Dan Negru, după ce s-a aflat că Alexandra Căpitănescu reprezintă România la Eurovison 2026: „Când am văzut-o, mi-am amintit de un „război” al ambițiilor din televiziunea românească. Tăceam fiindcă ne plăteau”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Dan Negru, reacție după ce s-a aflat că Alexandra Căpitănescu reprezintă România la Eurovison 2026. Știm că nimic nu-i scapă celebrului nostru prezentator TV, astfel că mulți așteptau părerea lui. Ei bine, replica lui nu a întârziat să apară, mai ales că Alexandra Căpitănescu se numără printre copiii care au fost la ”Next Star”, pe vreme când el prezenta această emisiune. Fără a ezita, a transmis un mesaj public, stârnind rapid reacții, mai ales după ce a adus în discuție și un subiect destul de controversat din spatele televiziunii românești.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI

Dan Negru a vorbit cu emoție despre parcursul Alexandra Căpitănescu, amintind de perioada în care aceasta era doar o puștoaică talentată pe scena emisiunii Next Star. Prezentatorul a subliniat cât de important este ca tinerii artiști să fie susținuți și promovați consecvent, făcând totodată referire la culisele televiziunii și la modul în care sunt construite, uneori, carierele în showbiz.

negru9negru9

Citește și: Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026 cu piesa „Choke Me”: „Înseamnă o responsabilitate foarte mare, în primul rând. Este o mare bucurie și abia aștept”

Dan Negru, reacție după ce s-a aflat că Alexandra Căpitănescu reprezintă România la Eurovison 2026

Direct din fire, așa cum îl știm toți de ani buni, Dan Negru nu a menajat pe nimeni și a spus că se bucură pentru reușita Alexandrei Căpitănescu, mai ales că o știe de când era o copilă, la Next Star. Cu toate acestea, a precizat că nu se mai uită de multe ediții la Eurovision, considerând că este „un circ ieftin', iar apoi a adus în discuție un „război' din televiziunea românească care a fost ținut departe de ochii publicului până acum.

Aseară am primit multe mesaje: 'Te uiți la Eurovision? Copiii de la Next Star au crescut și sunt acolo!'. Nu mă mai uit demult la Eurovision, un circ ieftin. Dar ieri a câștigat Alexandra, o puștoaică de la Next Star. Când am văzut-o, mi-am amintit de un „război' al ambițiilor din televiziunea românească. Îl știu bine, am fost în mijlocul lui. Dar se potrivește multor comunități. Idolii puștilor de azi, Oscar, Antonio, Alexandra, habar n-au că au fost soldați în „războiul' ăla.

Next Star era un format românesc, iar X Factor era un format străin. Așa cum au fost afaceri românești și afaceri străine. Cel românesc era ieftin. Cel străin era scump. Ambele erau în prime time. Cel românesc făcea audiențe uriașe. Cel străin era ciuca bătăilor. Audiențele de atunci sunt publice', a povestit Dan Negru.

Citește și: Cum se înțeleg Dan Negru și soția lui după 20 de ani de căsnicie și ce i se reproșează cel mai des prezentatorului: „Codruța m-a adus de multe ori cu picioarele pe pământ. Televiziunea îți poate lua ușor mințile” / EXCLUSIV

Dan Negru: „Toți râdeam, știind că și curcanul se crede păun, dar tăceam… Ne plăteau'

Comentariile lui Dan Negru au stârnit rapid reacții în mediul online, fanii apreciind sinceritatea și experiența lui în a evalua talentele. El a ținut să sublinieze că, deși Alexandra a crescut în fața camerelor și a publicului, drumul până la scena Eurovision este mult mai solicitant și plin de provocări, care nu țin de talentul ei, ci de alte jocuri din culise, așa cum a făcut public o altă întâmplare chiar din televiziunea românească.

Dar în televiziune e ca-n viață: adevărata fericire costă puțin. Când costă mult, nu-i de soi bun. Cu cât se prăbușea mai tare formatul străin și scump, cu atât șefii se ambiționau mai mult.

Angajații chicoteau pe la spatele lor. Știau că au minte mică și ambiție mare. Toți râdeam, știind că și curcanul se crede păun, dar tăceam… Ne plăteau. Ați trecut prin asta? Vi se par cunoscute afacerile românești?

Într-un final, praful s-a ales de formatul străin. Nici cel românesc n-a rămas. Vă sună cunoscută povestea? Uitați-vă în jur: sunt curcani în toate domeniile. Noi, țara rățuștii celei urâte. Mereu ceilalți sunt mai buni. Din războiul ăla, eu am învățat că e ușor să faci ceva complicat, dar e greu să faci ceva simplu', a mai transmis Dan Negru pe rețelele de socializare.

Citește și: Fosta concurentă de la Survivor a vrut să se sinucidă: „Pentru prima dată în viața mea am simțit că merit să mor”. Decizia pe care a luat-o după ce a povestit prin ce a trecut

Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026

Alexandra Căpitănescu va duce România pe scena Eurovision Song Contest 2026 cu piesa „Choke Me', promițând o reprezentație memorabilă. Alegerea melodiei și pregătirea intensă arată angajamentul artistei de a impresiona atât publicul, cât și juriul internațional, iar fanii așteaptă cu entuziasm să o vadă în acțiune la Viena.

Am muncit foarte mult ca să ajungem aici, au fost ani de muncă, ani în care nu s-au văzut rezultatele, ani în care ni se închideau uşi şi intram pe fereastră. Pentru noi deja a fost un mare câştig faptul că piesa noastră a ajuns la voi şi pentru mine asta contează cel mai mult, ca muzica mea să ajungă la oameni, ştiind că scopul nostru ca artişti este să bucurăm sufletele oamenilor şi vreau să vă mulţumesc pentru încredere şi pentru ce aţi putut să faceţi să mă ajutaţi să trăiesc zilele astea. Vreau să le mulţumesc colegilor mei de trupă.', a spus Alexandra Căpitănescu.


Sursă foto: facebook

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton