Cum și-a cunoscut Mariana Dănescu soțul, în urmă cu 30 de ani: "Ne-am căsătorit când eram în ultimul an de facultate. A fost și este singurul bărbat din viața mea". Cu ce se ocupă Gabriel Capră / EXCLUSIV

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Actrița Mariana Dănescu trăiește de peste trei decenii o frumoasă poveste de dragoste alături de soțul ei, Gabriel Capră, singurul bărbat din viața ei. Discretă atunci când vine vorba despre familia sa, artista a făcut dezvăluiri emoționante despre începutul relației lor, cererea în căsătorie și secretul unei căsnicii solide. Cei doi s-au cunoscut în 1989, iar după cinci ani de relație au decis să își unească destinele, chiar în perioada în care actrița se afla în ultimul an de facultate. Dar cine este, de fapt, Gabriel Capră și cu ce se ocupă bărbatul care i-a fost mereu sprijin necondiționat?

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI

Dacă pe soțul tău din serial, Dragoș Moștenescu, îl știe toată lumea, nu același lucru se poate spune despre cel real… Așa că te rog să ne spui mai multe despre Gabriel, bărbatul care îți e alături de mai bine de trei decenii. Soțul tău are aceeași profesie?

Soțul meu, Gabriel Capră, este din București și l-am cunoscut pe vremea când lucram la Casa Scânteii. A fost și este singurul bărbat din viața mea. Adică, pardon, Mihai îi face o concurență strașnică! Soțul meu este profesor, iar la bază este inginer și este foarte inteligent. El s-a ocupat mult de copii și i-a învățat foarte multe lucruri: să meargă cu bicicleta, să rezolve probleme la matematică și multe altele. Eu am venit în completare cu partea umană și artistică.

Mariana Danescu – poza de pe platoul de filmare TATUTU’-gigapixel-standard-scale-2_00xMariana Danescu – poza de pe platoul de filmare TATUTU’-gigapixel-standard-scale-2_00x

Citește și: Adela Popescu și Elena Gheorghe, interviu la dublu despre viața de familie. Ce au în comun Radu Vâlcan și Cornel Ene: „Știu să ne susțină, dar și să ne aducă cu picioarele pe pământ. Și cred că asta e combinația perfectă”/ EXCLUSIV

Mariana Dănescu: „Soțul meu este un om de excepție”

Sunt o fire spontană, dar profundă, veselă și exuberantă, și încerc să fiu pentru familia mea un model de echilibru și armonie. Mi-am crescut copiii în spiritul demnității, modestiei și respectului pentru ceilalți. Mă număr printre femeile norocoase. Soțul meu este un om de excepție, care m-a protejat întotdeauna, un om calm, pe care te poți baza și care m-a sprijinit de-a lungul vieții. Dragostea adevărată înseamnă sprijin reciproc, grijă și atenție.

Citește și: Mariana Dănescu, primul interviu după revenirea în televiziune: „În ultima perioadă am făcut doar lucruri bune, după o etapă mai neplăcută din viața mea”. Ce spune despre Lia Bugnar și Anghel Damian / EXCLUSIV

Cum și-a cunoscut Mariana Dănescu soțul

Când v-ați cunoscut și după cât timp te-a cerut în căsătorie? A fost așa ceva romantic, ca la carte? Care e cea mai frumoasă amintire pe care o ai din ziua nunții? Dar cea mai amuzantă?

Ne-am cunoscut în 1989, iar după cinci ani de relație și de prietenie autentică, specifică vremurilor de atunci, m-a cerut în căsătorie, emoționat, în fața părinților noștri și a familiei. Ne-am căsătorit când eram în ultimul an de facultate, iar la cununia noastră au participat toți colegii, inclusiv doamna profesoară Sanda Manu. În ziua nunții, conform tradiției, colegii mei mi-au cântat în cor „Ia-ți, mireasă, ziua bună!. A fost emoționant și spectaculos, cum altfel putea fi alături de niște colegi și prieteni atât de talentați, care astăzi sunt nume importante ale teatrului și filmului românesc.

Citește și: Mariana Dănescu, alias Lili Jurcă din La Bloc, revine la Pro TV după 20 de ani. Cum arată astăzi și în ce serial va juca: „Sunt încântată! Lucrez alături de prieteni vechi'

Mariana Dănescu, despre secretul mariajului de 30 de ani

Există vreun secret al relației voastre atât de longevive? Poate suna ca un clișeu, dar e o întrebare legitimă, dat fiind că, în ultimul timp, divorțează lumea ca pe bandă rulantă…

Iubirea sinceră și adevărată este, cred, cel mai frumos și mai pur sentiment. Nu poate fi descrisă complet în cuvinte – ea se simte, se trăiește, se dovedește. Dragostea înseamnă să poți avea încredere în celălalt și, în același timp, să-i inspiri încredere totală. Altfel nu poate exista o relație armonioasă. Omul de lângă tine nu îți este doar iubit, ci și prieten – acel om căruia trebuie să îi poți spune toate gândurile tale, fără restricții și fără teamă. Vremurile s-au schimbat, dar, într-o familie adevărată, respectul și iubirea rămân aceleași, indiferent de epocă.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton