Face to face: Ryan Reynolds vs. Ryan Gosling

Publicat pe

Sunt cei mai apreciaţi actori canadieni de la Hollywood şi se află în topul celor mai sexy bărbaţi din lume. Au o pasiune pentru femeile la fel de celebre. Unul e căsătorit, iar celălalt tocmai a devenit din nou liber.

face to face1

ASEMĂNĂRI

 

SUNT CANADIENI: Deşi acum sunt cunoscuţi drept cei mai atractivi şi ta­lentaţi actori de la Hollywood, atât Gosling, cât şi Reynolds s-au născut şi şi-au început cariera în Canada. Rey­nolds vine dintr-o familie cu patru co­pii şi este cel mai mic dintre fiii lui Jim şi Tammy, ambii vânzători. Dintre cei trei fraţi ai săi, doi lucrează ca poliţişti în Canada. Gosling are o soră mai mare şi vine dintr-o familie la fel de obişnuită. Tatăl său a fost vânzător, iar mama secretară şi profesoară.

 

 

AU CUNOSCUT DE MICI SUCCE­SUL: Amândoi au obţinut primul rol la numai 12 ani – Reynolds într-un serial pentru adolescenţi numit „Hill­side, iar Gosling în celebrul The Mickey Mouse Club. În perioada în care a făcut parte din MickeyMouse Club, Gosling a locuit împreună cu fa­milia lui Justin Timberlake, colegul său din emisiune. De asemenea, micul Ryan Gosling era singura sursă de venit a familiei sale.

 

 

NU AU FĂCUT CURSURI DE AC­TORIE: „Nu am fost niciodată la cursuri de actorie, dar ştiam că mă pri­cep la asta din moment ce îmi min-ţeam părinţii în permanenţă, poves­tea Reynolds, care a şi picat examenul la Actorie în şcoală. Pentru că la nu­mai 12 ani deja câştiga bani din acto­rie, iar succesul lui a continuat, nici Gosling nu a mai considerat că trebuie să studieze actoria. În plus, în şcoală fusese diagnosticat cu ADHD – deficit de atenţie – şi trimis la o clasă pentru elevi cu nevoi speciale.

 

 

RELATII CU CELEBRITĂŢI: Amândoi s-au îndrăgostit numai de femei celebre, de multe ori chiar de partene­rele de pe platourile de filmare. Reynolds a fost logodit cu Alanis Morissette timp de doi ani, iar după despărţire cântăreaţa a scris şi un cântec inspirat de despărţirea lor intitulat „Torch. A urmat o căsnicie de trei ani cu Scarlett Johansson. La numai patru luni după divorţ, starul a început o relaţie cu Blake Lively, partenera sa din „The Green Lantern. Ryan Gosling are şi el succes printre actriţele celebre. După o relaţie de un an cu Sandra Bullock, pe care a cunoscut-o la filmările „Murder by Numbers, a urmat o po­ves-te de dragoste cu Rachel McAdams, alături de care a filmat „The Notebook. Re­cent, Gosling s-a despărţit şi de frumoasa Eva Mendes, după doi ani de relaţie.

 

 

DEOSEBIRI

 

RELIGIA ÎN CARE AU FOST CRESCUŢI: Protagonistul din „The Green Lantern a fost cres­cut într-o familie romano-cato­lică, în care religia era extrem de importantă. Cu toate aces­tea, după ce a crescut şi-a schimbat viziunea asupra dog­melor: „Religia otrăveşte orice e bun în lumea asta, declara Reynolds într-un interviu. În schimb, părinţii lui Ryan Gosling au fost mormoni, iar din acest motiv religia i-a influenţat fiecare aspect al vieţii în copilările. Recunoaşte însă că nu s-a identificat niciodată cu religia părinţilor săi: „Mama a fost foarte relaxată. Mi-a spus că a fi mormon este o opţiune şi nu este singura opţiune. Este o idee, dar nu unica idee. Că trebuie să îmi găsesc singur propriul adevăr.

 

 

PASIUNI: Deşi mulţi l-au catalogat drept un workaholic, Ryan Reynolds are şi alte pasiuni în afara muncii: este îndrăgostit de călătorii, mai ales de cele pe motocicletă. În plus, din călă-toriile sale revine mereu cu o mulţime de fotografii. Gosling, în schimb, şi-a dus pasiunea pentru muzică la un alt nivel. Actorul este şi chitarist în trupa de jazz Dead Mans Bones, alături de care a lansat şi un album în 2009.

 

 

RALUCA TĂMAȘ Foto NORTHFOTO

 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter