Cum s-a schimbat viața Ioanei Tufaru după moartea Andei Călugăreanu, mama ei. Fiica regretatei actriței a rememorat momentele grele din copilăria și adolescența sa, dar și cum, în ultimii ani, a reușit să își regăsească echilibrul și fericirea. De la un trecut marcat de durere, la un prezent împlinit alături de un soț minunat și un băiețel adorabil, ea a învățat să aprecieze fiecare moment și să găsească puterea de a merge mai departe.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! MARTIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
Anda Călugăreanu s-a stins din viață pe data de 15 august 1992, la scurt timp după ce revenise în țară după un turneu în Israel. Actrița a murit la vârsta de doar 45 de ani și a lăsat un gol imens în inima familiei. Fiica ei, Ioana Tufaru, a rămas atunci fără mamă, iar recent a vorbit despre cât de mult a suferit după pierderea femeii care i-a dat viață.
Cum s-a schimbat viața Ioanei Tufaru după moartea Andei Călugăreanu, mama ei
Ioana Tufaru a explicat recent cum s-a schimbat viața ei după moartea mamei sale. Vedeta a vorbit despre momentele dificile din viața sa, dar și despre cum a reușit să găsească echilibrul și fericirea în viața de adult. Ea și-a amintit de momentele de incertitudine care au urmat după pierderea femeii care i-a dat viață.
De-a lungul acestor ani dificili, fiica Andei Călugăreanu a simțit lipsa unui sprijin constant din partea tatălui ei, iar acest lucru a făcut-o să își asume singură responsabilitatea vieții sale.
„Eu am împărțit-o în 2 viața mea, după acești 33 de ani, că în august se fac 33, că a murit în ’92. Primii să zic… 20 de ani, hai să zicem așa, n-au fost prea străluciți, eu am mai povestit și în alte apariții, a fost destul de greu, destul de dur, practic eu am fost aruncată în lumea asta mare care este, fără a ști ce se întâmplă cu mine, aveam totuși 14-15 ani, nu știam să-mi gestionez viața într-un anume fel, pe urmă nici tatăl meu n-a contribuit foarte mult la lucrurile astea și atunci a trebuit să iau frâiele vieții singură în mână, cum se spune, a fost foarte greu.
De la o anumită perioadă au intrat și oameni frumoși în viața mea, oameni care mi-au fost alături, care s-au luptat pentru mine, care m-au ajutat foarte mult, atât cât poate fiecare, pentru că na… știm cu toții prin ce vremuri trăim și după să zic…', a spus vedeta în cadrul unei emisiuni TV, conform kftele.ro.
Citește și: Ioana Tufaru a chemat salvarea acasă, pentru fiul ei: „Nu a mâncat mai nimic vreo două zile”/ Cu ce boală a fost diagnosticat Luca și câți bani a plătit pentru tratament
Ce spune fiica regretatei Anda Călugăreanu despre rolul de mamă
Cu toate acestea, începând cu anul 2014, lucrurile s-au schimbat semnificativ pentru Ioana Tufaru. În anul 2015, vedeta a devenit mamă pentru prima dată, iar acum a vorbit despre acest rol important din viața ei.
„2014 încoace, lucrurile au stat total altfel, 180 de grade s-au schimbat în bine, în 2015 pe 9 octombrie am devenit mămica unui băiețel pe care îl ador, deci de câte ori vorbesc de el, mi se umplu ochii de bucurie și e un copil tare bun (…), pentru că mi-a dat Dumnezeu o familie minunată, un soț extraordinar, un copil bun.
Nu vreau acum să par răutăcioasă, dar eu când aud mămicile, chiar și al meu când era mai mic și mergeam în parc și: „Vai… n-am dormit toată noaptea, vai că bebelul, că…', eu mă uitam la ele, mă gândeam oare ce sunt alea nopți nedormite, că eu nu le-am trăit. A fost un copil atât de cuminte și acum e, dar na… e specific vârstei, mai zvăpăiat', a mai adăugat ea.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/04/001-cover-50.jpg)
Ioana Tufaru este căsătorită și are un fiu
Ioana Tufaru, fiica Andei Călugăreanu și a lui Dan Tufaru, trăiește acum o viață fericită alături de soțul ei, Ionuț Mardare, și fiul lor, Luca, în vârstă de 10 ani.
Vedeta și-a pierdut mama pe data de 15 august 1992 și tatăl pe 28 noiembrie 2002. Actrița a murit la vârsta de 45 de ani, la scurt timp după ce revenise în România după un turneu în Israel.
Sursa foto: arhivă