Cum și-a descoperit Dan Alexa pasiunea pentru fotbal și cum s-a ales cu porecla "Chirurgul": "Recunosc că uneori am dus agresivitatea din teren dincolo de limita regulamentului" / EXCLUSIV

Dincolo de imaginea dură de pe marginea terenului, Dan Alexa este un personaj cu multe fațete. Fost fotbalist de top și antrenor respectat, el și-a construit cariera cu aceeași determinare cu care își trăiește și viața personală. Tată a trei copii, Alexa jonglează între responsabilitățile de familie și provocările din fotbal. Recent, a trecut printr-un nou capitol personal, marcând un divorț care, deși discret, a fost resimțit profund. Participarea la Asia Express (Antena 1) i-a oferit însă o altă perspectivă: o experiență intensă, care l-a scos din zona de confort și l-a reconectat cu sine. Cum s-a ales Dan Alexa cu porecla "Chirurgul" și ce satisfacții îi aduce statutul de antrenor a povestit într-un interviu exclusiv pentru VIVA!.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Cuprins

1 Cum s-a ales Dan Alexa cu porecla „Chirurgul” și ce relație are cu celebritatea
2 Dan Alexa: „Mi-aș fi dorit, evident, să antrenez și echipe cu bugete mari, cu condiții mai bune”

Ai început fotbalul de la 8 ani. Cum ți-ai descoperit pasiunea? Ce rol au avut părinții în parcursul tău?

Am avut o copilărie frumoasă. M-am născut în Timișoara, dar am crescut în Caransebeș. Am avut niște părinți care și-au dedicat viața mie și fratelui meu. Am jucat fotbal de mic, de când mă știu. M-au sprijinit în tot ce am făcut, chiar dacă le-a fost greu.

Citește și: Andra, primele declarații despre bărbatul împotriva căruia ea și Măruță au cerut ordin de restricție: „A pătruns în curte. Violența și-a exprimat-o pe rețelele de socializare'

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Cum arăta Lia Olguța Vasilescu la începutul carierei. Primărița Craiovei a intrat în politică la doar 16 ani, iar la 19 deja deținea o funcție importantă în partidul lui Corneliu Vadim Tudor

Citește și: Tily Niculae și Dragoș Popescu au divorțat în secret, după 15 ani de mariaj: „Am ales să pun punct căsniciei noastre cu mult timp în urmă!'

Îmi aduc aminte când am plecat la Timișoara, la liceul sportiv, au făcut eforturi mari, ne-au cumpărat o garsonieră, eu eram la liceu, fratele meu – la facultate. Ne-au susținut în orice drum am ales. Am trei copii acum și n-o să le impun niciodată ce meserie să urmeze. Cel mai important e să-i sprijin să-și urmeze visul, indiferent că vor să fie tâmplari, doctori sau artiști. Cred că orice meserie făcută cu pasiune trebuie susținută. Iar eu am avut acest sprijin total din partea părinților mei.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Ultimele cuvinte spuse de profesoara din Craiova, ucisă de soțul ei. Ce se întâmplă acum cu fetița de 11 ani, care și-a ținut mama de mână până în ultima clipă

Vezi galeria foto

Cum s-a ales Dan Alexa cu porecla „Chirurgul” și ce relație are cu celebritatea

Ai primit porecla de „Chirurgul' pentru stilul tău de joc. Care au fost cele mai importante momente din cariera ta?

Porecla de „Chirurgul' mi-a fost dată de Ioan Andone, după un fault dur pe care l-am făcut asupra lui Mocanu, de la Farul. La scurt timp, am mai avut o intrare tare, și așa am rămas în memoria suporterilor ca un jucător agresiv, dur. Nu eram genul de fotbalist care marca goluri spectaculoase sau care făcea diferența în mod strălucitor, dar eram extrem de important pentru echipă. Recunosc că uneori am dus agresivitatea din teren dincolo de limita regulamentului – și mi-am asumat asta. Am pierdut și am plătit pentru unele excese, dar niciodată nu m-am ascuns de ceea ce sunt. Mi-am asumat stilul și felul meu de a fi. Am avut antrenori cu care m-am înțeles foarte bine, pe care i-am respectat și pe care îi respect și acum, și pe care o să-i port mereu în suflet. Am fost un jucător loial, constant, și oriunde am ajuns am fost respectat pentru implicarea și dăruirea mea. Nu am fost mereu jucătorul decisiv, dar eram acel om de echipă esențial în construcția unui grup unit.

Am fost mereu mediatizat în fotbalul românesc, și s-au legat de mine niște momente clare. Evident, ca orice fotbalist, îmi amintesc cu drag de trofeele câștigate – Cupa României, campionatul – dar și de recunoașterea individuală. În 2010, dacă nu mă înșel, am fost desemnat cel mai bun mijlocaș din campionatul intern, alături de Gabi Torje. A fost o onoare pentru mine, mai ales că am fost votat de suporteri. Pentru mine, aprecierea celor din jur a contat întotdeauna enorm. Îmi doream să nu-i dezamăgesc, să dau totul pe teren pentru echipă și pentru cei care credeau în mine. Una dintre calitățile mele cele mai mari cred că este loialitatea. Asta m-a definit ca om și ca jucător.

Dan Alexa: „Mi-aș fi dorit, evident, să antrenez și echipe cu bugete mari, cu condiții mai bune”

Ce satisfacții îți aduce statutul de antrenor? Cum reușești să menții echilibrul între viața personală și cea profesională? S-au ciocnit vreodată aceste două planuri?

Primul meu contact cu antrenoratul a fost direct în Liga 1, și pentru asta îi sunt recunoscător fostului primar al Timișoarei, Nicolae Robu. Am ajuns la Poli Timișoara într-un moment foarte dificil, spre final de campionat. Jucasem în Cipru, am venit sâmbătă, iar luni eram deja pe bancă, la echipa mea de suflet. Din păcate, în acel an, am retrogradat. A fost un început greu, dar conducerea mi-a oferit încredere și continuitate. Am reușit promovarea cu Poli, apoi am mers la Rapid, într-o perioadă extrem de complicată financiar. Am promovat și acolo. A urmat Călărași, un episod pe care îl consider o adevărată minune. Am preluat echipa de pe penultimul loc și am reușit o promovare pe care nimeni nu o credea posibilă. A fost, poate, cea mai mare realizare a mea ca antrenor, pentru că absolut nimeni nu ne dădea vreo șansă. Azi sunt la Tunari, unde am obținut din nou promovarea. Am patru promovări în total, și poate de aceea mi se spune „antrenorul promovărilor'.

Mi-aș fi dorit, evident, să antrenez și echipe cu bugete mari, cu condiții mai bune. Dar, în realitate, am fost mereu atras de misiunile grele, aproape imposibile. Am lucrat cu jucători neplătiți cu lunile, cu cluburi care trăiau de pe o zi pe alta. Îmi place să antrenez, să muncesc. Nu pot sta prea mult pe margine. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am avut mereu echipă și că n-am trecut prin pauze lungi. Cred că un antrenor e definit de capacitatea de a se adapta și de a construi ceva chiar și în cele mai grele condiții. În ceea ce privește echilibrul între viața personală și cea profesională, da, uneori s-au ciocnit. E inevitabil. Când trăiești cu atâta pasiune pentru ceea ce faci, e greu să nu duci stresul acasă. Dar am învățat, în timp, să separ lucrurile sau, cel puțin, să încerc. Familia rămâne esențială, chiar dacă, uneori, e greu să menții echilibrul perfect.