De ce a venit Willmark în România, în urmă cu 24 de ani, și ce l-a determinat să rămână aici: "A fost un șoc cultural, da, dar și o chemare. România m-a provocat, m-a format, m-a crescut" / EXCLUSIV

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Cuprins

1 De ce a venit Willmark în România, în urmă cu 24 de ani, și ce l-a determinat să rămână aici
2 Willmark: „Mi-e dor de mirosul cafelei de dimineață, de râsetele mamei”

Are ritmul în sânge și zâmbetul mereu pregătit să aprindă o sală întreagă. Columbianul Wilmark Rizzo Hernandez nu este doar un dansator, ci un adevărat ambasador al bucuriei de a trăi prin mișcare. Stabilit de ani buni în România, unde și-a întemeiat o familie frumoasă alături de Ioana și de cei doi băieți ai lor, Wilmark a transformat pasiunea pentru salsa într-un stil de viață. De la ringul de dans la televiziune, de la spectacole vibrante la propria academie, el continuă să inspire prin energie, disciplină și autenticitate. Pentru Wilmark, dansul nu e o meserie – e limbajul prin care își spune povestea, zi de zi. O poveste emoționantă, pe care ne-a istorisit-o și nouă, aici, cu aceeași vervă.

502411176_10161893291453387_5762397103613999776_n

Vezi galeria foto

De ce a venit Willmark în România, în urmă cu 24 de ani, și ce l-a determinat să rămână aici

Hai să ne întoarcem un pic în trecut, pentru că au trecut mai bine de 30 de ani de când te afli aici! Ai venit în România în 1994, când aveai doar 17 ani. Care a fost prima impresie pe care ți-a lăsat-o România?

A fost mai mult entuziasm sau mai degrabă un șoc cultural? Aveam doar 17 ani. Plecam din Bogotá, cu o bursă și un vis. Prima oară când am coborât în Ploiești, iarna era în toi. Eu, obișnuit cu căldura tropicală, păream teleportat în altă lume. A fost un șoc cultural, da, dar și o chemare. România m-a provocat, m-a format, m-a crescut. Azi îi spun cu mâna pe inimă: România e acasă.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Cine erau tinerii care au murit în accidentul de pe A1, loviți de TIR. Aveau o relație anchetată de mai multe instituții: „Acest tânăr a întreținut relații intime cu fata, care avea 13 ani”

Citește și: Regula „simplă și sfântă” de la care Wilmark și soția lui nu se abat, zilnic, după 17 ani de căsnicie: „Închidem telefoanele. Ea este ancora mea” / EXCLUSIV

Ai studiat ingineria petrolului și gazelor la Ploiești, dar destinul tău s-a îndreptat spre dans. A existat vreun moment de ezitare în care te-ai întrebat dacă ar trebui să urmezi cariera tehnică pentru care ai venit în România? Ce a fost decisiv în alegerea ta?

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Teo Costache de la Insula Iubirii, adevărul despre scenele fierbinți cu Ella Vișan. Fanii cred că sunt actori plătiți și că totul e regizat: „O să înțelegeți din episoadele următoare”

Nu am abandonat. Am redirecționat. Dansul era în mine de mic, dar aici i-am dat voce. Sala de dans m-a vindecat de dorul de casă, mi-a dat sens și identitate. Momentul în care am simțit că trebuie să merg pe calea asta a fost când i-am văzut pe români dansând salsa pentru prima oară – timid, dar cu sufletul deschis. Am știut că pot aduce o revoluție pozitivă prin dans.

Willmark: „Mi-e dor de mirosul cafelei de dimineață, de râsetele mamei”

Fiind columbian, ai crescut într-o cultură unde muzica și dansul sunt esențiale. Ce îți lipsește cel mai mult din Columbia? Este vreo tradiție, un loc anume, un fel de mâncare sau un obicei pe care l-ai păstrat în România?

Mi-e dor de mirosul cafelei de dimineață, de râsetele mamei, de dansurile improvizate cu sora mea când eram copii, de fiesta auzită la toate radiourile. Dar le-am adus aici, cu mine. În mâncarea pe care o gătim în familie, în muzica de la studio, în valorile mele în sala de dans, în spectacolele pe care le creăm prin Wilmark Entertainment Show.

Povestește-mi despre copilăria ta! Ce fel de familie ai avut? Ai fost un copil rebel sau mai degrabă unul disciplinat? Ai avut vreo influență artistică în familie sau dansul a fost pur și simplu parte din viața de zi cu zi?

Am avut o copilărie luminoasă, deși nu a fost ușoară. Tatăl meu, Wilton Rizzo, a fost un scriitor și jurnalist care m-a învățat demnitatea cuvântului. Mama, Martha Lucía, o femeie casnică cu o forță interioară uriașă, mi-a insuflat credința. Dansam pe unde apucam – pe stradă, la școală, oriunde prindeam un colț de muzică. Eram un copil visător, dar disciplinat cu note foarte bune, mai degrabă tocilar decât extrovertit.