Cum se înțelege Ioana Ginghină cu Alexandru Papadopol, la 7 ani de la divorț și ce relație are actorul cu fiica sa, Ruxandra: ”Vorbim mult despre facultatea fiicei noastre. O sfătuiește” / EXCLUSIV

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ioana Ginghină își concentrează toamna aceasta atenția pe fiica ei, Ruxandra, care a împlinit 18 ani în vară. Tânăra se pregătește de Bacalaureat și de facultate. Actrița a explicat și de ce nu pleacă în viitorul apropiat într-o vacanță și cum se mai înțelege cu Alexandru Papadopol, tatăl fiicei sale.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI

Ioana Ginghină a fost prezentă la o gală, unde a obținut un premiu. Actrița iese mai rar la evenimente seara, având de regulă un program de familie. Într-un interviu pentru Viva.ro, vedeta ne-a povestit că i-a plătit școala de șoferi fetei sale, căreia îi oferă și resursele financiare pentru meditații și tot ce mai are nevoie să reușească la examene.

Ioana GinghinaIoana Ginghina

Citește și: Ioana Ginghină, reacție tranșantă în cazul Cornell 7: „Consimțământul nu este o semnătură dată la începutul serii și valabilă până dimineața. O femeie poate să se răzgândească. Poate să spună nu'

Ioana Ginghină se află într-o fază în care își concentrează atenția și resursele financiare pentru studiile fetei sale, Ruxandra. Tânăra se află în ultimul an de liceu și se pregătește pentru BAC și admiterea la facultate. În acest moment, ambele, mamă-fiică, au o relație bună cu Alexandru Papadopol. De ce nu pleacă în vacanță și care este obiceiul de la care nu se abate actrița, seara.

Bună, Ioana. Ce faci?

Am venit de la Atomic TV. Știi că mai există? Acolo sunt niște tineri care au și un podcast și m-am dus la ei să îi inspir și acum am venit să îmi iau premiul.

Cum a fost anul acesta pentru tine? Mai e puțin și se încheie anul 2026.

Nu îmi dau seama. Am început podcastul. De fapt, l-am continuat, că de început l-am început la finalul lunii decembrie 2025. Așa și așa, dacă stau să mă gândesc…

Au fost mai multe lucruri rele decât bune?

Nu neapărat, dar cred că am avut mai multe așteptări de la anul acesta decât cele care au venit.

Citește și: Actorul Ionuț Antonie a murit la 59 de ani! Ioana Ginghină a reușit să-i găsească rudele după o săptămână, pentru înmormântare: „Facem demersurile să fie depus la capelă, iar apropiații să-și poată lua rămas-bun”

Cum a fost 2026 pentru Ioana Ginghină

Dar a fost un an greu pentru toată lumea dacă stai să te gândești…

Da, deci am fost în aceeași situație ca toată lumea. Sigur, nu pot să spun că s-au întâmplat nu știu ce lucruri rele, dar… ar fi putut să fie și el mai blând.

Eu te văd o luptătoare, mai ales atunci când crezi foarte mult în ceva! Cum te descurci cu cei care te critică pe internet?

Da. Încerc să trag niște semnale de alarmă. Nu știu dacă este bine. Chiar m-am și gândit zilele acestea. Mă și consumă foarte mult… Și nu știu dacă este bine ceea ce fac. Pentru că îmi pun întrebarea: vreau să am dreptate sau liniște? Dar de multe ori nu poți să ai liniște dacă știi că ai dreptatea de partea ta și tu, cumva, să stai, să lași lucrurile așa… Complicat.

Citește și: Sandra Mutu, adevărul despre relația cu fostele soții ale lui Adrian Mutu! A spus cu cine se înțelege mai bine dintre Alexandra Dinu și Consuelo: „Cu ea nu pot spune că s-a ajuns la aceeași apropiere” / EXCLUSIV

Ioana Ginghină: 'I-am plătit fiicei mele școala de șoferi'

Ce face Ruxandra, fiica ta? Ultima dată vorbeam de majoratul ei când ne-am întâlnit, în vară.

Ce să facă…A împlinit 18 ani în vară. Este în clasa a Xll-a. Este în săptămâna altfel. Face meditații și la școală, pentru BAC, așa că nu simte relaxarea săptămânii altfel.

I-ai promis un cadou de majorat. Cum a rămas?

La ce te referi?

Era vorba despre o mașină, despre o vacanță…

Da, mașina o are. Este în curte. Trebuie să termine școala de șoferi. I-am plătit școala de șoferi, mai are câteva ore, dar nu am bătut-o la cap cu asta. Trebuie să îți placă șofatul, nu să te bată cineva la cap. Așadar, am lăsat-o să-și facă orele în ritmul ei. Cu asta chiar nu am bătut-o la cap și nu am insistat, cum procedez cu alte lucruri, în privința ei. Eu am plătit, dar responsabilitatea este a ei. Consider că trebuie să fii pregătit să faci acest pas. Sunt liniștită atât timp cât nu o știu în trafic, la volan.

Citește și: Romanița Iovan spune că nu este o „mamă sufocantă'. Cât de des vorbește cu Albert, care studiază acum în Anglia: „Îi respect independența și înțeleg că trăiește o etapă foarte importantă din viața lui' / EXCLUSIV

Ce a povestit Ioana Ginghină despre fiica ei

Dar tu ce crezi? Are abilități de șofer?

O mai văd când vine instructorul și o ia din fața casei. Nu știu cum conduce. Nu am pus-o la volan, să văd cum conduce, că nu este legal și îmi e și frică.

Dar ea ce spune? Îi place?

Da, îi place. Ruxi a avut o vară agitată și plină. A fost ocupată și cu distracțiile, dar și cu orele de actorie pe care le-a făcut. Dar eu nu am insistat cu nimic, în privința ei.

Ioana Ginghină: 'Am visat azi-noapte că eram în Thailanda'

Ce mai urmează? Eu te urmăresc pe rețelele de socializare…

Nu știu ce să spun, dacă urmează ceva mai deosebit, dar repet în două spectacole, în teatre independente. Deci nu la Teatrul Ion Creangă. Dar încă nu vreau să vorbesc despre ele, pentru că suntem la început.

O vacanță? Știu că și tu erai cu plecările… Îți plac călătoriile.

Nu, deocamdată nu plecăm pe nicăieri din aceleași motive: financiare. Chiar îi spuneam astăzi soțului meu că am visat azi-noapte că eram în Thailanda. Și mă gândeam, oare când mai ajungem noi în Thailanda. Este un an foarte greu pentru că se simte și la noi criza aceasta. Este un an cu meditații pentru Ruxandra și pentru Bacalaureat, dar și pentru facultate. Și atunci nu este un an ușor din punct de vedere financiar. Și apoi fiica mea încă nici nu știe dacă vrea să plece la studii peste hotare sau dacă va rămâne aici. Deci cumva banii sunt concentrați pe studiile Ruxandrei.

Cu alte cuvinte, ea este prioritatea voastră?

Oricum ea a fost mereu prioritatea noastră, dar acum chiar trebuie să facem un efort, să îi dăm ce are nevoie ca să fie acolo unde își dorește.

Ioana Ginghină, detalii despre relația Ruxandrei cu tatăl ei

Tatăl ei îi dă vreun sfat? Ultima dată mi-ai zis că i-ai lăsat pe ei să țină legătura…

Chiar am vorbit cu el, pentru că vorbim mult despre facultatea fiicei noastre… O sfătuiește, da. Sunt adulți amândoi și, în privința lui, chiar avem o perioadă bună în viața noastră, a celor trei. Pentru că s-au liniștit lucrurile și mi-aș dori ca ele să rămână așa.

Mulțumesc mult, Ioana, și mult succes! Să te regăsesc cu același tonus bun ca acum.

Sunt mai obosită acum, pentru că eu, de obicei, la ora 21 închid tot ce înseamnă telefoane și sunt în lumea mea: cu o carte în mână sau cu soțul în brațe. Nu sunt la evenimente!

Totuși, ai ieșit la câteva evenimente anul acesta…

Doar la câteva. Nu sunt așa petrecăreață!

Mersi și mult succes Ruxandrei.

Mulțumesc.

Foto: Facebook.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton