Fosta soție a lui Robert Lupu, ucigașul Teodorei Marcu, a făcut recent dezvăluiri terifiante. Paradoxal, Maria Folea este medic psihiatru și a trăit două decenii cu spaima că bărbatul de care în trecut își legase destinul o va omorî. Abia după ce a aflat că Robert Lupu nu mai este în viață s-a liniștit, dar traumele relației abuzive vor rămâne pe vecie.
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Maria Folea (44) avea doar 15 ani când a fost abordată de Robert Lupu, un tipar care s-a repetat ulterior și în cazul Teodorei Marcu. Fosta soție a criminalului din Cosmopolis a făcut declarații tulburătoare, într-un interviu pentru Antena 3, mărturisind că, deși era divorțată de el, a trăit cu spaima că va fi următoarea pe listă până în ziua morții lui Robert Lupu.
Fosta soție a ucigașului Teodorei Marcu face dezvăluiri terifiante
Când s-au cunoscut, ea avea 15 ani, iar el – 20, iar inițial nu i s-a părut ceva nepotrivit, nu era ceva neobișnuit ca fetele să aibă relații cu băieți mai mari ca ele. După ce a pus ochii pe ea, nu a fost decât o chestiune de timp să-i intre în grații.
„Povestea mea cu acest domn a început în 1995-1996, când aveam 15 ani, iar el 20. L-am cunoscut în liceu. Pe vremea aia nu erau restricții: intra cine voia, ieșea cine voia. Așa agăța copile. Pe mine m-a abordat cu floricele, m-a întrebat la ce clasă sunt, iar apoi a tot început să mă caute', a povestit Maria.
După un timp însă, în relația lor s-au instaurat gelozia și posesivitatea.
„Trebuia să știe tot timpul unde sunt, cu cine vorbesc, ce fac. Au început accesele de impulsivitate și controlul psihologic', spune Maria Folea.
Maria Folea a fost bătută de Robert Lupu
Apoi, violența verbală a fost completată de cea fizică. Fosta soție a lui Robert Lupu povestește că, pe parcursul relației lor, au avut loc mai multe episoade violente. Evident, agresorul nu considera corecția fizică pe cere i-o aplica partenerei sale bătaie. Apoi, după tiparul tipic abuzatorilor, acesta se scuza. Și cum prima palmă este doar începutul, aceste episoade s-au tot repetat.
„Au fost cam zece episoade de violență în 12 ani. Nu erau lovituri zilnice, dar îmi mai trăgea câte o palmă, destul de puternic. După fiecare episod, își cerea scuze și încerca să minimalizeze: ‘Asta nu e bătaie. Bătaie e când ajungi la spital', îi spunea Robert.
„Făcea lucruri la limita legii'
A urmat apoi tot arsenalul unui psihopat abuzator, iar fosta soție a criminalului mărturisește că se temea mai mult de mintea diabolică a partenerului ei decât de violența fizică.
„Îmi era mai teamă de jocurile psihologice decât de violența fizică. Făcea lucruri la limita legii. Venea la ușa apartamentului, băga beţe de chibrituri ude în gaura cheii, care se umflau şi făceau yala respectivă de nefolosit. Mai scotea siguranțele de pe scară, să rămânem fără curent, mă ținea într-o continuă tensiune. Mă ameninţa că îi spune tatălui meu', a povestit Maria Folea.
A încercat de mai multe ori să plecea, dar oscila între teama de partener și cea de taăl ei, care era sever cu ea. La fiecare încercare de a ieși din relație, urmau represaliile – scrisori și amenințări cu moartea. Iar ca să-i arate că vorbea serios, i-a omorât pisicile.
„Inițial părea că acceptă. După două-trei zile începeau dramele: scrisori, amenințări. Mă amenința că mă omoară pe mine și familia mea. Îmi povestea cum o va face', a mai spus femeia.
Robert Lupu a încercat să-și otrăvească soția
După ce s-a înscris la facultate, la Iași, Maria Folea a reușit să se distanțeze într-o oarecare măsură de partenerul ei. Obsesia lui pentru ea și dorința de răzbunare nu dispăruseră, astfel că, la ultima lor întâlnire, acesta a încercat să o otrăvească. I-a pus diazepam în cafea, dar nu a reușit să ducă gestul până la capăt. Mai mult, a băut-o el.
„Mi-a dat o cană cu cafea. Când am vrut să beau, mi-a smuls-o din mână și a băut-o el. După câteva minute, mi-a spus: ‘Aia era pentru tine. Erau zece comprimate de diazepam dizolvate. A început să i se facă rău. Am sunat la ambulanță, l-au dus la spital', a rememorat aceasta.
Peste ani, a reapărut din senin chiar în cabinetul ei de psihiatrie, programat sub un nume fals.
„În momentul în care asistenta mi-a spus că a venit domnul Lupu, am înțeles cine e. Am încercat să păstrez o atitudine profesională. După consultație, abia când am ajuns acasă, m-au apucat tremurăturile', spune ea.
A trăit cu permanent cu frică
Teama că, în cele din urmă, Robert Lupu își va duce amenințările până la capăt a însoțit-o permanent pe Maria Folea, care a trăit două decenii cu spaima că-i va cădea victimă.
„Fratele meu mi-a trimis link-ul în care scria că era căutat. Mi-am propus ca a doua zi, duminică, să mă duc la poliţie, dacă nu îl vor prinde. M-am gândit că eu urmez. Că are o listă undeva şi că va veni după mine. Iar a doua zi era 1 Iunie, voiam să ies cu fetiţa afară, să se bucure de ziua asta. Mai târziu, în aceeaşi seară, am aflat că s-a sinucis. Am simțit că mi s-a luat o piatră de pe inimă. Îmi pare rău pentru fata care a fost ucisă, pentru familia ei. Şi pentru familia lui, că nu ei sunt de vină că el era psihopat', a declarat Maria Folea pentru Antena 3.
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/06/001-cover-4-1-23.webp)
Ce diagnostic i-a pus fostului soț
În ceea ce privește diagnosticul pe care i l-a pus lui Robert Lupu, fosta sa soție este categorică – ucigașul Teodorei Marcu era psihopat, iar șansele ca el să fi recunocut că are probleme psihice și să caute ajutor erau minime.
„Avea tulburare de personalitate antisocială – adică psihopatie. Cu astfel de oameni nu ai ce să faci. Nu se consideră bolnavi, nu ajung la terapie. Ei nu văd nicio problemă la ei'.
Totodată, MAria Folea a transmis și un mesaj pentru tinerele care se află în relații toxice.
„Părinții trebuie să fie suficient de apropiați încât copilul să poată spune orice, fără teamă. Fetele, la rândul lor, trebuie să înțeleagă că acești bărbați toxici știu să se muleze pe vulnerabilitățile lor.'
„Am trăit pe pielea mea stigmatizarea. În loc să căutăm vinovați în victime sau în familiile lor, trebuie să înțelegem gravitatea acestor abuzuri. Nimeni nu e pregătit să prevină astfel de tragedii, iar autoritățile sunt adesea neputincioase în fața lor. Nu ai cum să controlezi aşa ceva', a mai spune Maria Folea referindu-se la faptul că, în mediul online, sunte multe comentarii care consideră că victima este vinovată.