Adrian Naidin a dezvăluit cum se simte la 9 ani de când s-a prăbușit de la etaj, de frica mascaților care au intrat peste el în casă. Se întâmpla în 2016, iar artistul a crezut atunci că sunt hoți și a încercat să coboare pe fereastră, însă a căzut și s-a rănit grav.
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Cuprins
Adrian Naidin a fost la un pas de moarte pe 28 septembrie 2016, când a căzut de la etaj, speriat de mascații de la Antidrog, care au intrat, peste el, în urma unei percheziții în clădire. Artistul a supraviețuit, însă cu răni grave, care i-au pus în pericol cariera, având în vedere că în mana cu care cântă la violoncel are montate mai multe șuruburi.
Cum se simte Adrian Naidin, la 9 ani de când a căzut de la etaj
De frica mascaților care au intrat peste el și pe care el i-a crezut hoți, Adrian Naidin a încercat să coboare, în curte, de la fereastră, pe suportul de aer condițional, dar a alunecat.
A suferit o fractură de metacarpiene, fractură de mandibulă și craniană. A avut și câteva coase fisurate. Iar pielea capului, scalpul, s-a desprins cu tot cu păr, în cădere pe scările de ciment. Mâna dreaptă, cu care mânuiește arcușul, i-a fost distrusă. Nimeni nu îi mai dădea vreo șansă de a reveni pe scenă:
„Niciun medic român nu credea că mă voi mai vindeca la mâna dreaptă. M-a salvat însă prof. dr. Zsolt Szabo, președintele Societății Mondiale de Chirurgia Mâinii și Andrei Ursache, medic primar ortopedie traumatologie. Ei au operat sute de instrumentiști, cu probleme medicale. Din păcate, încheietura mâinii drepte nu mai merge până jos.
Am șuruburi în mână pe viață. Prin urmare, a trebuit să schimb stilul de a mânui arcușul, m-am adaptat, acum pot cânta din nou. De fapt, încă de mic, de la cursurile de violoncel, am fost pregătiți de profesori să putem continua activitatea muzicală, în caz de accidente.
În urma acelei căzături am avut și timpanele sparte, iar scalpul era pe jos. A fost o minune să supraviețuiesc. Acum pot spune că sunt bine. N-am dat pe nimeni în judecată, nu pe mine mă căutau. Oricum, s-a prescris', a declarat Adrian Naidin pentru Click!
Ce s-a întâmplat, exact, pe 28 septembrie 2016, în casa lui Adrian Naidin
Pe 28 septembrie 2016, Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate a făcut şapte percheziţii, având informaţii despre culturi indoor de plante de canabis, pentru consum propriu şi pentru vânzare. Într-unul dintre imobilele percheziţionate locuieşte, cu chirie, violoncelistul Adrian Naidin.
„La data de 28 septembrie, au fost efectuate şapte percheziţii la persoane bănuite că ar fi dezvoltat culturi indoor de cannabis, într-o locuinţă din Bucureşti. În urma percheziţilor, în locuinţa principalului suspect, au fost descoperite aproximativ 500 de grame de cannabis, 5 grame de cocaină şi o instalaţie completă pentru cultură indoor de cannabis', se arată în comunicatul remis atunci de Poliţia Română.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/05/001-cover-1-1-190.jpg)
Reprezentanţii instituţiei confirmă că, în timpul percheziţiei la imobilul unde s-au găsit drogurile, o persoană a sărit pe geam.
„Precizăm că, în cadrul acestei operaţiuni, o persoană aflată într-o altă cameră, de la etajul 1 al imobilului percheziţionat, confom mandatului emis de instanţa de judecată, a sărit pe geam. Poliţiştii i-au acordat primul ajutor, ulterior transportându-l la o unitate medicală din Bucureşti „, se mai preciza în comunicatul de presă.
În momentul în care poliţiştii au intrat în imobil, Adrian Naidin era împreună cu un alt bărbat. Violoncelistul a încercat să sară de la etajul unu, dar a lovit un aparat de aer condiţionat şi a căzut, au arătat sursele citate.
Adrian Naidin a suferit politraumatise şi a fost dus la Spitalul Elias din Capitală. Managerul Spitalului Elias, Doina Dimulescu, a declarat, atunci,, că muzicianul Adrian Naidin a fost internat ca urmare a unui politraumatism': „În prezent, pacientul de află în secţia de Terapie Intensivă, este stabil din punct de vedere al funcţiilor vitale şi primeşte îngrijirile reclamate de leziunile pe care le-a suferit'.
Poliţiştii au găsit în subsolul imobilului în care locuieşte Adrian Naidin o cultură de canabis, iar în casă, aproximativ un kilogram de canabis pregătit pentru vânzare.
Sursele citate de News.ro au precizat că Adrian Naidin le-ar fi spus poliţiştilor că el nu avea cunoştinţă despre acea cultură indoor şi nici de drogurile din casă, el locuind acolo cu chirie.