Dincolo de imaginea dură de pe marginea terenului, Dan Alexa este un om cald, sincer și asumat. Fost fotbalist de top și antrenor respectat, el și-a construit cariera cu aceeași determinare cu care își trăiește și viața personală. Tată a trei copii, Alexa jonglează între responsabilitățile de familie și provocările din fotbal. Recent, a trecut printr-un capitol personal dificil, marcând un divorț care, deși discret, a fost resimțit profund. Participarea la Asia Express (Antena 1) i-a oferit însă o altă perspectivă: o experiență intensă, care l-a scos din zona de confort și l-a reconectat cu sine.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
La scurt timp după revenirea în țară, de la Asia Express, ai anunțat despărțirea de Andrada. Cât de greu ți-a fost divorțul, după aproape 6 ani de căsnicie?
N-a fost ușor pentru că nu m-am gândit nicio clipă la asta înainte să plec. Dar, după tot ce s-a întâmplat, a fost soluția firească și necesară pentru toată lumea.
Ce spune Dan Alexa în primul interviu după divorțul de Andrada
Ați încercat să vă salvați relația? Ați luat în calcul să mergeți mai departe împreună?
Nu. Sincer, eu, ca structură, nu pot trece peste infidelitate. E ceva care îți produce un impact puternic. Am vorbit o perioadă cu Andrada, dar când dispare încrederea – baza unei relații – e foarte greu să mai construiești ceva. Nu-i port pică. Lucrurile s-au liniștit. Dar, pentru mine, genul ăsta de greșeală e motiv clar de divorț. Ce contează acum este să găsim un numitor comun pentru a avea grijă de Arkan. El este cel mai important. Am trecut peste. Dacă eu nu înțeleg astfel de situații, nu le înțelege nimeni. Am experiență de viață. Nu mi-aș fi dorit să mi se întâmple, dar se întâmplă. E vorba despre alegeri și despre ce vrei cu adevărat de la viață. Acum, tot ce contează e echilibrul fiului meu.
Citește și: Ce lecție a învățat Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta: „A fost ca o resetare necesară. Nu e niciodată prea târziu să o iei de la început”. Ce spune despre o nouă relație / EXCLUSIV
Dan Alexa recunoaște că vina este de ambele părți
Ce crezi că n-a funcționat? Îți reproșezi ceva ca soț?
Probabil de-a lungul celor 6 ani s-au deteriorat multe lucruri. Mereu într-un divorț vina este de ambele părți. Nu vreau să mai caut vinovați, vreau să-mi regăsesc echilibrul. Pentru mine și pentru copiii mei.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/07/cover-adela-popescu-si-radu-valcan.jpg)
Ce spune Dan Alexa despre o nouă relație
Cum te raportezi acum la căsătorie? Mai crezi în dragoste? Te-ai mai vedea însurat?
Da, cred în dragoste, cred în căsnicie. Cred că poți să-ți găsești persoana cu care să construiești o viață. Percepția mea despre viață nu s-a schimbat. Cred că sunt femei cu care poți construi ceva solid, sincer. N-am pierdut încrederea. Cred foarte mult în iubirea adevărată, în căsnicii durabile, în relații corecte și asumate.
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE IULIE. REVISTA SE GĂSEȘTE LA TOATE PUNCTELE DE DIFUZARE ALE PRESEI!