Delia, pe scenă alături de mama, sora și nepoata ei. Show incendiar Acadelia, la Sala Palatului

Publicat pe

Ca de fiecare dată, Delia ne impresionează cu spectacolele pe care le are. Prima zi din show-ul 'Acadelia' a avut loc seara trecută la Sala Palatului. Sala a fost plină, iar oamenii au fost nerăbdători să o vadă și o audă pe Delia Matache. 

În timpul show-ului, Delia Matache a schimbat mai multe ținute, iar toate au fost spectaculoase. Artista de 36 de ani a rostit pe scenă întrebarea aflată probabil pe buzele multor fani: „de ce nu face și ea un bebeluș'. Deranjată uneori de curiozitatea a oamenilor, Delia a răspuns că ar face un copil „în noaptea asta' .

Pentru concertele pe care Delia le are la Sala Palatului, artista muncește din greu pentru a ieși totul ca la carte. 'Conţinutul acestui show poate dăuna grav persoanelor aflate la regim. Show-ul poate conţine urme de ironie, dulceaţă de zmeură şi nişte sâmburi de adevăr. Acest show este recomandat atât sănătăţii dumneavoastră psihice, cât şi vindecării anumitor afecţiuni, cum ar fi plictiseala, stresul cotidian şi indicele glicemic extrem de scăzut. Pentru o mai bună desfăşurare de forţe, încurajăm pe toată durata spectacolului consumul moderat de dulce', au anunțat organizatorii.

Un show la înălțime, din toate punctele de vedere! Asta se poate spune despre prima seară a concertului „Acadelia', când spectatorii Sălii Palatului au putut vedea rezultatul muncii Deliei și-a echipei ei din ultimele luni. O scenă transformată într-un regat al dulciurilor, o sală decorată în ton cu întreaga rețetă, coregrafii uimitoare, dansatori perfect sincronizați, costume fascinante și o artistă care a demonstrat încă o dată că și în România pot fi organizate spectacole de o asemenea anvergură.

Delia a deschis seria concertelor de la Sala Palatului din această toamnă cu cea mai recentă piesă a sa, „Acadele'. Pe scenă, dintr-un tort imens au apărut dansatorii, iar publicul a fost luat prin surprindere când în mijlocul lui au apărut acrobați și uriași pe picioroange, viu colorați și energici. Mai multe torturi și-au luat zborul deasupra scenei, ridicate în aer cu ajutorul unor drone.

Unul dintre cele mai emoționante momente ale serii, înaintea căruia Delia a vorbit cât se poate de sincer despre perioada copilăriei și pierderile resimțite odată cu maturizarea, a fost duetul alături de sora ei, Oana, pe piesa „Cine m-a făcut om mare'. În timpul lui, Delia a mângâiat cu blândețe burtica surorii ei, însărcinată cu cel de-al doilea copil, iar la finalul său, pe scenă a apărut și mama celor două, în brațe cu nepoțica Deliei, Jessie. Cele trei generații de femei au primit aplauze, iar Delia, o îmbrățișare lungă și emoționantă din partea mamei sale.

Tot aseară, Delia a cântat o parte a piesei „Gura ta' suspendată la o înălțime de 7 metri. Curajoasă, Delia s-a și răsucit în aer de mai multe ori, iar întregul moment artistic nu doar că i-a ieșit perfect, dar a și lăsat sala cu respirația tăiată. Un număr de iluzionism, la finalul piesei „Du-te-mă', a făcut ca artista să dispară de pe scenă… ca prin minune și pe toată durata piesei „Da, mamă', Delia a părut „înghițită' de o pernă imensă, pe care a tot plutit.

Nelipsiți au fost și invitații speciali, Nick, alături de care Delia a interpretat piesele „Vreau să plâng' și „Vino la mine' și Grasu XXL, cel cu care a scos „Despablito', unul dintre hiturile acestei veri.

Pe toată durata show-ului, Delia a transmis mai multe mesaje prin care a îndemnat publicul să-și trăiască viața exact așa cum își dorește, independent de reguli și norme. Artista, cunoscută pentru faptul că este o gurmandă, și-a încheiat spectacolul cu următoarele cuvinte: „Mâncați cât vreți, doamnelor! Puneți pe voi! Aveți dreptul!'

Pe lângă prestația artistică ireproșabilă a Deliei și a tuturor celor implicați în povestea muzicală spusă pe scenă, strălucirea show-ului „Acadelia' a fost asigurată și de aparate laser de mare putere, de cei 130 de metri pătrați de ecran led și de cele peste 300 de aparate de lumină inteligentă. Jocurile de lumini și umbre, efectele 3D și grafica show-ului au fost în sine momente artistice impresionante. Totul a respectat conceptul show-ului, inclusiv confetti, care au fost în formă de acadele.

Astăzi și mâine, 15 și 16 noiembrie, Delia continuă seria concertelor „Acadelia' de la Sala Palatului cu noi surprize în fața noilor spectatori dornici să o vadă. Biletele s-au epuizat atât pentru reprezentația de astăzi, cât și pentru cea de mâine.

 

Delia, pe scenă alături de mama, sora și nepoata ei. Show incendiar Acadelia, la Sala PalatuluiDelia, pe scenă alături de mama, sora și nepoata ei. Show incendiar Acadelia, la Sala Palatului

FOTO: Koss 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter