Doliu în familia lui Mircea Lucescu: fratele său, Nelu, a murit la 83 de ani. Tragedia a lovit chiar în ziua în care antrenorul a împlinit 80 de ani. După o petrecere restrânsă cu familia și apropiații, vestea pierderii fratelui său a căzut ca un trăsnet.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
[toc}
Mircea Lucescu, una dintre cele mai respectate figuri din fotbalul românesc și internațional, trece prin momente de profundă tristețe. Marți seară, chiar în ziua în care a sărbătorit împlinirea vârstei de 80 de ani, a aflat că fratele său, Nelu Lucescu, a murit la vârsta de 83 de ani, după o lungă suferință.
Cuprins
Fratele lui Mircea Lucescu a murit chiar în ziua în care selecționerul a împlinit 80 de ani
Vestea a venit imediat după petrecerea aniversară organizată la Athénée Palace, transformând o zi de sărbătoare într-un moment de doliu. Începând de miercuri dimineață, Mircea Lucescu s-a ocupat personal de demersurile necesare pentru înmormântare.
Nelu Lucescu era bolnav de mai mulți ani și a pierdut lupta cu o boală necruțătoare chiar în ziua aniversării fratelui său. Acesta și-a petrecut ultimii ani din viață în București, unde va fi și înmormântat joi, 31 iulie.
Familia Lucescu a avut 5 copii, patru băieți și o fată: Stela, Nelu, Moțu, Mircea și Gelu. Au locuit în Apărătorii Patriei și au avut o copilărie dificilă. Nelu Lucescu era al doilea frate, ca vârstă, dintre cei cinci. Crescut alături de patru frați și o soră, într-un context dificil, Lucescu a povestit cum părinții săi au trecut prin sanatorii, iar tatăl său s-a întors din război cu o rană gravă la picior și o afecțiune pulmonară. Mama, deși puternică, a fost nevoită să se descurce singură, iar responsabilitatea creșterii copiilor a căzut adesea pe sora cea mare, care a renunțat la școală pentru a aduce un salariu în casă.
Un alt frate, cel care a murit acum, a abandonat cursurile la o vârstă fragedă și a devenit ucenic la fabrica de pompe Aversa.
„Provin dintr-o familie cu multe greutăți, cinci copii, părinții prin sanatoriu, tata a venit după război cu o gaură în plămâni și împușcat în picior pe front, la Cotul Donului. Mama a trebuit să se descurce mai mult singură, dar a căzut și ea și a trebuit să se îngrijească. Ne-a crescut mai mult sora cea mare, care a renunțat la școală în clasa a șaptea ca să se angajeze, să mai intre un salariu în casă. Alt frate a abandonat și el cursurile pe la 11-12 ani și s-a dus ucenic la fabrica de pompe «Aversa». A fost greu', povestea selecționerul. mărturisea Lucescu, subliniind că viața i-a oferit lecții dure,
„M-am născut după război, erau niște vremuri foarte grele. Nu aveam ce mânca și părinții se chinuiau cu noi. Eram cinci frați și nu aveam unde să stăm', a povestit Mircea Lucescu.
Singura lor bucurie era joaca. „Fiind patru frați, puteam juca fotbal doi la doi. Fotbal jucam peste tot, în curte, pe prispa casei, inclusiv în casă, în spațiul dintre paturi.
Jucam de cele mai multe ori desculți, aveam una sau două perechi de teniși pentru toți și, de multe ori, făceam lecțiile celorlalți ca să-mi câștig dreptul de a purta eu tenișii și atunci când nu-mi venea rândul', povestea Mircea Lucescu.
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/07/001-cover-321-scaled-140.webp)
Mircea Lucescu a împlinit ieri 80 de ani
Mircea Lucescu a împlinit ieri 80 de ani, aniversarea fiind marcată printr-o petrecere restrânsă la Athénée Palace, unde au fost prezenți apropiați, foști colaboratori și membri ai familiei. Printre invitați s-au numărat George Copos, Dan Șucu și Mircea Geoană. La eveniment a răspuns prezent și președintele FRF, Răzvan Burleanu. Aniversarea a fost marcată prin două evenimente festive în București, la Crowne Plaza și Athénée Palace. Ziua care ar fi trebuit să fie una de sărbătoare s-a transformat însă într-un moment de doliu profund: fratele său mai mare, Nelu Lucescu, s-a stins din viață la vârsta de 83 de ani, după o lungă suferință.
Vestea tragică a venit chiar în seara petrecerii, după ora 23:00, când organizatorii au ales să nu-i comunice imediat lui Mircea Lucescu pierderea, pentru ca aniversarea să nu fie umbrită complet. Nelu își petrecuse ultimii ani în București, unde va fi și înmormântat pe 31 iulie.
Mircea Lucescu are o familie discretă, dar unită. Este căsătorit cu Neli Lucescu, femeia care i-a fost alături în toate etapele carierei și care a preferat să rămână în umbră, departe de expunerea publică. Cei doi au un fiu, Răzvan Lucescu, care le-a călcat pe urme și este, la rândul său, un antrenor de succes, cu performanțe notabile în fotbalul internațional.