Emeric Ienei, copilărie marcată de frica războiului: "Tata a fost luat prizonier de ruşi şi eliberat de englezi. A venit pe jos, cu trenul şi cu căruţa"

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI

Cuprins

1 Emeric Ienei, copilărie marcată de frica războiului
2 Cum a descoperit Emeric Ienei dragostea pentru fotbal
3 La 16 ani, Emeric Ienei voia să fie avocat
4 „Îmi era o frică de armată…”

Emeric Ienei, copilărie marcată de frica războiului. Cândva, în adolescenţă, în orele dintre antrenamente, cu picioarele pline de vânătăi, Emeric Ienei visa să devină avocat! A detestat armata, ba chiar i-a fost frică de ea, dar spunea atunci că fără obiceiurile deprinse în cele două luni de instrucţie cruntă n-ar fi fost omul de astăzi.

Vezi galeria foto

Emeric Ienei, copilărie marcată de frica războiului

Emeric Ienei a murit astăzi, la 88 de ani, după ce, în ultimii ani, s-a confruntat cu mari probleme de sănătate, accentuate de pierderea soției, în 2021. În urmă cu mulți ani, marele antrenor povestea, într-un interviu pentru Adevărul, detalii tulburătoare despre copilăria sa, marcată de frica războiului.

„În timpul războiului, tatăl meu a fugit, ca să nu intre în armată în România. Am fugit în Ungaria cu toată familia. Eu aveam 4 ani. Ne-am stabilit în Lucenec, care se află acum în Slovacia. Tatăl meu s-a angajat la o fabrică din orăşel. Acolo am stat până s-a terminat războiul. Problema era că tatăl meu, deşi fugise de armata română, a ajuns în cea maghiară. L-au luat acolo. A plecat şi n-am mai ştiut de el până în 1946.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Emeric Ienei, o familie superbă! Două soții, doi copii și o nepoată frumoasă și talentată! Alisa a participat la Românii au Talent și la X Factor

Luptase pe frontul din zona Germaniei, iar în Austria fusese luat prizonier de ruşi. A fost eliberat de englezi. A venit pe jos, cu trenul şi cu căruţa. Războiul se terminase, nu mai ştiam nimic de el. Ne-am trezit, într-o zi, cu el acasă. Eram în grădină, căţărat în cireş, şi a apărut un om. Mă uitam la el şi nu-l recunoşteam, aşa de slab era. Mi-am dat seama cine e numai după voce, când m-a strigat„, povestea Emeric Ienei pentru Adevărul.

Citește și: Povestea de dragoste dintre Emeric Ienei și Vasilica Tastaman. A fost prima sa soție și marea lui iubire

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Povestea de dragoste dintre Emeric Ienei și Vasilica Tastaman. A fost prima sa soție și marea lui iubire

Citește și: Fostul mare antrenor Emeric Ienei a murit. Legenda Stelei avea 88 de ani / Care a fost cauza morții

Cum a descoperit Emeric Ienei dragostea pentru fotbal

În cadrul aceluiași interviu, Emeric Ienei dezvăluia cum și-a descoperit pasiunea pentru fotbal, tatăl său fiind cel care i-a dăruit prima minge de fotbal.

„După revenirea tatălui meu ne-am întors la Arad, unde locuia bunicul meu. Am continuat şcoala, pentru că eram deja în clasa întâi. Atunci am descoperit şi fotbalul. Era un maidan, chiar lângă o biserică catolică.

Stăteam toată ziua acolo, jucam cu copiii de vârsta mea, 7-8 ani. Tatăl meu a văzut că-mi place foarte mult fotbalul şi mi-a cumpărat prima minge de fotbal. Până atunci jucam cu una făcută din zdrenţe, din ciorapii mamei mele. Vă daţi seama, când am văzut prima minge adevărată a fost un eveniment. Eram foarte mândru. Când nu-mi convenea cum îmi ieşea jocul, îmi luam mingea şi plecam acasă„, mai povestea Emeric Ienei.

Citește și: Emeric Ienei, o familie superbă! Două soții, doi copii și o nepoată frumoasă și talentată! Alisa a participat la Românii au Talent și la X Factor

„Pe la 9 ani au venit scouteri, să le spunem aşa, deşi pe vremea respectivă nu aveau numele acesta. De pe maidan au luat trei copii, printre care şi pe mine. Ne-au dus la UTA. Mă rog, pe vremea respectivă se numea Flamura Arad”, își amintea marele antrenor.

La 16 ani, Emeric Ienei voia să fie avocat

Șapte ani mai târziu, Emeric Ienei a promovat la echipa mare și de atunci a început istoria sa în fotbal

„La 16 ani şi jumătate. Am ajuns pe lângă nume mari: József Pecsovszky, Dumitrescu III, Mercea. Primul joc a fost la Timişoara, cu CFR. Am făcut 1-1. Am fost convocat la echipa naţională de juniori. Am terminat liceul şi voiam să devin avocat. Bine, nu ştiam cum vine asta, dar, din auzite aşa, meseria asta voiam să o urmez.

Între timp, voiau să mă ia şi cei de la Timişoara, unde erau nişte condiţii grozave, cum puţine echipe din ţară aveau, poate doar cele mari din Bucureşti, dar ambele erau susţinute de ministere. Până la urmă a venit însă CCA-ul. M-au racolat. Şi Dinamo a vrut să mă ia, însă, la vremea respectivă, era o înţelegere între Steaua şi Dinamo, astfel încât, atunci când se recrutau tineri sportivi, aceştia să fie împărţiţi între cele două cluburi. În anul acela, Steaua avea dreptul de a lua fotbalişti„, a mai povestit Emeric Ienei.

„Îmi era o frică de armată…”

Emeric Ienei nu a scăpat de armată și povestea că a avut parte de două luni groaznice de intrucție adevărată.

„Iniţial, am fost să discut cu cei de la Dinamo. Am venit acasă la Arad, convins că voi ajunge la Dinamo, şi m-au chemat la Recrutare. Am fost dus la o unitate militară din Craiova, unde erau şi alţi sportivi care urmau să fie recrutaţi în acel an, însă la alte discipline: la box, la lupte…

A fost groaznic. Două luni intense, cu instrucţie adevărată, cu mască pe figură… Voiam să mă duc să mă spăl pe dinţi, şi până puneam pasta pe periuţă şi mă aplecam deasupra chiuvetei dispărea tubul. Dar m-a învăţat disciplina militară ceva esenţial. La final, când am venit la Bucureşti, aveam o sacoşă, nu valiză. Şi când vedeam un ofiţer, aruncam punga pe jos şi salutam. Îmi era o frică de armată…„, mai declara Emeric Ienei.