Dan Negru, interviu exclusiv

O vedetă atipică. Este regele divertismentului din România, dar s-a încăpățânat să fie un personaj… altfel. Pe Dan Negru nu-l vezi niciodată la petreceri mondene, interviuri oferă extrem de rar, iar despre viața lui privată nu vorbește mai deloc.

Știm că Dan se va supăra pe noi că l-am asociat cu noțiunea de vedetă, dar ne asumăm… Pentru că Dan Negru este, cu siguranță, o vedetă a televiziunii din România.

Ești un prezentator TV de succes, cunoscut de o țară întreagă, cu proiecte de anvergură și audiențe greu de egalat. Cine ești tu, Dan Negru, dincolo de cel pe care-l vedem pe micul ecran de… aproape 25 de ani?

Sunt un om cu doi copii, căsătorit cu aceeaşi nevastă, vin din Timişoara şi, de nouăsprezece ani, sunt în delegaţie în Bucureşti, un oraş pe care nu-l suport deloc. Meseria mea este de prezentator TV, gazdă de emisiuni de divertisment. Exact asta cred despre mine că sunt, nimic altceva. Da, recunosc, am păstrat mereu discreţia în ceea ce priveşte viaţa mea personală, pentru că eu cred sincer că în televiziune este foarte important să ştii să-ţi urmezi drumul profesional şi gata. Pe de altă parte, nici nu fac ceva spectaculos în afara muncii mele – am o familie liniştită şi frumoasă, care este cel mai important lucru pentru mine. Liniştea aceasta nu aş da-o pe nicio avere.

 N-am mai auzit pe nimeni care să fie „terifiat de București, cum ești tu… În toţi aceşti ani de „delegaţie, chiar nu ai ajuns să îndrăgeşti nici măcar puţin acest oraș?

Deloc! Chiar dacă copiii mei învaţă în Bucureşti, chiar dacă soţia lucrează aici, mie tot nu-mi place deloc. Parcă ar fi un loc iradiat de stres, oameni încruntaţi, e gri. Ştii care este limita peste care aceste radiaţii nu trec? Carpaţii. Ei opresc undele negative ale Bucureştiului, dincolo de munţi se aşterne o altfel de lume. La această lume eu nu am renunţat niciodată, merg la Timişoara săptămânal, de foarte multe ori vine şi familia cu mine. Investiţiile mele în construcţii sunt la Timişoara. Am o catedră la Universitatea de acolo, le predau studenţilor de la Jurnalism. Aşadar, în afară de meserie, cam toată viaţa mea este dincolo de munţi.

Iată că ai devenit și profesor! Cum de ai optat pentru o colaborare… didactică?

Da, fac asta pentru că m-am înscris la doctorat, iar pregătirea lui mă obligă să şi predau. Mai mult decât atât, am câştigat un mare respect pentru tot ceea ce înseamnă educaţie şcolară discutând cu oameni, colegi de breaslă de prin lume, profesionişti care creează formate de televiziune. Oamenii aceştia şi televiziunile la care lucrează pun mare preţ pe educaţie. Nu pe rolul educativ al televiziunii, pentru că posturile private nu trebuie să-şi asume acest rol, ci pe educaţia celor care lucrează acolo.

Un om educat va face şi divertisment de calitate şi bun-simţ. Cum e să fiu profesor? E interesant, acesta este cuvântul cel mai potrivit. Oricum, jurnaliştii mi se par a fi pe cale de dispariţie. Împărţită, bătută, vândută, cumpărată, sărăcită, cam aşa încearcă să supravieţuiască breasla jurnalistică peste tot în lume, nu numai la noi. O spun ca un observator, pentru că eu nu sunt jurnalist, eu fac doar divertisment în televiziune. Doctoratul în Jurnalism este încercarea mea personală de a avansa profesional, deşi încă nu simt că voi putea aplica în televiziune ceva din ceea ce învăţ.

Dacă aş fi ştiut când am terminat Jurnalismul către ce urma să ne îndrepte televiziunea, nu cred că m-aş mai fi băgat. Poate că făceam carieră în Drept, că am terminat şi facultatea aceea, la insistenţele părinţilor.

Care sunt oamenii de la care ai învățat, care ţi-au fost ţie profesori, oamenii cărora le datorezi cel mai mult în cariera ta din televiziune?

Am învăţat multe şi de la profesorii din facultate, şi de la oamenii din radio, unde mi-am început cariera. Cât despre TV, în ultimii douăzeci de ani am cunoscut absolut toţi oamenii de televiziune şi vă spun că nu a rămas mare lucru din vechea şi valoroasa gardă. Ultimii care mai creau ceva au fost Titus Munteanu, Lazarov şi Sârbu. Lui Valeriu Lazarov îi datorez aproape totul, încă îl mai aud, încă îi simt prezenţa, sfaturile.

A însemnat enorm pentru mine în diferite momente ale carierei mele. De exemplu: una dintre emisiile fără Lazarov a fost „Te pui cu blondele. Antena cumpărase acel format fiindcă era foarte ieftin. De ce era ieftin? Pentru că nu funcţionase nicăieri în lume, un eşec total de care eu habar nu aveam. Cu câteva zile înainte de filmări, primesc un mail de la Valeriu Lazarov, care îmi spune aşa: „Dane, formatul acesta este un fiasco internaţional. Dacă nu vei avea succes cu el, nu e vina ta. În schimb, dacă va merge, vei fi aplaudat.

Mi-a ridicat o piatră enormă de pe umeri. Norocul meu a fost că acel format a fost hit în România, a ţinut staţia la audienţe foarte mari timp de zece ani. Dar ceea ce mi-a spus el atunci a contat cel mai mult. Vezi tu, oamenii aceştia despre care povestim, mai presus de calităţile lor profesionale de excepţie, au avut nişte calităţi morale extraordinare. Valeriu, Titus, oameni cu inima mare, de un bun-simţ nemaipomenit. Oameni neschimbaţi de succes, deoarece pentru ei puterea nu a venit de azi pe mâine, ci a fost construită cu devotament, cu muncă, pas cu pas. Oamenii aceştia nu aveau niciodată suficienţă, ei mereu creşteau, învăţau. Mai mult, deşi erau cine erau, ei încă mai ridicau din umeri. Eu nu mai ştiu pe nimeni în televiziunile din România care să ridice din umeri, care să-şi recunoască îndoielile. Ştiu, în schimb, în străinătate. Nu mă uit înapoi cu melancolie, doar remarc faptul că moralitatea e o calitate care azi cam dispare. Smerenia meseriei, să ridici din umeri dacă nu eşti sigur, sunt lucruri ce par mici, dar nu sunt. Nu poţi şti dinainte dacă o emisiune va avea succes şi trebuie să fii smerit în aşteptare.

Lazarov avea o vorbă legată de asta: „Nu ştiu dacă va merge, dar o facem cât putem de bine şi ieşim la popor. La fel era şi Titus, omul alături de care eu am debutat în divertisment. Nu-mi iese din minte cum am vorbit cu el la telefon, am glumit, iar a doua zi s-a dus la Dumnezeu. Nici nu mi-a spus că era în spital, ca să nu mă îngrijoreze. Cine mai face azi asta?

Interviul integral poate fi citit în numărul de ianuarie al revistei VIVA! disponibil la toate punctele de difuzare a presei. 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro
Loading...