Florin Piersic i-a transmis un mesaj special bunei sale prietene Cezara Dafinescu, în ziua în care actrița a împlinit 77 de ani. Actorul, care a împlinit 89 de ani anul acesta, a reamintit în mesajul său și de camarazii lor care s-au stins, iar această conștientizare îl ajută să aprecieze și mai mult fiecare clipă petrecută alături de prietenii dragi.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
Florin Piersic și Cezara Dafinescu sunt prieteni de-o viață, iar la un moment dat au fost la un pas să devină soț și soție, după ce actorul, fermecat de frumusețea colegei de scenă, a cerut-o de soție. A primit un refuz, însă, pentru că actrița nu l-a luat niciodată în serios cu declarațiile sale de dragoste.
Florin Piersic, mesaj special pentru Cezara Dafinescu
Cezara Dafinescu, una dintre cele mai mari actrițe ale României, împlinește astăzi, 4 august, 77 de ani. Cu această ocazie, bunul ei prieten, maestrul Florin Piersic, i-a transmis pe Facebook un mesaj special.
„Rând pe rând ne pleacă prietenii și ne întristăm. Dar, din când în când, mai avem însă și motive de bucurie, pentru că unii dintre noi… suntem… și ne putem spune „La mulți ani” de ziua de naștere.
Ne putem bucura să ne auzim la un telefon și chiar să ne vedem la o masă să depănăm amintiri, sau-de ce nu-să facem planuri. Așa încât astăzi îți spun ție, draga mea Cezara, de ziua ta „La mulți ani”. Să ai toate bucuriile lumii! Al tău partener și prieten de o viață, Florin Piersic!', i-a urat maestrul Cezarei Dafinescu cu ocazia împlinirii vârstei de 77 de ani.
Mesajul s-a viralizat rapid în mediul online și în aproximativ 24 de ore a adunat peste 1.300 de aprecieri, aproximativ 250 de comentarii și câteva zeci de distribuiri.
Pe Florin Piersic și Cezara Dafinescu îi leagă o prieteni de-o viață
De-a lungul anilor, Cezara Dafinescu a fost cerută de mai multe ori în căsătorie de Florin Piersic, însă actrița nu l-a luat niciodată în serios pe acesta și l-a refuzat de fiecare dată.
În perioada în care Florin Piersic a avut grave probleme de sănătate, Cezara Dafinescu i-a fost tot timpul aproape, iar după externarea actorului s-au revăzut în oraș pentru a celebra însănătoșirea acestuia. „Refacere… după suferință! Doamne ajută!', a scris Cezara în descrierea postării, atunci.
Cezara Dafinescu a dezvăluit în trecut că Florin Piersic a cerut-o în căsătorie de mai multe ori, însă ea a refuzat, fiind deja căsătorită cu actorul George Motoi. În ciuda acestor episoade, relația lor a rămas una de prietenie profundă, bazată pe respect și admirație reciprocă.
„Florin mi-a cerut la un moment dat să-l las pe George (n.r. George Motoi) şi să mă mărit cu el, dar eu râdeam şi nu l-am luat niciodată în serios!', a dezvăluit Cezara Dafinescu în urmă cu ceva timp, pentru Jurnalul.
Cine este Cezara Dafinescu
Actrița Cezara Dafinescu s-a născut la Sibiu și este una dintre cele mai respectate și îndrăgite actrițe din România. În copilărie, ea s-a remarcate în atletism, fiind campioană națională la juniori la săritura în înălțime, însă o accidentare i-a întrerupt cariera din sport.
Ea s-a îndreptat apoi către artă, a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în anul 1973, la clasa profesorului Moni Ghelerter, și a devenit membră a ansamblului Teatrului Național I. L. Caragiale din București în anul 1975.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/08/001-cover-11-14.jpg)
În anul 1971, Cezara Dafinescu a debutat în film, cu rolul din comedia „B.D. în alertă', regizată de Mircea Drăgan, iar un an mai târziu a jucat în „Explozia', care i-a consolidat prezența pe marele ecran. Actrița a mai jucat și în filme precum „Dumbrava minunată' (1980), „Rețeaua S' (1980), „Întoarcerea Vlașinilor' (1983), „Secretul lui Nemesis' (1985), „Cucoana Chirița' (1986) și „Chirița în Iași' (1987), colaborând cu regizori români dedicați precum Mircea Drăgan sau Geo Saizescu.
Pe scena Teatrului Național din București, Cezara Dafinescu a interpretat peste 60 de roluri principale în decursul a patru decenii, remarcându-se în spectacole precum „Kir Zuliaridi', „Cyrano de Bergerac', „Gaițele', „Titanic vals', „Nu se știe niciodată' sau „Mașinăria Cehov'.