua de azi. Drept urmare, dat fiind că micuța prințesă avea probleme cu complicatul Elizabeth, și-a transformat singură numele în… Lilibet, nume pe care îl adoră și în ziua de azi. De altfel, Elisabeta a II-a își transformase porecla în semnătură neoficială, folosindu-se de multe ori de acest nume când scria scrisori informale, cel mai bun exemplu fiind scrisoarea către bunica ei.

Dragă mea bunică, îți mulțumesc mult pentru superba căsuță de păpuși pe care mi-ai dăruit-o. O ador! Cu dragoste, Lilibet

Pentru Prințul Philip, Regina e… varză!

Până de curând, nimeni nu știa cum obișnuiește Prințul Philip să-i spună soției sale. Acest amănunt a ieșit la iveală pentru prima oară datorită filmului The Queen, în care Helen Mirren a jucat rolul Reginei. La momentul acela, lumea a bănuit că era doar o glumă a scenaristului, însă ulterior s-a aflat că porecla este reală și că a fost aflată în urma unei documentări temeinice. Într-una dintre scene, Prințul Filip se urcă în pat și îi spune soției sale: Dă-te mai încolo, cabbage’ (varză)!

Cum să o numești pe cea mai puternică suverană a lumii astfel, chiar dacă îți e soție?! Există totuși și o explicație… Porecla Reginei provine, se pare, dintr-o expresie franțuzească, mon petit choux sau my little cabbage, care s-ar putea traduce prin draga mea’, din păcate însă muzicalitatea limbii franceze nu se regăsește în varza englezească… Nici printr-un efort de imaginație extrem nu ne-o putem imagina pe Regină în postură de choux, cabbage, varză, vărzică, dar probabil că tonul (pe care i-o spune Prințul Philip) face muzica…

Foto: Hepta, Profimedia

Cum o alintă familia pe Regina Elisabeta a II-a. Suverana Marii Britanii a primit adorabila poreclă în copilărieCum o alintă familia pe Regina Elisabeta a II-a. Suverana Marii Britanii a primit adorabila poreclă în copilărie
 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter