După patru ani de pauză de la lumina reflectoarelor, Celia, intepreta hiturilor „Trag aer în piept” și „Șoapte”, a făcut o revenire emoționantă pe scena festivalului Beach, Please!. Într-un interviu, artista a vorbit despre motivul absenței sale și despre cum a găsit puterea să revină în lumea muzicii.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
Celia s-a impus ca una dintre cele mai iubite voci din muzica pop și dance românească, cucerind publicul cu timbrul său inconfundabil și energia de pe scenă. De la începutul anilor 2000, hiturile ei au răsunat nu doar în țară, ci și în întreaga regiune a Balcanilor.
Cum s-a simțit să urce din nou pe scenă
După o perioadă de pauză, Celia a mărturisit că revenirea pe scenă i-a adus multă bucurie și emoții puternice.
„Sunt fericită că am revenit în mijlocul oamenilor. Sunt fericită că sunt chemată peste tot. Nu am cuvinte să mulțumesc. Nu știu exact ce am făcut bun în trecut, dar se pare că oamenilor le-am lăsat o impresie bună și se pare că sunt prezentă cam la cele mai mari evenimente din țara noastră. Sunt fericită în acest sens, foarte fericită. Mă simt mândră că parcă așa, parcă n-au trecut acei ani mulți în care am lipsit. Parcă pur și simplu m-am întors în timp și decurg lucrurile așa, ușor și frumos. (…)
Am avut foarte mare teamă. Trebuie să recunosc că mi-am pierdut încrederea în mine și oamenii sunt cei care m-au făcut să cred din nou în mine. Oamenii sunt cei de la care eu am simțit chemarea să revin pe scenă. Voi sunteți de vină că sunt din nou aici și pentru voi vor veni tot felul de piese, numai una și una, când în engleză, când în română. O să încerc să vă ating inimile cât mai mult și cât mai frumos posibil', a declarat artista pentru cancan.ro.
Ce a motivat-o să revină în fața publicului
Artista susține că a revenit pe scenă de dragul fanilor care au încurajat-o constant și i-au arătat că încă o apreciază.
„Asta a fost mereu în inima mea. Doar că, exact cum spuneam, oarecum mi-am pierdut și încrederea în mine. Am crezut că oamenii… Nu-și mai amintesc de Celia care cânta „Şoapte aud în noapte' și „Trag aer în piept'. Iar când oamenii m-au chemat fără ca eu măcar să… Eu aveam dorința asta în suflet, doar că ei mi-au dat curajul că încă mă vor', a adăugat artista pentru sursa citată.
De ce s-a retras din lumea muzicii în ultimii patru ani
Celia mai spune că nu s-a gândit niciodată să abandoneze lumea muzicii definitiv, pentru că, pe tot parcursul pauzei, a simțit golul de a fi departe de scenă. Artista și soțul ei, Ardeli Ancuța, sunt căsătoriți din 2013 și au împreună doi copii. Viața de familia i-a ocupat tot timpul în ultimii patru ani, dar acum, cu susținerea celor dragi, este pregătită să revină în forță.
„Niciodată n-am putut să mă gândesc la o chestie definitivă pentru că în inima mea a fost mereu… un gol. Un gol pentru că muzica îmi umple sufletul. Atunci când compun și dau viață pieselor, e ca și cum dau naștere cu unor copii. E o bucurie. E ceva ce probabil și oamenii simt. Pentru că de-asta au iubit muzica mea', a mai mărturisit aceasta.
Chiar dacă nu a mai apărut în fața reflectoarelor, Celia a mai fost recunoscută de fani și niciodată nu a refuzat să facă poze.
„Deși am stat foarte mulți ani în Australia, acolo nu mă prea recunoștea nimeni. Eram așa de relaxată. În sensul că aici mă mai aranjez din când în când pentru că mă gândesc că cine știe cu cine mă întâlnesc și vrea să fac o poză. Deși, de fiecare dată când nu mă aranjez deloc, atunci mă întâlnesc și mă recunosc cu oamenii și vor să facă poză cu mine. Și zic „Oh my God, fix acum!' Dar niciodată nu spun nu, orice ar fi', a adăugat aceasta.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/07/001-cover_page-0001-64.jpg)
Cel mai penibil moment pe scenă
Cel mai penibil moment pe scenă pentru Celia a fost când a căzut de câteva ori, dar, fiind artistă, a reușit să găsească soluții de moment.
„Am căzut de câteva ori pe scenă și mi s-a părut destul de penibil. Dar, nu știu, cred că astea au fost. Căzăturile pe scenă au fost destul de… În schimb am reușit să mă ridic și să spun să știți că a fost parte din coreografie. Sper că v-ați dat seama, nu era, dar… Am reușit să mă scot. Să fac o glumă, să fac haz din necaz, cum ar veni', a încheiat artista.
Sursa foto: Facebook
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/07/colaj-celia.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/07/celia-11.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/05/cabral-inoke-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-luana-mitrea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_d1095ee7f96f6f341419655dc4f43d96.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_f4802222904a7f8467cc2e20ce865d06.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_415daaef5613d95fbc009f138ba91040.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_7f759ceca800c1a4ecfcbcb6fa42cf73.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_996545d110582eeb295145294ee1171c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-alexandra-capitanescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-foto-2026-05-15t112606.166-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/Iuliana-Tudor-1-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/dan-negru-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/index.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-ramona-micu-survivor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-foto-2026-05-15t104712.060.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_d41cf7e029f9a48b8583b7e0bda03994.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_42d287142923cfd32f883b0b91cbac7e.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_0fbf151cb4d360aee4969cd91a41bbf1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_0a3be2952066a55a30c4e88eb3e5f6ff.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_e3a1c7a3aa0e758eb4aeec820d02b4c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_efdaafe1e089286273a4da7d6906a277.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_b93829fb9b86e135c2362634df43326a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_bc441e89d6dcb888c6cd9a9a90c6b0a8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_ad27c0d721db04c66d0872bc9b5739ac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_de12e0897252a45a62c09a8ed499c702.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_d0c91b55cbbe5adc4db4098388ae27ab.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_eb5346320d8c97e69773670a84ecca7b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_b1885b3bc7e69029c9ab3c162ee1b51b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_10aa0c7e1eb55b8a5e2f708f7702b539.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_c3cd200d18af050807c5c05b56c94aef.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_be8590340b3b336d63abd18c10a15d67.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_db4abd637ddd4dfab195e834d8b70d74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_b4e7c0c9e5aacc9ad03b9a4ae367afaa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_52265816f307df670129d35cc4db6d26.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_94c569ba1e7766cb4aa81dea863bf187.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_e8e2f6532c22ffdf1d9624718eb3dfcb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_7c451ebd96ca1dd8be6d7960970b3168.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_ee545d3cb1c607c145eb06539864d541.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_cdbf3ed519d6f1d4a19219054169a01e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_4db40c0347632d1258c01285402e8ee2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_7e797ea75d81f3a36377ff4fa392f775.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_9fa17ee318e6c32e63ee59439fd030b3.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_ea70aeab3d0634ac44d1f33b59bc2974.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_06b021d0ecd396f042c9021966b8e151.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_f2272c267d7469e8049dca796b46a364.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_f6cc7328d80a625e7797245685e19b30.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_b82f378e007ee782a130fb92fade4d43.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_2bbe3d4c98e1b792ab47c9263aa28dd9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_bf578ac10f46d118e007563771e944d0.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_ccbf2aedfffb8faab1e26af3ee2fd214.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/sabria-camelia-voinea-jocuri-olimpice.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-mihai-traistariu-alexandra-capitanescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-foto-2026-05-15t123305.959.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/andreea-balan-si-victor-cornea-mirela-novac-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_47f7f57edb6c92a8b6d4bfddf07b2c6d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_980ffc575a5cea990bcdadb846b4c76b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_bb0ca9e08e515b898b8496560e235160.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_d82535e00b693acd9d63e406ef0987b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_23ff572ebd5a015941a1125c8ae46e96.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_aa28afa2cdf3dfb4107933394d1fa4f1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_22cb87a34f9818f16705d70e0546152f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_14645daa02050ea8db81190b4487ec15.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_58aa017bd3b75c547230c79e56456093.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_323726251cbf9c81b53822c5da14c9f2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_7142fdea1953b8dbee016c0bc0d6fb9c.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_5a123da3e0c46ee305c586d04cfec556.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_153b373f828753985ec255f83628f391.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_1742228b9ee7df17b10fed47a398e857.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_cb9e840eabb3fede2dd2b82612e7fde2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_4279abc92036465d9e507f2105da9c8f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_bc8c56e7d946047b7dd6edf0ecf8ea95.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_67f89c8d8a8c1540a170459bde45fd8a.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_081a7170a69826e4c3e0a124b8f563e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_fc3c781d1915ce2357237781f213dad5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/60_9cf21e29230a903e2c98cec4044943a7.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_eb5346320d8c97e69773670a84ecca7b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/51_36856fb7df7608a87b5dc71705d716b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/46_93ebaaa9b8ee1b190985f22e3853309e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_90cb37a0752a9413a7d26d96ec412f8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_85d65e04bd10ebe854d8d4a116d59bed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_c9abc233cea46e818193aae3569834b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_963d23da33eb0f785dfd42f669d7f4e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_89dd7a8d57895d8434447cda22fff533.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_f8fed6c4a6ae62d1e9fe7a7f32402e69.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_5123124b3fdf4a5e438186edb3138181.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_0cc3f5bcc9429fc1ed6f62e59c091bb0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_9822c400170260e418e5518d84d74430.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_b2443d27a81dccde94c16bc43afa15ba.jpg)