Daniel Apostol, fratele mijlociu al Mădălinei Apostol, a vorbit despre ultimele luni din viața surorii sale și despre tragedia care a lăsat în urmă trei copii și o familie îndurerată. Bărbatul spune că, din punctul său de vedere, moartea Mădălinei a fost un accident și respinge categoric ipoteza unei sinucideri. El a mărturisit că s-a ocupat de actele de după deces și că, în acest moment, nu este pregătit să ofere detalii despre relația dintre sora sa și Nick Rădoi.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI
Cuprins
Moartea Mădălinei Apostol, în noaptea de 12 spre 13 septembrie, a lăsat în urmă multe întrebări, dar și o familie care încearcă să gestioneze pierderea. În ultimele zile, apropiații au vorbit despre ea și despre perioada de dinaintea tragediei, în timp ce circumstanțele exacte ale morții fac în continuare obiectul discuțiilor.
Fratele mijlociu al Mădălinei, Daniel Apostol, a acceptat să vorbească despre sora lui și despre felul în care a perceput-o în ultimele luni. Bărbatul a subliniat de la început că a avut o relație specială cu Mădălina și că nu dorește să vorbească în numele celorlalți membri ai familiei.
Fratele Mădălinei Apostol nu crede că sora lui s-a sinucis
Daniel Apostol a povestit că între el și Mădălina exista o legătură aparte, iar în ceea ce privește starea ei din ultimele luni a spus că, asemenea oricărui om, sora sa avea atât perioade bune, cât și momente dificile.
„Eu aveam o relație specială cu sora mea. Probabil știți, sunt fratele mijlociu. Ce să vă zic, avea și ea, ca orice om, și momente bune, și momente rele', a spus Daniel Apostol într-un interviu pentru Cancan.
În ceea ce privește tragedia, Daniel Apostol a spus că nu este de acord cu imaginea care, în opinia lui, a fost prezentată în spațiul public despre Mădălina. El a insistat că, din perspectiva sa, nu este vorba despre o sinucidere, ci despre un accident tragic.
„Oricum, vizavi de ce s-a întâmplat, de tragedie, e presa, știți? Cum să vă zic eu… spun ce vor ei, ce nu e adevărat. A fost un accident tragic, ăsta e punctul meu de vedere. Deci a fost un accident tragic. Mădălina nu era cum spun ei.'
Întrebat direct dacă ia în calcul posibilitatea ca sora sa să-și fi premeditat moartea sau să se fi sinucis, Daniel a respins categoric această variantă.
„Nici vorbă. Nu am nicio secundă în cap lucrul ăsta.'
Fratele Mădălinei a ținut însă să precizeze că vorbește strict din perspectiva sa și că nu pretinde că exprimă poziția întregii familii.
„Deci, îmi asum, un accident nefericit… Nu aș putea să vă spun acum, nu sunt în dispoziția necesară să vă spun acum. Vă mulțumesc pentru telefon și, probabil, când voi fi mai relaxat, vă spun. Deocamdată nu am ce să vă spun mai mult de atât. Un singur lucru vă spun cu certitudine, ăsta este. Încă o dată, repet, să se înțeleagă: este punctul meu strict de vedere.'
Daniel Apostol a revenit apoi asupra relației pe care a avut-o cu sora lui și a explicat de ce consideră că perspectiva sa asupra celor întâmplate este una personală.
„Eu o cunosc mai bine decât foarte multă lume. Și asta e părerea mea. Și nu vorbesc în numele nimănui, să nu se interpreteze', a mai spus el pentru sursa citată.
Ce spune Daniel Apostol despre relația Mădălinei cu Nick Rădoi
Fratele Mădălinei Apostol a fost întrebat și despre relația dintre sora lui și Nick Rădoi, însă a evitat să ofere, deocamdată, detalii despre ceea ce s-a întâmplat între cei doi în ultima perioadă.
Daniel a lăsat să se înțeleagă însă că știe cum au evoluat lucrurile între Mădălina și Nick Rădoi, alegând să nu vorbească despre acest subiect în contextul durerii provocate de deces.
„Știu perfect cum a fost relația și cum s-a desfășurat, dar nu pot să vă spun acum. Nu am dispoziția necesară', a mai spus el.
Daniel Apostol s-a ocupat de acte după decesul Mădălinei
Bărbatul a explicat că, în aceste zile, are numeroase lucruri de rezolvat și că este extrem de obosit. Daniel Apostol a dezvăluit că nu a dormit de mult timp și că s-a ocupat personal de actele necesare după moartea surorii sale.
„Eu am o grămadă de chestii pe cap. Sunt nedormit de trei zile. Eu m-am ocupat de acte! Așa că nu pot să vă zic nimic acum', a mai explicat acesta.
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/001-cover-308-123.webp)
Fratele Mădălinei a precizat și că implicarea sa în formalitățile de după moartea surorii sale nu trebuie confundată cu suportarea tuturor cheltuielilor. El a explicat că s-a ocupat de documentele și procedurile necesare, inclusiv de certificatul de deces și de aspectele legate de morgă.
„Nu e vorba de cheltuieli. Eu v-am spus de acte. Actele nu înseamnă cheltuieli. Ce înseamnă certificat de deces, morgă, etc.'
Întrebat dacă el a fost persoana care s-a ocupat de această parte a situației, Daniel Apostol a confirmat că a preluat firesc aceste responsabilități.
„Păi da, era firesc să fiu eu', a mai spus bărbatul pentru Cancan.
În acest moment, fratele Mădălinei spune că nu este pregătit să vorbească mai mult despre ultimele zile din viața surorii sale sau despre relația acesteia cu Nick Rădoi. El insistă însă asupra faptului că ceea ce a spus despre cauza tragediei reprezintă strict perspectiva sa, bazată pe ceea ce știa despre Mădălina și despre legătura dintre ei.
Foto: Facebook
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/madalina-apostol-boala.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/746021633_37200947529520645_7530223728067934659_n-8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/597107697_33082716204677152_631340421635054897_n-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2024/09/colaj-casa-mara-banica.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2024/09/elena-lasconi-casa-campulung.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_4d4869aee31eb82f9b9c0fbc323a4648.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_09a913267844ef220df398c592576d16.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_cbee2a6edace33b5c8d9086a47075a59.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_0b88e316e25efd57055a13f72d08d48f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_380b77ad9c5af1978e4496d840f615e5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/colaj-gabriela-cirstea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/ed149cac07f50bdfbeaf0a860919ad02-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/madalin-ionescu1-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/colaj-madalina-apostol-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/colaj-gabriela-cirstea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/ed149cac07f50bdfbeaf0a860919ad02-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_ed3a613566aa45fb76eedcb87b8e0779.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_72b27c3379592de8a3b412a93c86d642.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_c7e1ffa42d4144d6498a63cdf8511201.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_cdf35682b90845cbb9240ec7044b9901.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_4593b96b5958c8611eb15b3c4f2a3b0a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_8323dd1ea5af1772057751af00aee0ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_9f2d980e63d8fea8579a1261c576687a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_d653f3fce5d24c1cc2932eec3728ff7a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_0d56a1610daadce85acb33e074430d47.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_7ddbf547a0ec77125a39deca3dd0a4c2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_8a36135061d391a516f1450bb0fe0522.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_f1aff6e4b6a7077bfb92059890ce4dcd.png)
![A aruncat toate hainele la 60 de ani! Salma Hayek s-a scăldat goală pușcă în ocean: «60 și recunoscătoare» [15 FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/400x265/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_dfdfe6b7b18b1fe46fe3d20a168aab43.jpg)
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/450x298/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_0dc4097edf6bb2d87862b6f1c803e325.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_6ae4ae46460d44b2081f81a866ad45fe.jpg)
![Motivul real al divorțului! De ce s-au despărțit Oana Tomoiagă de la Asia Express și fostul soț, Șerban Horj: Detalii ascunse din căsnicie [GALERIE FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/450x298/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_c80682630150422faf804bd943feab4c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_4846fe2b5543b18f58fc78662be3100e.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_e60cef7c085dc4862ae2c017c782e470.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_599a8fcad2e8f6ae567a8d1fc3045a3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_6ae8dd42a154816ff2a81ad75950b65f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_af758a223e8303c3095a9269222c7843.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_efb1ce7879acb871978470f36c6b123b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_b2cc94fef4bd199edb79cac92edad268.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f1e39d09c9a3d41a7ac9a021e9662913.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f2ef5fbe97dd4d73fe48176cab8eaa08.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_cccfbd54f264e4f3cd23055ba0be5e36.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_0d0045454ae0f6e57ee7877beee5b807.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_c3660fd1aedd29c9f279656c220f2b22.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_8fcf6a8407b115484b18b0d63a3969c7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_5a14cd7d15f74af288d600c2434b1c83.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_240b112653a69e31fbf2ba677c9cf658.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/colaj-gabriela-cirstea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/ed149cac07f50bdfbeaf0a860919ad02-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/madalin-ionescu1-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/colaj-madalina-apostol-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_2b847cf46f166299acb540b00834f27d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_3e11f4e9df223d765dc4af0cf9a80dd1.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_5cb00bfefc6f1142b8783f3df1b0bb28.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_c6a360104865565e89d6349f39b61c3a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_440f47197a30f0ea23775b81952cf810.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_1a946d2544e19740cb5ff68f6faeff49.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_a3af822cf0c8085012a4c5e55b1f3cb7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_b0b173a5958dbc745ae328f99f30e23f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_4423bb90b5af2c27698d2ab5b9180c5c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_b02a9ef4c92c065d682ff693403e3511.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_9e91f950238ebc6b5055ab444d582124.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_745bb27646624f90b3c0c29956c97bd8.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_4d976a4fe21e86de37365debe0029c22.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_5b4e51316f4d6b5ebbf48cd10cef7f33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_4c7578cf081c5f1a667e6285a7da2d62.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_d77c0c6103fde6719de4da26f7625acf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_51a5a0d60ba639a6d703d69d15aa58b4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_abafde10810a126e7fe70178c27003ea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_56227b79c59719d333e89101a809f877.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_d5797ca1ef9b4a64a3304df3f1815c91.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_4cd31172d718aa274e800641c6b54566.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_30fefe76482fdf4d766efa80461612de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_963d23da33eb0f785dfd42f669d7f4e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_6bb1fffd820303b1c355b24184502689.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_38ca778de7baf5ce4f3718c2e5774001.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_8d9ab0fbf362373ac3f479824dfc3c21.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_d36ffa0a70413dd63885ba28d447f26e.jpg)