Delia Matache - Se poartă relaxarea - FOTO si VIDEO

Publicat pe

De 15 ani are concerte peste concerte, de doi ani este soţie, iar în viitorul apropiat plănuieşte să devină mamă. Ne-a mărturisit că ar mai vrea să copilărească puţin, totuşi, să mai plece în câteva vacanţe, să mai petreacă un pic, să se mute într-o casă cu dressing mai mare.

 

Când am sunat-o pe Delia să îi propun acest material se afla cu soţul ei, Răzvan, într-o mini escapadă la Londra. Nu cre­deam că vom reuşi să stabilim o dată, mai ales că artista are o perioadă ex­trem de aglomerată. După ce emoţia că materialul nu va ieşi a trecut, după ce aveam o dată stabilită, un nou gând a început să mă neliniştească. Proverbialul obicei de a întârzia al Deliei nu e niciun secret pentru jur-nalişti, iar redacţia VIVA! chiar a strâns ceva poveşti pe această temă de-a lungul anilor. Ba avem şi o întâmplare de acum câţiva ani în care Delia a uitat complet de şedinţa foto de copertă pentru VIVA! şi a plecat la Constanţa. Ei bine, am de făcut un anunţ: Delia nu mai întârzie. A venit la timp, a cerut o cafea, şi-a aprins o ţigară, iar apoi s-a aşezat cuminte la machiaj şi coafură, pentru ca echipa să o transforme într-o divă în stilul anilor 90.

 

Cât de ocupată eşti în această peri­oadă, Delia?

Am o perioadă destul de plină, foarte multe concerte, mă pregătesc cu ban­dul meu şi de un concert la Sala Pa­latului, care preconizăm că va avea loc în toamnă sau de sărbători, nu ştiu încă. Deocamdată suntem în pregătiri.

 

După 15 ani de concerte, nu te-ai plicti­sit, nu ai obosit? De unde îţi iei energia?

Eu şi Răzvan, soţul meu, facem pau­ze tot timpul. Că e un city break, că sunt două săptămâni de vacanţă, o lună, ideea e că plecăm constant. Cred că în aprilie plec în Maldive.

 

Şi tocmai te-ai întors de la Londra. Cum a mers shopping-ul acolo?

Să ştii că îmi cumpăr lucruri care îmi fac cu ochiul din vitrine, nu mă duc chi­tită pe ceva. Îmi iau accesorii de peste tot, haine de designeri ciudaţi, dar nu plec cu ideea că am nevoie de ceva anu­me. Pentru că niciodată nu am nevoie.

 

Mai ai loc în dressing?

E destul de înghesuit dressingul meu, ce-i drept, de aceea o să ne mutăm într-o casă nouă, peste un an. Va fi un duplex în zona Floreasca, deo­camdată se construieşte blocul. Şi acum stăm într-un duplex şi e spaţiu mare, dar dressingul nu e foarte încăpător.

 

E un trend printre vedete să îşi lan­seze o linie de haine. Fiind atât de pasionată de haine, pe tine nu te tentează?

Mi-e puţin lene, sinceră să fiu. De ce să îmi bat capul? Eu nu ştiu câtă pu­tere de cumpărare există în România pentru acest fel de produse, iar dacă vrei să îţi deschizi un magazin e mare bătaie de cap.

 

Deci eşti doar artist. Partea de busi­ness o laşi doar pe seama soţului tău?

Da, se ocupă soţul meu. Şi mulţi alţii.

 

Ce părere are soţul tău, fire calcu­lată, de firea ta cheltuitoare?

El ştie că îmi plac hainele şi priveşte partea bună a situaţiei, ştie că e o in­vestiţie în imaginea mea. Totuşi, nu e ca şi cum aş cumpăra capace toată viaţa. Cumpăr nişte haine pe care le folosesc. Nu are nicio problemă, e obişnuit. Într-adevăr, soţul meu e mai calculat, are spirit de organizare, ştie mai multe lucruri decât mine şi asta e perfect.

 

Care dintre voi are mai mult timp li­ber, tu sau Răzvan?

Eu. Pentru că el e zilnic la birou, are multe locaţii de care se ocupă, se ocupă şi de mine. La mine mai sunt şi zile libere.

 

Dar cum ai decis că soţul tău trebuie să-ţi fie şi manager?

După ce ne-am cunoscut şi am stat împreună un an, doi, uşor-uşor a înce­put să se implice cu sfaturi. Apoi eu l-am încurajat să mă sprijine pe partea managerială.

 

E mai uşor să faci business în familie?

Da, pentru că Răzvan înţelege exact care îmi sunt problemele, ce îmi do­resc. Cu alţi oameni nu te vei înţelege niciodată perfect. Noi ne trecem cu vederea foarte multe lucruri. De exemplu, el mai închide ochii când eu întârzii undeva.

 

Ce s-a schimbat în bine la tine de când eşti cu Răzvan?

Am devenit mai constantă în acţiuni, lucrurile sunt mai calculate.

 

În ultimii ani eşti foarte pe val, dar trebuie să fi avut şi perioade mai grele. Când ai simţit că intri într-un con de umbră?

Concerte am avut tot timpul. Chiar dacă au fost şi perioade în care nu am avut piese noi sau nu am fost ac­tivă pe radio, lumea mă cheamă me­reu fiindcă ştie că am voce bună. Principalul motiv acesta e, aşa se spune, deci nu a ţinut de faptul că nu am avut activitate într-o anumită pe­rioadă. Nu mi-am ieşit de tot din mână, dar au fost momente în care lucrurile s-au mişcat poate mai greu.

 

De când te-ai căsătorit ai simţit că ţi-ai pierdut din fanii bărbaţi? Mulţi artişti aleg să declare că sunt single de dragul marketingului.

Eu nu cred în asta, e fals. Oamenii vor să creadă că eşti abordabil, dar sunt suficient de inteligenţi cât să îşi dea seama că nu poţi avea interac-ţiune cu fiecare în parte. Ei se bucură când văd imagini frumoase, nu con­tează dacă eşti sau nu căsătorit, ori­cum nu te întâlneşti cu ei.

 

Mai primeşti avansuri din partea bărbaţilor de când eşti căsătorită?

Niciodată nu am încurajat pe nimeni în acest sens şi oamenii şi-au dat sea­ma. Adică nu stau foarte mult la dis­cuţii, ei simt că totul e de comple­zenţă şi că, dacă sunt zâmbitoare, e pentru că aşa sunt eu. Dar nu cred că am stat cu cineva atât de mult de vorbă încât să înceapă să îmi facă avansuri. Nu mi s-a întâmplat să mă trezesc cu maşina plină de flori.

 

Răzvan are gelozii?

Absolut deloc. Şi gândeşte-te că sunt plecată destul de des. Iar eu sunt în-conjurată numai de bărbaţi, în echipa mea sunt doar bărbaţi. E mai simplu cu ei, te simţi mai protejată. Femeile sunt stresante, crede-mă, creează probleme, trebuie să fii atent cu ele.

 

Văd că fumezi. Fumatul nu face rău corzilor vocale?

Nu fumatul. De exemplu, o noapte în club îmi face mult mai rău, sinceră să fiu. Eu fumez oricum ţigări foarte uşoare. Nu că ar fi sănătos, dar nu îmi afectează corzile vocale. Dacă răguşesc, răguşesc pentru că am vor­bit tare şi am forţat gâtul.

 

Mai ai plăcerea de a ieşi în club în timpul liber, după atâţia ani de cântat în astfel de locuri?

Nu mai ies atât de des, dar când o fac, vreau să fie nebunie totală. În ul­timul an, cel puţin, nu îmi mai place să ies în cluburi foarte mainstream. Când merg în deplasări, în oraşe ca Iaşi, Timişoara, după concert căutăm evenimente underground, unde sunt DJ care pun dubstep, rock. Sunt înnebunită după dubstep. Îmi place să facem haos acolo, să dansăm. E chiar mişto.

 

Faţă de alte cântăreţe, despre tine nu poate spune nimeni că nu ai avea voce. Cum îşi manifestă invidia colegele din industrie?

Un om netalentat nu poate realiza valoarea unui om talentat. Ştie că al­tul e mai bun, pentru că a auzit, dar nu cred că are capacitatea să în-ţeleagă efectiv. Eu, dacă nu aş avea nivelul pe care îl am, studiile şi talen­tul, nu aş putea face diferenţa între Miley Cyrus şi Beyonce, aş spune că amândouă cântă bine, că una e mai voluptuoasă şi una mai slabă. Sau aş asculta părerea celor avizaţi şi m-aş lua şi eu după ei.

 

E vreun lucru cu care nu te poţi obişnui nici după 15 ani de showbiz?

Nu-mi place lipsa de profesionalism şi nu mă pot obişnui cu asta, nu-mi plac evenimentele care nu-s puse la punct şi scapă tot felul de detalii.

 

 

Te trezeşti cu multe surprize, dar din ce în ce mai rar, totuşi. Cred că ai observat şi tu că e un adevărat baby boom în rândul vedetelor. Voi planuiţi un bebeluş în viitorul apropiat?

În toate vacanţele în care am mers în ultima vreme, şi în avioane, şi în re­sorturi e plin de copii, într-adevăr. Da, plănuim în viitorul apropiat, dar nu e stres. Vreau să mai copilăresc un pic, totuşi. Nu că mi-e frică, ştiu că va fi bine, aş avea-o pe mama să mă ajute, dar de ce să nu mai stau puţin? Mie mi-e greu să am grijă de un câine. Am câine de 6 ani şi bietul de el nu are nici acum un program regulat de ieşit afară. Mai vine Răzvan să îl ducă la plimbare, mai vine doamna Nina care face curat sau mama. Îl mai scot şi eu, dar vreau să spun că nu mi-am făcut o obişnuinţă din acest lucru în şase ani de zile. Nu am încă rutina de a mă trezi şi a duce câinele la plimbare.

 

Mama ta ce zice de copil? Nu te întreabă cât mai aştepţi?

Mama m-a întrebat la un moment dat ce avem de gând să facem, dar apoi tot ea m-a sfătuit să mai aştept. Mi-a zis „poate îmi intri în vreo de­presie de o să ai impresia că se sfârşeşte lumea şi nu mai poţi face tot ce vrei.' Să ştii că şi un an contează, e important să îţi pui ordine în gânduri înainte de a avea un copil, să îţi stabileşti priorităţile. Eu am 32 de ani, dar oricum nu mă simt ca la 32 de ani. Mi se mai întâmplă şi să uit câţi ani am.

 

Eu nu te-am văzut altfel decât foarte veselă. De unde atâta veselie?

Acesta e tonusul meu. În general, dacă intru eu undeva se întamplă să influenţez persoanele din cameră. Şi la o petrecere, de exemplu, dacă eu sunt pusă pe distracţie, anturajul meu, cel puţin, se ia după mine. Dacă nu sunt eu bine dispusă, se poate să nu iasă o seară extraordinară. Asta o spun fără modestie, că am văzut cum se întâmplă.

 

OANA POPOIAG Foto DIMITRI CACEAUNE

Stilist SILVIA CRISTESCU

Coafură CAMELIA NEGREA

Machiaj ANA MIRONESCU

Vestimentaţie: Moschino, Adidas by Stella McCartney (Magazinul Sports Couture), Wolford, garderoba personală

Accesorii: Accessorize şi Musette

VEZI si interviul video AICI:

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=GG7e6cV-A8Q[/youtube]

Delia Matache - Se poartă relaxarea - FOTO si VIDEO Delia Matache - Se poartă relaxarea - FOTO si VIDEO
 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter