Florin Zamfirescu, declarații șocante despre divorțul de Cătălina Mustață: „Mi-a furat mașina. Îmi era rușine”

Publicat pe

Florin Zamfirescu a vorbit deschis despre divorțul de Cătălina Mustață. Actorul a declarat că femeia i-a furat mașina și că aveau probleme mari în căsnicie.

„Noi când ne-am despărțit… Noi am avut mari probleme cam 15 ani din existența noastră în comun mari probleme. 5 ani ne-am înțeles perfect, după care au început problemele, dar mie îmi era deja rușine, ar fi al 3-lea divorț. Dar după mi-am dat seama că eu sunt de vină, că eu am procedat ca maimuțele: am ales mărgica, am ales ciobul care lucește, am ales așa zisa frumusețe imediată', a declarat Florin Zamfirescu la „Antena Stars'.

Nu au rămas în relații bune

Actorul a mai fost căsătorit cu trei femei, dar Cătălina Mustață este singura cu care nu a rămas în relații bune. 

„Eu sunt prieten cu fostele mele neveste, cu ea nu pot să fiu prieten. Am încercat, nu răspunde la salut, nu de când ne-am despărțit, de când mi-a furat și mi-a vândut mașina. Cred că a făcut un schimb. Ea în final a declarat că toată casa aia e făcută din banii ei. Și i-am spus: da, dar tu ai făcut casa din banii tăi pe terenul meu și știi că terenul înghite casa', a completat el.

Florin Zamfirescu, declarații șocante despre divorțul de Cătălina Mustață: „Mi-a furat mașina. Îmi era rușine'Florin Zamfirescu, declarații șocante despre divorțul de Cătălina Mustață: „Mi-a furat mașina. Îmi era rușine'

„M-am săturat de pământul ăsta. Nu mai am curiozități prea mari. Curiozitatea mea va fi ce va fi pe aici peste 100 de ani, dar eu cred în viața de dincolo și cred că o să aflu', a încheiat Florin Zamfirescu.

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter