De ce și-a dat Gabriela Cristea demisia de la Antena Stars, de fapt. A spus în direct la Măruță: „Am pierdut lupta, mi s-a părut dureros”/ Ce spune despre revenirea la TV

.

Gabriela Cristea a explicat recent de ce și-a demisia de la Antena Stars, de fapt. Vedeta a mărturisit că decizia a venit dintr-un moment emoționant, în care a realizat că viața personală și familia sunt mai importante decât orice proiect profesional. Iată ce spune fosta prezentatoare despre revenirea în televiziune!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI

Gabriela Cristea a ales să plece de la Antena Stars în luna ianuarie a acestui an și a vorbit deschis despre motivul din spatele deciziei. Vedeta a spus că a fost un moment greu pentru ea, dar, totodată, necesar din toate punctele de vedere.

Gabriela Cristea familieGabriela Cristea familie

Citește și: Imagini rare cu Gabriela Cristea și Tavi Clonda în primii ani ai relației: „Făt Frumos există. Te iubesc!'

De ce și-a dat Gabriela Cristea demisia de la Antena Stars, de fapt

Gabriela Cristea a explicat motivele pentru care a decis să plece de la Antena Stars, de fapt. Vedeta a spus că decizia a venit după ce a observat că fetele ei, Victoria și Iris, suferă din cauza faptului că este aproape mereu absentă.

Fosta prezentatoare de televiziune a spus că, la un moment dat, a plecat plângând spre serviciu și atunci a luat hotărârea de a renunța la lumina reflectoarelor.

„Decizia pe care am luat-o de a renunța la acest program, a fost… Evenimentele se întâmplau așa – în momentul în care eu plecam, ele începeau să plângă, să mă întrebe unde plec. Se așezau pe piciorul meu și eu plecam târâș cu ele spre garaj. Momentul decisiv a fost cel în care într-o seară mă pregăteam să plec și am zis: „Mama, plec', iar ele s-au întors și au spus: „Bine, pa', iar eu mi-am spus că am pierdut lupta și nu vreau să pierd cu totul, nu vreau să pierd războiul. Atunci mi s-a părut dureros pentru că, dacă înainte știam că ele sunt acolo și știu că eu sunt prezentă, în momentul în care ele au spus: „Bine, pa»… eu nu am putut să accept…

Am plecat eu plângând la serviciu și am zis: „Gata, până aici a fost!'. și am luat decizia. Mi-am terminat contractul, pentru că nu am vrut să las contractul neterminat, eu sunt un om parolist, dacă am promis ceva, eu fac', a explicat vedeta în emisiunea „La Măruță' de la PRO TV.

Citește și: Gabriela Cristea, surprinsă de obiceiurile din America. Ce experiență neplăcută a avut într-un restaurant: „Pare spălătură de ciorapi”

Ce spune vedeta despre revenirea în televiziune

Mai multe decât atât, Gabriela Cristea a vorbit și despre revenirea în televiziune. Fosta prezentatoarea de televiziune a mărturisit că nu ar mai reveni în lumina reflectoarelor la un program zilnic, dar nu a exclus complet o posibilă întoarcere pe micile ecrane.

„Nu m-aș mai întoarce la un program zi de zi', a mai adăugat ea.

Citește și: Mirabela Grădinaru, partenera președintelui, a pornit iluminatul roz la Palatul Cotroceni, de Ziua Luptei împotriva Cancerului de Sân. Ce a discutat cu Andreea Esca

Gabriela Cristea și-a dat demisia de la Antena Stars în luna ianuarie

Gabriela Cristea și-a dat demisia de la Antena Stars în luna ianuarie. Vedeta a decis atunci să plece de la Mireasa – Capriciile iubirii, iar emisiunea este prezentată acum de Raluca Preda, o fostă concurentă a emisiunii.

„Dragilor, de peste un an mă gândesc la momentul acesta, pentru că deciziile importante trebuie cumpănite temeinic. Am hotărât, împreună cu familia mea, că este momentul să mă retrag din proiectul Mireasa – Capriciile iubirii. Am luat această decizie pentru că programul emisiunii nu-mi permitea să stau cu fetele mele atât cât merită, cât au nevoie și mai ales cât îmi doresc. La momentul acesta, cu un ochi râd și cu celălalt plâng pentru că mi-a plăcut mult proiectul în care am fost angrenată și echipa alături de care am lucrat. Dar e mult mai important pentru mine acum să mă ocup de creșterea și educarea copiilor mei.

Vreau să le mulțumesc producătorilor pentru faptul că au înţeles motivele pentru care am făcut această alegere. Le mulțumesc tuturor celor alături de care am lucrat la acest proiect, împreună am reușit să facem lucruri minunate cu care să vă captăm atenția și să vă facem pe voi, telespectatorii, să fiți alături de noi seară de seară. Sper ca și telespectatorii să mă înțeleagă și să-mi respecte decizia pentru că sunt convinsă că este doar un moment de răgaz pentru mine și familia mea, dar voi fi prezentă în continuare pe rețelele de socializare', a spus Gabriela Cristea atunci în emisiune.

Sursa foto: Facebook/ Instagram

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton