Daniel Pavel și soția sa au dezvăluit, în exclusivitate, cum reușesc să gestioneze bugetul familiei, mai ales după creșterea taxelor și impozitelor. Prezentatorul a explicat care este sfatul prețios pe care l-au învățat de la unul dintre marii experți în investiții și pe care îl aplică mereu. Această disciplină financiară le permite să își planifice viitorul în siguranță și să facă față provocărilor economice fără a afecta stilul de viață al familiei.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Daniel Pavel este fericit și împlinit alături de soția lui, Ana, iar pe plan profesional se bucură, de asemenea, de o perioadă foarte bună. Într-un interviu pentru Viva.ro, protagonistul nostru ne-a vorbit despre mariajul său, despre relația cu fiul lui, dar și despre proiectele lui interesante.
Ce spune Daniel Pavel despre soția lui, Ana
Ce faci, Daniel? Cum e noul an pentru tine?
E chiar Iconic pentru mine, că tot suntem în contextul potrivit. Desafio: aventura este numele show-ului pe care îl prezint acum. Este vorba despre tot ce ține de partea aceasta de aventură, foarte diferită de ceea ce făceam până acum. Sunt trei echipe, trei teritorii… În Thailanda, unde eu nu am mai fost. Pot să spun că fac lucruri pe repede înainte și nici nu știu cum aș putea altfel, că mie îmi place așa.
Ce planuri are Daniel Pavel
Te-ai gândit să îți iei soția în vacanță, în Thailanda?
E un loc de vacanță potrivit. Noi filmăm realmente într-o formulă de junglă și ar însemna un efort logistic ca ea să vină când eu am treabă. De gândit m-am gândit însă, să mergem separat. E totuși destul de dificil să îmbini un proiect nou care abia începe cu o vacanță.
Poate mergeți separat? După filmări?
Exact, după filmări. Eu îți mărturisesc că aș prefera altceva. Eu clar rămân un om al americilor. Respect foarte mult toate culturile și sunt mai interesat acum de o altă destinație, de Africa.
Ai mai fost?
Am mai fost în Africa de Sud, în Africa Magrediană, dar în inima Africii nu am fost și mă tentează să merg și să prezint niște culturi noi. Să vedem când se va întâmpla, dar se va întâmpla.
Și pentru că anul acesta ne-a adus mai multe taxe și impozite, ai cheltuit bani mai puțini?
Da. Foarte bine zici. Asta e o chestie pe care o simte și soția. Avem un buget întotdeauna la comun. Căsătoria a adus și bugetare comună. Eram obișnuit să o fac mai mult eu sau mai mult ea. Ce este foarte interesant este că nu cheltuim mai mult. Adică am învățat să cheltuim totdeauna sub ceea ce câștigăm. Am învățat de la un uriaș al investițiilor, Warren Buffet: trăiește și cheltuiește întotdeauna sub potențialul tău.
Ai 1000 de lei la tine, cheltuie doar 70% din ei, cheltuie doar 700 de lei. Și pot să spun că în primele luni ale anului am reușit, în limitele date de economia noastră. Se mai strânge, că e recesiune dar, într-adevăr, foarte bine zici. Ținem cont de aceste aspecte, mai ales în branșa aceasta creativă, în care depinzi foarte mult de un proiect. De valoarea următorului proiect depinzi, că nu știm când va fi, dar e bine. Slavă lui Dumnezeu!
Daniel Pavel: 'Facem doi ani de la căsătorie. Nici nouă nu ne vine să credem că a trecut timpul'
În rest, toate bune? Anul acesta faceți doi ani de la căsătorie…
Da, facem doi ani de la căsătorie. Nici nouă nu ne vine să credem că a trecut timpul și ne bucurăm că ai amintit. Suntem destul de proaspeți, ca să spun așa. Ne descoperim în continuare. Nu înțelegem foarte multe, adică avem curiozitatea unei perechi de la început. Pe de altă parte ne vedem și de părinți, de nași, pentru că avem două perechi de nași. Odată cu mariajul nostru au venit și toate aceste obligații, dar care nu obligă, nu este o corvoadă penru noi, ci este ceva frumos. Ne face plăcere să ne vedem cu ei.
Fiul tău ce face?
Fiul meu este la Viena; studiază la Drept. Trage tare și în martie o să îi fac o nouă vizită.
Ce a povestit Daniel Pavel despre vacanța cu fiul lui, la Muntele Athos
Chiar voiam să te întreb că anul trecut, când ne-am văzut ultima dată, eram înainte de ziua ta și te pregăteai să pleci cu el la Muntele Athos...
Da, așa este. Am fost amândoi în septembrie la Muntele Athos. Pe 17 septembrie a fost ziua lui, când a împlinit 21 de ani și am fost la el. E pentru prima dată în mulți ani, de dinainte de Survivor, când am putut să merg la el de ziua lui. Am ciocnit un vin roșu acolo, de ziua băiatului meu, dar nu am apucat să îi fac un cadou, cel pe care mi-l doream.
Am înțeles că și la ei au crescut mult taxele. Așa este?
Au crescut taxele foarte mult și la ei, dar au un sistem de compensare foarte bun. E posibilitatea reală, în urma unor calculații, să primești înapoi ceva- sigur și ANAF-ul nostru a început să facă asta. Dar foarte informatizat. Celebra 'să depui la ghișeul online la etajul 1 e gluma noastră', la ei chiar nu se întâmplă. Dacă e online e online. E foarte vital în societatea aia, la ei, să ai un manager de taxe. Eu nu am, că nu mai lucrez la ei, dar când lucram la ei aveam. Și era mama băiatului meu care are studii de specialitate în acest sens. Trebuie să știi unde plătești și în ce etapă.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/03/001-cover-40-2.jpg)
Ce este foarte important este că, în analiza acestor două societăți ne arată că… Noi am tot vrut o țară ca afară. Afară e Vestul, întotdeauna. Dar el vine și cu responsabilitatea unor poveri fiscale destul de mari pentru o națiune foarte creativă, foarte supraviețuitoare. Noi avem aici la petrecere, la lansarea acestei minunate agenții, un decupaj foarte frumos al României de azi. Al unei țări creative. Dar ar face bine cine se gândește la asta să nu o împovăreze fiscal atât de mult. Acesta ar fi mesajul meu, care sunt și un iubitor al politicii, a analizei sociale… Acesta e mesajul meu.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/daniel-pavel-si-ana.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/daniel-pavel-si-ana-maria-pop3.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/03/colaj-gina-pistol.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/colaj-inmormantare-tineri-snagov.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_ecdc28ce9ede44335e3a51e7714828c4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_9cca022a0b596c541c63b6d1612b8718.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_ccef2f19786877745e874965749655d7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_44bfebefdc76261675f1af9c26cf73f5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_c94297d285d051df1d4d31ee86329c37.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/colaj-razvan-kovacs-ella-visan-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/colaj-andreea-munteanu-survivor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/colaj-foto-2026-04-15t135939.396.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/03/colaj-gina-pistol.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/colaj-andreea-cuciuc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/colaj-razvan-kovacs-ella-visan-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/colaj-andreea-munteanu-survivor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_f6f2c5cabd9d53c0f8d5719fbd9c50ab.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_78c5548f464c34f0adf2188ecc65ceb6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_fe76ad062f852907fcb92867c16c13e4.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_2a98e19ffe46b253aa5deeea423cfa6a.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_84c8a1f1408fc3b6ebeec1c6186369a4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_4e2dc5c972f31ba7ab95fdddbc0111b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_bcb4e61594420f5be224a51f575db6a2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_5264ee837f8dba42dfdc2beb3185c3bd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_515a82a4e13e724163ceb95f92e46099.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_93e2b19773435e6ebf0924cacbec008f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_6f1369158cd08cbc1fb10cffdeb56d12.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_08e5c7a53cd1452daaa586bd29892ccd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_a3065ba25dd28699daec78c8d4c381fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_9f441d4fb8d95e052f2df24b2483858b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_1ec78ff3895d897190b0ef36153af7fb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_a71a53d70b232902c0d80f0e90244753.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_3ea4db5468bf7f52aa5c37ae434fe445.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_3d0ea876309c4aacf15bf65be9673cd6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_a61bb37a977e784fbdcc2ece7abbd578.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_bed17da4284e5af172a5fdc479acd669.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_03fc1becc8b0c41d07cd1ba00739f11d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_4f549792f390664484ca04f88aa1bcdf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_6b02486dcb59a80f356afa3dba1f5c4b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_b4e1b22958e29ed1b4b48dc78257e92e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_2a7d208df0015f2ded6066fb759b047a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_4f6da12be8551a15286114a391daee24.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_bdf04e21ae6ec8e1f4c56baf374e9f96.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_28606e51310ef89c6a5b3d2852e599c2.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_f6cc7328d80a625e7797245685e19b30.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_1d73c4852db38a0623e751818aeda9bc.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_d8da19a4cba2f812d928d3d9fd843f81.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_152ee28d55bf2c5463128b4ab8e7ffd1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_6a9157d0d703d736a26e065e8614ec4e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_de94ada1b162e2686e25c84f77619496.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_f994997058399b521dbd4009be90f7d6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_1bf6b173e0a656aeac5686f1b3e20f37.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_8de46722596e94491127eee1e028d24b.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_b9cfd81cd73514282733344b6c5555ff.png)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_4237823068556324d23db8e015087c70.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/colaj-razvan-kovacs-ella-visan-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/colaj-andreea-munteanu-survivor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/colaj-foto-2026-04-15t135939.396.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/03/colaj-gina-pistol.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_20e3a164f5bf23a83b67e88e61d16e5c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_efadeb18087dbcb16b90fc39e83100b0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_5eaee06fe62fa424d7846c5087f18571.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_5e282df7ab37007cac7aff2230a26ee7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_ec91247b663d3215a216a80cd477870a.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_f048f5fdcf561c4d6687d4ab0af3d546.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_f092231e68720266da2e44609e25a4e6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_2e82e17a26ce825c8aa03c64d31ae3e6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_12292052163e0c19721f65a61b828997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_9f42f63cc39ac7fccd959488ceb88bd0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_72f2b40615b8f36cf4a9601acf049db0.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_b7cf6632e9aac5801fde94ad5d667c3b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_224044b5935a3e8b81af3765e76ec01d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_428b54111a91a44389a8dba0ac30ad04.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_17a0e23fca9477ce7a70d283ca5f754f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_cfc5a8c00e81c071dec0b7445a6f3139.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_74a0b3f6e0ba8908744da04e6387f229.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_e0af6b04a1e4495fdf0fae635529190b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_e5acaf6c7f09d73cb1bcdd79504523a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_475879b42e0b2eae818fe1201254af3f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/60_9cf21e29230a903e2c98cec4044943a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_a3065ba25dd28699daec78c8d4c381fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/51_36d92e10d6485b4ea655e41a4c47cf19.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/46_93ebaaa9b8ee1b190985f22e3853309e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_736cddb9635570644eb4c20f411f06aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_ea642639f7c6ebca5a739cd4a35be50c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_def9ffbb9679da6bdbe5d0bda046a014.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_89dd7a8d57895d8434447cda22fff533.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_f8fed6c4a6ae62d1e9fe7a7f32402e69.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_2259c3764d2fe4864bad0011c062cfaa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_e5fac1ae1844dbf3ece42b4866fcb6f8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_12823e7d4d5b47de1a1f7cf8aa67a834.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_ab1c130502a2683b0ef71b5aadbbdad9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_7b7da44e6368174240635ab1de487f61.jpg)