Dan Negru, mesaj pentru elevii care susțin Bacalaureatul: „Notele nu măsoară inteligența, ci cât de bine te adaptezi unui sistem care-ți va da credite la bănci și vacanță o dată pe an”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

În plină sesiune a examenului de Bacalaureat, Dan Negru le-a transmis un mesaj elevilor care dau în aceste zile examenul maturității. Prezentatorul TV spune că rezultatele obținute la examene nu definesc valoarea unui om și a oferit exemplele unor personalități care au avut un parcurs școlar atipic, dar au reușit să schimbe lumea prin realizările lor.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI, GRATIS, AICI


Activ și în mediul online, Dan Negru obișnuiește să comenteze subiecte de actualitate și să împărtășească opinii despre educație, societate și valorile care îi ghidează pe oameni. De această dată, în contextul examenului de Bacalaureat, el a ales să le transmită un mesaj elevilor aflați în fața uneia dintre cele mai importante etape din parcursul lor școlar.

Dan Negru, mesaj pentru elevii care susțin Bacalaureatul


În mesajul publicat pe pagina sa de Facebook, Dan Negru a subliniat că un examen nu stabilește succesul pe care îl poate avea cineva în viață. Prezentatorul a amintit că numeroase personalități care au rămas în istorie nu au urmat un parcurs educațional clasic, iar acest lucru nu le-a împiedicat să își lase amprenta în domeniile în care au activat. Totodată, el i-a îndemnat pe tineri să nu își piardă încrederea în propriile forțe dacă rezultatele nu sunt cele pe care și le-au dorit.

„Nu și-a luat bacalaureatul și nu a terminat liceul, dar a schimbat definitiv literatura română. Anul ăsta, la Bacalaureat, s-a dat Arghezi. O dovadă că succesul în viață nu este dat de o diplomă.

Școala îți dă diploma, dar viața îți dă testul.

Lista celor care au schimbat lumea fără un parcurs școlar clasic este lungă: George Washington, Walt Disney, Henry Ford, Coco Chanel, Agatha Christie…. Miliardarii lumii de astăzi, Bill Gates, Mark Zuckerberg, Richard Branson, Ralph Lauren nu au diplomă de facultate.


Se vorbește mult despre notele mici de la examene. Eu vreau să le dau curaj copiilor: notele nu măsoară inteligența, ci cât de bine te adaptezi unui sistem care-ți va da credite la bănci și vacanță o dată pe an.

În lumea tehnologiei în care veți trăi vor conta inteligența emoțională, bunătatea și empatia. Pe astea tehnologia nu le poate înlocui. Fiți buni! Școala nu vă învață asta!

Arghezi, care nu și-a luat bacalaureatul, este astăzi subiect la Bacalaureat. Pentru că notele măsoară memoria, nu geniul. Ele arată ce ai reținut, nu ce poți crea!', a transmis Dan Negru în social media.


Cum își educă Dan Negru copiii adolescenți

De-a lungul timpului, Dan Negru a vorbit în repetate rânduri despre importanța educației și despre valorile pe care încearcă să li le transmită celor doi copii ai săi, Dara și Bogdan. Prezentatorul spune că nu crede în reguli impuse cu strictețe, ci în bunul-simț format în timp și în relația de încredere dintre părinți și copii. În opinia sa, iubirea și educația sunt cele care îi ajută pe adolescenți să își stabilească singuri limitele.


„Limitele nu cred că se impun de azi pe mâine, ele vin odată cu toată educația. Nu le impunem limite, au bunul-simț al limitelor. Altfel, nicio limită nu poate opri ceva ce trebuie să vină. Nu există limite, am aflat că în viață oricine e capabil de orice. De asta limita e iubirea pe care o dai copiilor. Dacă-i iubești, limita și-o vor impune ei’, a spus Dan Negru pentru VIVA!.

Citește și: Dan Negru, după ce s-a aflat că Alexandra Căpitănescu reprezintă România la Eurovison 2026: „Când am văzut-o, mi-am amintit de un „război al ambițiilor din televiziunea românească. Tăceam fiindcă ne plăteau


Dan Negru recunoaște că adolescența vine cu provocări atât pentru copii, cât și pentru părinți, însă spune că încearcă să construiască o relație bazată pe apropiere și comunicare.

„Dara a făcut azi 16 ani. Bogdan și eu suntem tot în februarie. E luna noastră. Evident că sunt schimbări, am trecut și noi prin asta. Încercăm să legăm o prietenie cu ei la vârsta asta. E frumoasă pentru adolescenți, complicată pentru părinți.’

Totodată, prezentatorul a vorbit și despre fiica sa, Dara, despre care spune că începe deja să își descopere propriul drum profesional.


„Sper că și-a descoperit meseria, am văzut că îi plăcea ce face. E tare important să te simți bine zi de zi în viața ta și să fii împăcat cu meseria ta. Dar e încă devreme totuși. Vom vedea. La vârsta ei nu mă gândeam niciodată că o să ajung să fac TV pentru că nu exista TV în România decât două ore pe zi’, ne-a mai spus Dan Negru.