După ce a trecut recent prin momente grele, Daciana Sârbu a vorbit deschis despre relația pe care o are cu cele două fiice ale sale, Irina și Maria. Aceasta a transmis în social media un mesaj emoționant de 8 Martie, în care a mărturisit cât de mult înseamnă pentru ea familia și cât de departe este dispusă să meargă pentru a-și proteja copiii.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI
VEZI ȘI ACEST VIDEO VIVA!:
Recent, familia Dacianei a trecut printr-un episod tensionat, după ce Irina Ponta a întâmpinat dificultăți în timpul unei călătorii în Emiratele Arabe Unite. Adolescentei i s-a refuzat îmbarcarea într-un autocar care urma să o ducă din Dubai în Oman, situație despre care mama ei a vorbit în spațiul public. Ulterior, Irina a reușit să se întoarcă în România, dar ecourile poveștii încă nu s-au stins. De 8 Martie, Daciana Sârbu a transmis un mesaj emoționant în mediul online, dedicat celor două fiice ale sale – Irina, în vârstă de 17 ani, și Maria, în vârstă de 10 ani, pe care ea și Victor Ponta au adoptat-o în urmă cu câțiva ani.
Daciana Sârbu, mesaj emoționant pentru fiicele sale, după ce Irina a revenit din Abu Dhabi
Irina Ponta este fiica biologică a Dacianei Sârbu și a lui Victor Ponta și va împlini curând 18 ani. De-a lungul timpului, părinții ei au preferat să o țină departe de viața publică, aparițiile sale fiind rare în spațiul mediatic. În familia Dacianei Sârbu și a lui Victor Ponta se află și Maria, fetița pe care cei doi au adoptat-o și care în prezent are 10 ani. Decizia adopției a fost făcută publică în urmă cu câțiva ani, iar Daciana Sârbu a vorbit în mai multe rânduri despre importanța acestui pas pentru familia lor.
În ultimele zile, numele Irinei a apărut în atenția publică după incidentul din timpul călătoriei din Emiratele Arabe Unite, moment care a generat reacții din partea familiei. Cu ocazia zilei de 8 Martie, Daciana Sârbu a publicat pe rețelele sociale un mesaj în care a vorbit despre legătura puternică pe care o are cu fiicele sale.
„Pentru fetele mele merg până la capătul lumii. Lupt cu oricine și cu orice rău ca să le apăr și nu mă sperie nimic. Nu știu dacă sunt cea mai bună mamă, dar știu sigur că pentru ele voi face mereu tot ce ține de mine.
Nu voi avea toate răspunsurile și nu voi putea controla tot ce li se întâmplă în viață. Dar un lucru îl vor ști întotdeauna, că au pe cineva care nu renunță la ele niciodată. Care le iubește și le apără indiferent de cât de greu devine drumul.
La mulți ani!', a scris Daciana Sârbu pe rețelele de socializare.
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/03/001-cover-354-49.webp)
„Am simțit, pe lângă disperare, furia și frustrarea unei mame căreia i se ia speranța că i se întoarce copilul acasă”
Un nou episod tensionat a apărut în spațiul public după ce Daciana Sârbu a relatat, într-o intervenție la Antena 3 CNN, că fiica sa, Irina, ar fi fost scoasă din planul de repatriere organizat pentru un grup de minori aflați în Dubai. Potrivit declarațiilor sale, adolescenta ar fi trebuit să fie transportată, alături de alți copii, către Oman, de unde urma să decoleze un avion special către România. Situația s-ar fi schimbat însă în ultimul moment, iar fata ar fi fost informată că nu mai poate urca în autocar. Fosta soție a lui Victor Ponta spune că explicația primită ar fi fost legată de o posibilă „vulnerabilitate de imagine’, motiv pentru care a decis să anunțe că va depune plângere penală împotriva ministrei de Externe, Oana Țoiu.
Pe 6 martie, Daciana Sârbu le împărtășea fanilor din mediul online momentele grele prin care a trecut în această perioadă.
„Cam așa a fost ultima săptămână pentru mine. Nu am simțit nevoia să scriu în timp ce se întâmplau toate acestea și nici să mă plâng. Le-am trăit cu tristețe, cu îngrijorare pentru copilul meu și privat. Ieri mi s-a dărâmat lumea. Am simțit, pe lângă disperare, furia și frustrarea unei mame căreia i se ia speranța că i se întoarce copilul acasă și am reacționat.
Aș fi putut să tac, așa cum am făcut de multe ori când m-am simțit nedreptățită. Aș fi putut să pun și acest episod într-un alt sertar al minții.
Dar nu era drept față de Irina. Nu după tot ce a trăit în aceste zile. N-o să mă oprească nimic, nici măcar valul de ură și minciunile aruncate asupra mea astăzi. Adevărul rămâne adevăr, iar Dumnezeu nu m-a părăsit niciodată', a transmis Daciana Sârbu.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/03/daciana-sarbu-fiice.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/03/daciana-sarbu-1.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/88-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/colaj-foto-2026-04-03t144543.488.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_91d43b70d0c5d4de06295d2a99a3298a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_3972c49ee5de2e7289863788100198af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_cc6e32dc499c34b30152e4fb20169e50.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_0e4c6154eb4e8b57259a6b0e733fde1f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_bb0b5072fbecfac67c18b3de31fa6f49.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/08/colaj-foto-cu-gabriel-tamas-si-familia-lui-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/andreea-popescu-rares-cojoc-copii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/colaj-foto-2026-04-08t114219.339-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/03/colaj-foto-2026-03-25t173733.609.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/90-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/colaj-razvan-lucescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/111111-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_2a14b3058d3a7c5570fa1afb48a25fae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_09e907884da3f2e066a33ad2ab6c8b6a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_636d4ef2fb51b747379e89b1c165a815.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_80f33a56ec5994052c72796962c2a6b3.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_8bd55e07eef29b55207d9eea56e2758c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_daf3bdcd4b5dfcd717b5f4aa7206f336.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_290b8dfecb0146de09801ad7d91aea10.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_dc32935f2592d3127600e9c8b28dcfa3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_517bac3c43ff4bc745fb8c91f88bcf4e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_cb5e3a7504625b50965214316500679b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_7d94d3695ea2b541c8c36a8e19754edf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_35621ce2289aa502be01894b9ce149f5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_6ea66806d263d2ed0ebc1088baf9e9eb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_397919fced0c4a605e2b2e68bb4f7009.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_a71a53d70b232902c0d80f0e90244753.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_f42580091a48445c8f513b303e31bb62.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_29abeb93038a22888d0d1a5af9acba39.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_a61bb37a977e784fbdcc2ece7abbd578.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_bed17da4284e5af172a5fdc479acd669.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_03fc1becc8b0c41d07cd1ba00739f11d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_4f549792f390664484ca04f88aa1bcdf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f55945b0867c2693dd7a58bd0c1b055b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_9018264ba8766bbfd9fde8f66f866bad.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_2a7d208df0015f2ded6066fb759b047a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_86b7366968d10a01f309134b2ce3db85.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_bdf04e21ae6ec8e1f4c56baf374e9f96.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_d8da19a4cba2f812d928d3d9fd843f81.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_152ee28d55bf2c5463128b4ab8e7ffd1.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_1fb7bef9c987e184b22f16bc1d56a6f4.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_b61e982a7688c4f061ac35bfdc00d5a7.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_d57774daa88d942b19a45b488573d9fe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_20ca5f5bdd4a02d05fe5f932bd2930aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_7ac2424f0f8f09aee4d4b96e4f7341a3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_1bf6b173e0a656aeac5686f1b3e20f37.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_8de46722596e94491127eee1e028d24b.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_b9cfd81cd73514282733344b6c5555ff.png)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_4237823068556324d23db8e015087c70.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/profimedia-1089318075-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/mircea-lucescu10.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/alexandra-capitanescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/eugenia-serban-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_29959f62f13c5f45a2916144fc35570b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_4093f63f599b42f843c13d8ae0fa0102.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_6cf2f7b27e9cc1fb5a8186b86edc3eea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_87e2f88edcb4a8dec89bed3a389a16d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_550a3ddaa1b06886684ad39c4f786ddf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_9e9191630257c7caf21ebdbec101f51d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_e40d279bf2d0697d98782f58dcfe9cad.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_5c84bd681afdcb3115cdd184de11a85c.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_dc12bfef61914f5370e7d09e9ae1e751.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_f6efc3489c26af8ce5cfea3d73ddffc5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_79773f65ae6f15de259eafc8d7eaae0a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_deb3b119fbb6ff5bd81113a2ca97e58b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_1f31622c30f63846965655fc69c3baa0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_e4898c6a366a8cf5360e38d4d78b96f3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_5e8f2c6a4ccb93f618eba96026f22373.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_10f3a718d47c11707c6d9ecd459b8095.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_978eeb940662726c49575d296099f892.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_91bd05ea2b5e8a759797fa8d37914c69.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_62d7018ad2bdf0057df095f3c0039008.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/60_9cf21e29230a903e2c98cec4044943a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_35621ce2289aa502be01894b9ce149f5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/51_36d92e10d6485b4ea655e41a4c47cf19.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/46_93ebaaa9b8ee1b190985f22e3853309e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_23005518240d5b43c8e055a2c95fd71f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_516e8181d21bc432cf3eac30e611903b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_cd4ccad1cf403f59154b6566e26b8ed2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_89dd7a8d57895d8434447cda22fff533.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_f8fed6c4a6ae62d1e9fe7a7f32402e69.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_2259c3764d2fe4864bad0011c062cfaa.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_d598cf8b665967ae28af62c3a5bade0a.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_1f71d424816844c5f0b76faff15592f0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_5a6929224423134ca2881dc50da54410.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_a5f31991a3d57d3a4a83a38a8a6a2a7d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_f8a5e1cc841a0b691d4e13e8c4daa29d.jpg)