Cum se înţeleg vedetele cu mamele lor

Publicat pe

În timp ce pentru unele vedete mamele sunt ca nişte surori mai mari, tot timpul alături de ele, sfătuindu-le şi susţinându-le, alte celebrităţi nici macar nu mai vorbesc cu cele care le-au dat viaţă.

 

În relaţii minunate

 

Sharon şi Kelly Osbourne

Cele două au reuşit să treacă peste confictele apărute în perioada adolescenţei lui Kelly, iar acum sunt cele mai bune prietene. Sharon i-a fost mereu alături lui Kelly, oferindu-i suport, iar vedeta a apreciat extrem de mult susţinerea mamei sale. Sharon şi Kelly pot fi văzute adesea împreună pe covorul roşu.

 

Tish şi Miley Cyrus

Se înţeleg atât de bine, încât şi-au făcut aceleaşi tatuaje şi ies chiar şi în club împreună. Asta, poate şi pentru că diferenţa de vârstă este destul de mică între ele, iar Tish poate trece cu uşurinţă drept sora mai mare a lui Miley.

 

Tina şi Beyonce Knowles

Cariera lui Beyonce nu ar fi fost poate niciodată atât de impresionantă, dacă artista nu s-ar fi bucurat de ajutorul mamei ei. Încă de pe vremea Destinys Child, Tina era extrem de implicată în tot, ea fiind cea care le făcea fetelor costumele de scenă. În 2011, cele două au creat brand-ul Dereon, lansând prima colecţie de haine.

 

Madonna şi Lourdes

Madonna o adoră pur şi simplu pe Lourdes, iar frumoasa ei fiică îi răspunde cu aceeaşi dragoste. Artista i-a fost alături adolescentei la lansarea primei ei colecţii de haine, Material Girl.

 

Kris Jenner şi fiicele sale

Kris a ştiut să dezvolte o relaţie perfectă cu fiicele sale şi să le propulseze carierele. Astfel, ea a fost producătoarea show-urilor în care au evoluat membrii familiei sale.

 

Relaţii tensionate

 

Jaid şi Drew Berrymore

Drew Berrymore nu a avut copilărie. A început să bea alcool la 9 ani, iar la 13 ani consuma cocaină. Vinovată a fost mama ei, căreia îi plăcea la nebunie viaţa de la Hollywood şi o purta prin baruri. Actriţa a declarat că nu şi-a iertat completat mama pentru greşelile pe care le-a făcut în privinţa ei.

 

Jennifer Aniston şi Nancy Dow

Cartea „From Mother and Daughter to Friends : A memoir', publicată de Nancy a mâhnit-o atât de tare pe Jennifer, incât aceasta a rupt orice legătură cu mama ei. Nu a invitat-o la nunta cu Brad Pitt şi relaţia este în continuare foarte rece, deşi Justin Theroux, actualul iubit al actriţei, încearcă, se pare, să îndrepte lucrurile.

 

Courtney Love şi Frances Bean Cobain

Frances a avut nevoie de o ordonanţă care să o ţină departe pe mama ei. A invocat problemele grave cu alcool şi drogurile pe care Courtney le are. Cele două nu îşi vorbesc, iar Courtney se amuză uneori lansând pe Twitter zvonuri despre fiica ei, Trist…

 

Constance şi Leighton Meester

Născută în închisoare, Leighton nu a reuşit să aibă o relaţie bună cu mama ei. Actriţa a chemat-o în justiţie, după ce femeia a făcut o greşeală impadonabilă. In loc să folosească banii trimişi de Leighton pentru îngrijirea fiului ei bolnav, aceasta şi-a făcut operaţii estetice…

 

Foto: Northfoto

 

Cum se înţeleg vedetele cu mamele lorCum se înţeleg vedetele cu mamele lor
 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter