Eliberată din închisoare de aproape două luni, Elena Udrea se bucură de timpul petrecut alături de familie și, cel puțin pentru moment, nu pare să își dorească să revină în prim-planul public. Având în vedere notorietatea sa, paparazzi au surprins-o în diverse ipostaze de la întoarcerea acasă, iar cel mai evident lucru este că și-a păstrat eleganța și savurează din plin libertatea.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
Cuprins
Elena Udrea a fost eliberată condiționat la începutul lunii iulie, după ce a executat trei ani și zece luni din pedeapsa de șase ani primită în dosarul „Gala Bute’. La ieșirea din închisoare, fosta ministră a Turismului spunea că dorința ei cea mai mare este aceea de a recupera timpul petrecut departe de fiica ei.
Elena Udrea nu are în plan o revenire viitoare în atenția publică
Pentru Elena Udrea, timpul petrecut departe de cei dragi a însemnat o durere greu de dus. De aceea, acum, la întoarcerea acasă, își dedică întreaga atenție fiicei ei și momentelor liniștite, în familie.
Fosta politiciană, alături de Adrian Alexandrov și fiica sa, Eva Maria, au bifat deja câteva vacanțe împreună, însă nu s-au afișat excesiv pe rețelele de socializare. O eventuală revenire în politică ar fi următorul pas așteptat din partea Elenei Udrea, însă aceasta susține că nu și-l dorește și că nu este pregătită nici să vorbească pe larg în presă despre experiențele trăite.
„Încă nu ies în presă. Sunt bine, am parte de relaxare, de liniște', a mărturisit, pentru CANCAN.ro, Elena Udrea.
Cum se simte după operația prin care a trecut
La finalul lunii iunie, Elena Udrea a fost transportată de urgență la spital din cauza unor dureri abdominale resimțite în penitenciar. Acolo, medicii au efectuat o intervenție chirurgicală ușoară, după ce i s-a pus diagnosticul de colecistită acută cu calculi.
„Sunt bine. Toate bune', a mai spus aceasta în legătură cu starea sa de sănătate.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/09/001-cover-61-scaled.jpg)
Ce diagnostic a primit Elena Udrea
Ulterior, medicii au stabilit că Elena Udrea suferă de colecistită acută litiazică și a fost supusă unei intervenții chirurgicale minore, care a decurs fără complicații. Viața acesteia nu a fost pusă în pericol, iar externarea a fost posibilă în aceeași zi.
„Astăzi, 29.06.2025, la sediul Penitenciarului de Femei Ploieşti Târgşorul Nou la orele 05.30 persoana privată de libertate U. E.G. a acuzat dureri abdominale severe. Având în vedere simptomatologia prezentată s-a dispus de îndată apelarea serviciului unic de urgenţă 112. La ora 06.00 ambulanţa s-a prezentat la unitate şi în urma consultului s-a hotărât preluarea pacientei pentru investigaţii suplimentare şi conduită terapeutică.
Ulterior, medicii specialişti au hotărât să o supună unei intervenţii chirurgicale minore, fără a exista vreun moment în care viaţa pacientei să fie în pericol.
Operaţia a decurs fără probleme, existând posibilitatea ca aceasta să fie externată în cursul zilei', au transmis reprezentanții Penitenciarului Târgșor.
Sursa foto: Facebook