Denisa Tănase s-a gândit să obțină o sarcină prin fertilizare în vitro, dar a renunțat la idee. Vedeta are o afacere de succes, iar mariajul cu Mircea Brânzei o împlinește, dar nu are încă un copil. Cu toate astea, Denisa Tănase mai amână acest episod, deși un moștenitor ar fi singurul lucru care îi mai lipsește.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Denisa Tănase are convingerea că va veni un moment când va ajunge să se bucure de acest fapt de viață. Până atunci, le admiră pe femeile care au recurs la fertilizări sau inseminări pentru a deveni mame, ea recunoaște că procesul i s-a părut greu și nu s-a simțit pregătită pentru o astfel de decizie.
Denisa Tănase vrea să fie mamă, dar nu cu orice preț
Denisa Tănase crede că ar fi capabilă să ofere multă iubire unui copil, dar nu își dorește să fie mamă cu orice preț. „Eu cred că sunt și îmi doresc, dar nu îmi doresc cu orice preț. Pentru că în egală măsură cred că există un timp perfect pentru asta. Am cochetat și cu ideea de a face fertilizări sau inseminări, dar nu am fost niciodată pregătită cu adevărat pentru procedura asta. Cu cât mă apropiam ca informație de asta, admiram mai mult femeile care au avut puterea să o facă, pentru că mi se pare un proces greu.
Nu m-am simțit pregătită pentru el, pentru că m-am gândit că, până la urmă, Dumnezeu știe foarte bine când e momentul potrivit pentru fiecare dintre noi și până la urmă DACĂ este potrivit pentru noi. Nu știu dacă fiecare femeie din lumea asta trebuie neapărat să fie mamă, chiar dacă îmi doresc și mi-ar plăcea foarte mult să pot să fiu mamă și iubesc copiii.
Sunt capabilă să ofer extrem de multă dragoste unui copil care nu e al meu, apoi dacă ar fi al meu nu știu cum ar fi, dar cu siguranță m-ar împlini foarte mult. Dar nu vreau să fac din asta o doză de egoism și să-mi doresc asta pentru mine sau pentru a avea un tablou perfect, pentru că uite am reușit până acum tot, cum ai spus și tu. Dumnezeu ne-a dat de toate, uite, pe asta o mai am ca să fiu omul perfect cu o viață perfectă', a declarat Denisa Tănase, la Kanal D, în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai'.
De ce a avut Denisa Tănase momente când a plâns
Fosta componentă a trupei Bambi povestește că au existat momente când vedea copii și îi dădeau lacrimile, asta pentru că simțea că acest vis e, de fapt, atât de greu de atins pentru ea.
„Cred că de fapt noi ne șlefuim cu adevărat atunci când nu obținem chiar tot ce ne dorim și cred că există un scop pentru toate lucrurile astea, pe care eu sunt pregătită să îl înțeleg. Și de puțin timp, pentru că am trecut prin toate etapele, inclusiv etapa în care îmi doream atât de mult, încât vedeam copii și îmi dădeau lacrimile, pentru că mi-aș fi dorit tare mult să pot să am și eu un copil și să fiu mamă.
Acum am trecut într-o etapă de acceptare și de liniște, în care las lucrurile să curgă într-un mod firesc, cu încredere că Dumnezeu le așează așa cum știe el mai bine', a mai spus Denisa Tănase la Kanal D.
Citește și: Jador, prima reacție după ce s-a spus că iubita lui, Oana Ciocan, e însărcinată: „Mi-aș dori o fată”
Cum și-a cunoscut Denisa Tănase soțul
Denisa Tănase și Mircea, cel care avea să îi devină soț, s-au cunoscut la botezul fiului lui Andrei de la Alb Negru.
„Ne-am cunoscut la botezul fiului lui Andrei de la Alb Negru, apoi am reintrat în contact când am aniversat 30 de ani, iar el a oferit vouchere la clinica de remodelare tuturor invitaților de la petrecerea de ziua mea. (n.r. Mircea Brânzei deține un lanț de centre de fitness și de înfrumusețare). Amândoi am devenit variante mai bune avându-l pe celălalt alături. Fiecare în parte a contribuit la a repara ceva ce poate nu funcționa atât de bine la celălalt. Și continuăm să facem asta', a spus Denisa Tănase, la Kanal D.
Foto: Facebook