Îl mai ții minte pe Emanuel Mirea de la trupa Stigma? Cu ce se ocupă acum, după ce s-a retras de pe scenă: "Nu-mi mai găseam bucuria să cânt, deşi eram peste tot. A trebuit să fac un pas înapoi"

.

Emanuel Mirea, vocea inconfundabilă care a marcat generații întregi cu hituri precum „Jumătate tu, jumătate eu” alături de trupa Stigma, a revenit recent în atenția publicului, dar nu oricum. Artistul a ales să vorbească deschis despre o perioadă neagră din viața sa: un burnout sever care l-a scos de pe scenă și i-a testat limitele psihice și emoționale.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI

În anii 2000, Emanuel Mirea era unul dintre cei mai iubiți artiști din România. După despărțirea de trupa Stigma și o carieră solo de succes, presiunea industriei muzicale și ritmul alert de viață și-au spus cuvântul.

7979

Ce mai face Emanuel Mirea de la trupa Stigma

Emanuel Mirea a făcut furori cu trupa Stigma, în anii 2000, apoi a continuat seria succeselor muzicale cu propria formaţie, Emanuel Mirea Band. După ani în care a fost constant în lumina reflectoarelor, Emanuel Mirea a simțit că își pierde bucuria de a cânta, deși succesul nu îi lipsea.

A locuit timp de doi ani în Canada, unde a plecat pentru studii, dar și pentru a-și extinde orizonturile.

„La un moment dat, am trecut printr-un burnout destul de sever, după mulţi ani în care am fost în lumina reflectoarelor şi a fost momentul de cotitură pentru că simţeam că nu mă mai regăsesc, nu-mi mai găseam bucurie să cânt, deşi eram peste tot. A trebuit să fac un pas înapoi. Am făcut paşi pe alt continent.[…] Eram domnul nimeni, după o perioadă în care am fost în vizor', a mărturisit el la Spynews TV.

Decizia de a se retrage temporar s-a dovedit a fi, spune artistul, „cel mai bun pas' pe care îl putea face. A ales să plece pe alt continent, unde a trăit o perioadă departe de notorietate.

Astăzi, Emanuel Mirea este profesor de pian și canto și continuă să compună muzică, însă într-un ritm și pe un profil care îl reprezintă cu adevărat.

Citește și: Andreea Bălan a întreupt pregătirile pentru nunta cu Victor Cornea ca să se ocupe de concertul de la Sala Palatului. De ce nu vor avea lună de miere: ‘Probabil la finalul anului, în decembrie’ / EXCLUSIV

Experiența faimei intense pe care o compară cu fenomenul trăit de The Beatles, când fanele se agățau de mașina lor după concerte, i-a alimentat orgoliul în tinerețe, dar l-a și învățat lecții importante despre echilibru și identitate.

În 2015, solistul de la Stigma s-a căsătorit cu Oana, un cunoscut designer în domeniul vestimentar. Nunta lor a fost cu totul deosebită, în aer liber, într-o poieniță din județul Giurgiu. O fetiță adorabilă, pe nume Rada, a rezultat din povestea lor de dragoste.

Emanuel Mirea a apărut la X Factor anul trecut

Anul trecut, la 47 de ani, Emanuel şi-a învins emoţiile şi a venit în faţa juraţilor X Factor dornic să demonstreze că locul lui este pe scenă.

Citește și: Naba Salem a părăsit Survivor din motive medicale, iar Nicu Grigore s-a accidentat grav în duelul de eliminare cu Kaan. Reacția Bellei Santiago când a văzut imaginile: „Dureros să-l văd suferind'

Emanuel Mirea şi colegul său, Cornel Sorian, făceau senzaţie la începutul anilor 2000 cu formaţia pop-rock Stigma, însă drumurile lor s-au separat. În plină perioadă de succes, Emanuel a hotărât să îşi schimbe total viaţa şi să ia totul de la zero, într-o ţară complet străină şi într-un domeniu cu totul nou.

„Eram şi celebru, şi tânăr, aveam o situaţie, însă la un moment dat mi-am dat seama că le am pe toate astea şi de fapt nu am cel mai important lucru, o stare de împlinire!', le-a povestit el juraţilor X Factor, atunci când aceştia l-au întrebat ce l-a determinat să ia o decizie atât de radicală în ceea ce priveşte cariera lui.

„Acum viaţa mea e absolut normală. Îmi lipsesc scenele mari!', le-a mai spus Emanuel, a cărui apariţie pe scena X Factor este, înainte de toate, o mare provocare pentru el. „Sunt conştient că sunt mulţi oameni care m-au văzut ultima dată când aveam 25 de ani, eram blond, cu plete, fără riduri şi ochelari de vedere! Vreau să inspir, să aduc bucurie, bucurându-mă de ceea ce iubesc cel mai mult!'.

Juraţii X Factor l-au recunoscut pe Emanuel, ba chiar au depănat amintiri împreună: „N-are rost să mai vorbim, ai boală pe mine din 2004', a dezvăluit amuzat Ştefan Bănică.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton