Florin Salam a fost reţinut, astăzi, după percheziţiile făcute de poliţiştii din Bucureşti, la el acasă, dar şi în alte locaţii, în dosarul de înşelăciune. Florin Salam a fost reținut 24 de ore pentru că ar fi încasat bani în avans de la trei persoane pentru a cânta la diferite evenimente şi nu s-ar mai fi prezentat pentru a-şi onora angajamentele.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Florin Salam a fost adus, în această dimineaţă, cu mandat, la Secţia 2 Poliţie Bucureşti, după o serie de percheziţii desfăşurate de anchetatori, una dintre ele fiind chiar la manelist acasă. Cântărețul de manele urmează să fie dus și în fața Parchetului, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Florin Salam a fost reţinut 24 de ore în dosarul de înşelăciune
În această dimineaţă, poliţiştii din Bucureşti au făcut trei percheziţii, una la Florin Salam acasă, şi două la apropiaţi ai acestuia, de asemenea, suspecţi în dosar.
După audierile de la Secţia 2, Florin Salam a aflat că va fi reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior va fi prezentat procurorului de caz, care va decide dacă îl va duce pe manelist în faţa instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
„Astăzi, 14 martie 2023, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Secția 2 Poliție pun în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, în Municipiul București, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea a trei infracțiuni de înșelăciune, prejudiciul fiind de aproximativ 18.000 de euro.
În fapt, la nivelul Secției 2 Poliție au fost înregistrate plângerile a trei persoane care sesizau faptul că ar fi plătit anumite sume unui bărbat, pentru prestarea unor servicii muzicale, însă acesta nu și-ar fi onorat înțelegerile și nici n-ar fi restituit banii primiți. Sesizările au fost depuse în zilele de 12 aprilie 2023, 16 ianuarie 2024 și 21 februarie 2024.
Astfel, în urma cercetărilor și investigațiilor desfășurate, în sarcina bărbatului bănuit de comiterea faptelor s-a stabilit următoarea activitate infracțională:
– în cursul zilei de 21 iulie 2020, în timp ce se afla în incinta unui restaurant din Sectorul 1, în urma unei înțelegeri verbale cu o persoană, aceasta i-ar fi plătit bărbatului, cu titlu de avans, 3.000 de euro pentru prestarea unui program muzical, în vara anului 2021, la o petrecere. Ulterior, bănuitul nu și-a respectat promisiunea și nu i-ar fi returnat persoanei vătămate suma încasată.
– la data de 28 ianuarie 2023, o altă persoană ar fi mers la locuința bărbatului, iar în urma unei înțelegeri verbale, i-ar fi plătit acestuia cu titlu de avans, 10.000 de euro pentru a presta servicii muzicale în data de 13 august 2023, însă în seara respectivă, bărbatul nu s-ar fi prezentat și nici nu a returnat banii persoanei vătămate.
– la data de 14 mai 2023, una dintre persoanele vătămate ar fi mers la locuința bănuitului, iar în urma unei înțelegeri verbale, i-ar fi plătit acestuia cu titlu de avans 25.500 de lei, pentru a presta servicii muzicale, în data de 29 septembrie 2023, însă bărbatul nu s-ar fi prezentat și, ulterior, nici nu ar fi restituit banii primiți.
Din cercetări, s-a stabilit că bănuitul ar fi săvârșit faptele în complicitate cu alți doi bărbați. În vederea administrării materialului probator, în această dimineață, vor fi puse în executare trei mandate de percheziție domiciliară, urmând ca persoanele vizate să fie conduse la audieri, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Cercetările sunt continuate de către Secția 2 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de înșelăciune. Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat al Poliţiei citat de Antena 3.
Florin Salam, cercetat în alte două dosare penale
Pe 8 februarie 2024, Florin Salam a fost dus la Poliţie într-un alt dosar de înşelăciune, după ce, ca şi în cazul de astăzi, o persoană l-a acuzat că i-a dat bani să cânte la un eveniment, iar manelistul nu s-ar fi prezentat şi nici nu i-ar fi returnat banii. Salam a fost audiat la acea dată, însă ulterior a fost lăsat în libertate.
În luna ianuarie, Florin Salam a fost acuzat de o tânără că ar fi bătut-o în camera unui hotel din Bucureşti și a fost întocmit un dosar penal şi au fost efectuate verificări la hotelul în care ar fi fost agresată. Florin Salam ar fi prins-o că îi umbla în portofel, moment în care s-ar fi năpustit asupra ei și ar fi lovit-o de mai multe ori cu telefonul. Victima a obţinut un certificat medico-legal şi a depus plângere la Poliţie.
„Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe', au mai transmis poliţiştii.