Dana Roba este recunoscătoare că trăiește și se află acasă, alături de cele două fetițe ale ei, însă în continuare are nevoie de ajutorul celor din jur. Nu se simte foarte bine, durerile de cap și de picioare fiind intense, iar totodată nu poate să își folosească mâinile. În următoarele săptămâni, vedeta o să aibă parte de o intervenție de reconstrucție a frunții, unde are cea mai mare cicatrice de pe față, iar mai apoi de reconstrucție a degetelor, fiind rupe în prezent!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Dana Roba a rămas cu urme adânci după ce soțul ei a vrut să o omoare. Medicii erau 100% convinși că nu o să trăiască în ciuda operației de 9 ore pe care i-au făcut-o pe creier și a tuturor eforturilor depuse de ei. Minunea s-a întâmplat, iar acum este din ce în ce mai bine, însă sechelele nu vor dispărea niciodată. A rămas fără miros și gust pentru tot restul vieții, dar cu toate astea, ea privește partea bună a lucrurilor.
Dana Roba va face operații estetice, pentru reconstrucția frunții și a degetelor
Dana Roba mai are de făcut în continuare cel puțin trei operații pentru a ajunge să arate cât de cât la fel cum era înainte. Ba mai mult, operațiile nu se rezumă doar la aspectul fizic, cum este reconstruirea frunții, unde a avut capul spart cu ciocanul. Vedeta este nevoită să treacă printr-o operație dificilă, de reconstrucție a degetelor de la mână, după ce Daniel Balaciu i le-a rupt atunci când a fost la un pas să o omoare.
'Prima (n.r. operație) va fi săptămâna viitoare la mâini, după care la frunte, în septembrie și bineînțeles la nas pentru că nu mai am sinusuri, așa cum am spus. Vă rog frumos, nu sunteți obligate să puneți bani la mine în cont. Dacă nu simțiti cu mine, nu aveți decât să nu mă urmăriți, pentru că Dumnezeu știe din ce m-a scos.', a declarat Dana Roba, pe Instagram.
Dana Roba îi cere despăgubiri soțului în valoare de 200.000 de euro
Dana Roba și-a văzut moartea cu ochii, după bătaia cruntă primită de la soțul ei, însă Dumnezeu a făcut o minune pentru ea. Într-adevăr, a trecut prin clipe cumplite, după ce medicii au operat-o vreme de 9 ore pe creier, însă chinul nu s-a terminat aici. Mai are nevoie de trei interventii pentru a-și reveni complet, astfel că este hotărâtă ca soțul ei să plătească pentru tot răul făcut. Fără a ezita, vedeta a declarat că îi va cere despăgubiri uriase, în instanță, soțului ei, Daniel Balaciu.
‘Nu-l iert. La finalul procesului voi cere. El îmi va plăti despăgubiri materiale și morale în valoare de 200.000 de euro. Nu mă interesează că are sau că nu are bani. Eu am capul crăpat, mâinile în gips până la cot și dureri mari de picioare.Mi-a dat cu ciocanul, dar eu n-am luat 8 ciocane, am luat de fapt vreo 30 de ciocane.
Prima oară a zis că m-a lovit de trei ori cu ciocanul, apoi, s-a sucit, dar eu, în total, am luat cel puțin 30 de ciocane.Când m-am internat de urgență, medicii m-au operat la cap, acolo erau problemele grave, dar mă doare foarte rău și piciorul, este negru de la lovituri, mi-a distrus tendoanele cu ciocanul, trebuie să fac un RMN, mă costă în jur de 1.400 de lei.
Măcar de nu-mi lua banii din casă, cei 30.000 de euro, acum aveam bani ca să mă tratez, nu trebuia să mai rog oamenii să-mi trimită bani în cont, să mă ajute pentru cele trei operații, care costă în jur de 10.000 de euro‘, a declarat Dana Roba, potrivit playtech.
Sursă foto: Facebook / Instagram