Florin Salam a fost ridicat de Poliție, joi dimineață, și dus cu mandat la audieri într-un dosar de înșelăciune. Manelistului i se aduc acuzații grave, iar acum se află la Poliția din Târgoviște, unde este audiat de anchetatori. Potrivit primelor date, Florin Salam ar fi primit un onorariu pentru a cânta la o petrecere, după care nu s-a mai prezentat.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!
Surse judiciare afirmă că Florin Salam ar fi fost ridicat astăzi de doi ofițeri judiciari de la domiciliul său, unde se afla împreună cu soția sa și copiii, în jurul orei 9 dimineața. Până în acest moment, Florin Salam nu este reținut în acest dosar, ci are calitatea de suspect, urmând a i se aduce la cunoștință învinuirea în prezența unui avocat ales sau din oficiu.
Florin Salam este acuzat de înșelăciune
Florin Salam este acuzat de un bărbat din Târgoviște că l-a înșelat cu 5.500 de euro, după ce manelistul i-a luat banii și nu a mai onorat angajamentul de a-i cânta la nuntă. Cu toate că a fost chemat la audieri de mai multe ori, Florin Salam nu s-a prezentat, iar în consecință, joi dimineață, polițiștii au pus în executare un mandat de aducere la audieri, la Poliția Târgoviște.
Bărbatul care a făcut plângere împotriva manelistului susține că i-a dat 5.500 de euro, urmând să mai ofere o altă tranșă de 2.000 de euro la nuntă, eveniment la care Florin Salam nu a mai venit.
Bărbatul a depus o plângere penală pentru înșelăciune la Parchetul de pe lângă judecătoria Târgoviște.
„I-am achitat artistului Florin Salam, în 3 tranșe, suma de 5.500 euro, urmând ca în 2021, pe 21 august, să vină să îmi cânte două ore. Nu a mai venit, m-a dus cu vorba până la 10-10.30 că vine, că ajunge la eveniment. De la 10 jumătate nu a mai răspuns la niciun telefon. Și-a închis telefoanele, a spus bărbatul la Antena 3.
El spune că nu dorește nimic mai mult decât returnarea banilor. „Să ne dea prejudiciul înapoi, doar banii pe care i-am dat atât, nu doresc niciun ban mai mult, decât banii pe care i-am dat. Dovezi sunt, că avem convorbirile de pe WhatsApp cu managerul lui, cumnatul lui, avem toate convorbirile care s-au făcut. Avem înregistrări, promo, care vă dați seama, nu face promo-urile acelea Florin Salam aiurea…, a precizat bărbatul din Târgoviște.
Luna trecută, Florin Salam a ajuns la Poliție într-un alt dosar
Florin Salam este acuzat de către o femeie, în vârstă de 23 de ani, că ar fi bătut-o, pe 1 ianuarie 2024, într-un hotel din București. Tânăra a mers la Secția 1 de Poliție și a depus plângere împotriva acestuia. Ea a spus că a fost lovită în cap și în piept cu telefonul mobil.
'Am făcut atac de panică de dimineață. Deci vă rog să mă credeți chiar nu sunt ok. Pe 1 (n.r. ianuarie), în prima seară a anului, nimeni nu își dorește să i se întâmple chestia asta, adică să îți începi anul așa și mergi la un om care pare, atenție, pare ok și te duci acolo și vezi un monstru', este mărturia tinerei care acuză că a fost bătută de Florin Salam.
'La data de 1 ianuarie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 1 Poliție au fost sesizați, prin plângere scrisă, de către o tânără, în vârstă de 23 de ani, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 18.30, în timp ce se afla într-o cameră din incinta unui hotel, situat în Sectorul 1, ar fi fost agresată fizic de către un bărbat, în vârstă de 44 de ani.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal și au fost efectuate verificări la adresa menționată, în vederea administrării probatoriului.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 1 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe', se arată în comunicatul Poliției Capitalei.
La rândul său, Florin Salam susține că totul a fost o înscenare.
'Îmi pare rău că mi se pătează imaginea în felul ăsta, eu fiind nevinovat. Am aceeași putere, am aceeași atitudine, doar că îmi e rușine de cine ar putea crede așa ceva. Mi-e rușine că am și eu copii. Bine, copiii mei știu ce fel de tată au.
Sunt alt fel de oameni acum. Nu se poate așa ceva! Sunt alt fel de oameni. Are nevoie cineva de ceva, mai bine te duci și spui. Interesul este financiar 100%. Toată lumea știe și poliția știe și persoana. Aici e o caracatiță. Au făcut o vorbă demult „Hai să-l prindem pe ăsta”. Au văzut că eu sunt ajutător cu toată lumea, că dau în stânga, că dau în dreapta și ce or fi zis „Hai să-l agățăm și pe ăsta că e băiat bun și face ca noi”', a declarat Florin Salam.