Felix Baumgartner va fi înmormântat cu simbolurile care l-au făcut celebru: o cască neagră și o parașută pe sicriu. Fanii îşi iau rămas-bun de la parașutistul austriac

.

Felix Baumgartner va fi înmormântat cu simbolurile care l-au făcut celebru: o cască neagră și o parașută pe sicriu. Atmosfera a fost una profund emoționantă la Thalgau, unde fanii, familia și prietenii au venit să își ia rămas-bun de la parașutistul austriac. Gesturile simple, dar pline de însemnătate, au amintit tuturor de curajul și pasiunea care l-au definit de-a lungul timpului.

Vezi și acest video VIVA!:

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Felix Baumgartner va fi condus pe ultimul drum în Austria, înconjurat de cei care l-au iubit și admirat de-a lungul timpului. Moartea lui, produsă în urma unui accident de parapantă în Italia, a adus durere în rândul fanilor din întreaga lume. La Thalgau, locul unde a fost organizată ceremonia funerară, sicriul său a fost decorat cu simbolurile care i-au definit viața: o cască neagră și o parașută.

Felix Baumgartner0Felix Baumgartner0

Citește și: Mihaela Rădulescu și părinții lui Felix Baumgartner au angajat un avocat italian: „Trebuie să înțelegem ce s-a întâmplat și ce a provocat prăbușirea”/ Ce au aflat anchetatorii urmărind ultimele imagini cu sportivul

Felix Baumgartner va fi înmormântat cu simbolurile care l-au făcut celebru

Felix Baumgartner va fi condus pe ultimul drum în localitatea Thalgau din Austria. Sportivul, care și-a pierdut viața într-un accident de parapantă în Italia, a fost comemorat de fani, prieteni și familie în cadrul unei ceremonii pline de emoție.

Luni și marți, casa funerară din Thalgau a fost deschisă publicului. Cei care au dorit să își ia rămas-bun au trecut în liniște prin încăperi, au semnat în cartea de condoleanțe și au lăsat mesaje de adio pentru regretatul parașutist austriac.

Pe un ecran au fost proiectate momente din viața regretatului sportiv, iar imaginea lui însoțea atmosfera calmă din capelă.

Citește și: Primele imagini cu Mihaela Rădulescu de la capelă, înainte de priveghiul și înmormântarea lui Felix Baumgartner. Cum a fost surprinsă și ce le-a spus celor care vor să-i aducă un ultim omagiu

Pe sicriul lui Felix Baumgartner au fost așezate două dintre cele mai puternice simboluri ale carierei sale: o cască neagră și o parașută. Lângă acestea se află o fotografie alb-negru cu el și cuvintele care l-au ghidat în viață: „Învață să iubești ceea ce te-a speriat'.

O firmă de pază, contractată de sponsorul Red Bull, a avut grijă ca nimeni să nu surprindă în imagini sicriul din lemn de stejar, unde a fost așezată casca sportivului.

„Familia nu doreşte acest lucru', a precizat un agent de pază pentru BILD.

Fanii îşi iau rămas-bun de la parașutistul austriac

Potrivit publicațiilor Kronen Zeitung și Bild, oamenii au venit în număr mare la capelă încă de luni, de pe data de 28 iulie 2025. Mulți dintre cei prezenți și-au amintit cu lacrimi în ochi momente petrecute alături de sportivul care a redefinit curajul.

„Îţi doresc să zbori cu îngerii în jurul lumii şi să te distrezi', a scris un fan în cartea de condoleanţe a regretatului Felix Baumgartner.

„Felix a fost întotdeauna extrem. Avea mereu idei care ne făceau să credem că e nebun, dar funcţionau. Râdeam de el, dar îl şi admiram', a mărturisit Desiree Kraihammer, o prietenă din copilărie a parașutistului austriac.

„A venit într-o sâmbătă la ora 17.00 pentru a se tunde, am stat de vorbă o oră şi jumătate. Întotdeauna a fost foarte important pentru el să arate impecabil. Spunea că felul în care arăta era semnătura lui', a povestit, cu lacrimi în ochi, frizerul lui personal, Roland Ruggenthaler, care l-a întâlnit pe Felix Baumgartner cu doar câteva zile înainte de a se stinge din viață.

„Întotdeauna a încercat să gestioneze riscul şi să acţioneze în consecinţă. De aceea a supravieţuit 25 de ani practicând acest sport extrem', a declarat fotograful personal al lui Felix Baumgartner, Konrad Lagger.

Citește și: Maurice Munteanu are numai cuvinte de laudă la adresa Monei Segall: 'Am avut o chimie incredibilă din prima secundă'. Se cunosc de 30 de ani și abia acum colaborează pentru prima oară / EXCLUSIV

Când va fi înmormântat regretatul parașutist austriac

Astăzi, între orele 09.00 și 16.00 (ora locală), cei care vor să îi aducă un ultim omagiu mai pot merge la Thalgau pentru a-și lua rămas-bun de la cel care a sfidat limitele cerului.

Înmormântarea lui Felix Baumgartner va avea loc în cursul acestei săptămâni, „în cercul restrâns al familiei'.

Sursa foto: Facebook/ Instagram/ BILD

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton