Fuego păstrează o legătură specială cu bunica lui, care a rămas una dintre cele mai importante prezențe din viața sa. Ajunsă la 91 de ani, „bubulina', așa cum o alintă artistul, îi urmărește cu mândrie parcursul și se bucură de fiecare reușită a nepotului ei. Chiar dacă anii au trecut, între cei doi a rămas aceeași apropiere, construită din iubire, grijă și multe amintiri.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI
Într-un interviu exclusiv, Fuego ne-a povestit cum este relația lor astăzi și ce înseamnă pentru el întâlnirile și discuțiile cu bunica sa. Artistul a dezvăluit și cum este alintat de aceasta, dar și cât de mult o emoționează concertele lui.
Ce relație are artistul cu mama lui
Mama ta, Eugenia, este una dintre figurile centrale ale poveștii tale. Cum s-a schimbat relația voastră pe măsură ce tu ai devenit adult, apoi artist, apoi omul care a ajuns să aibă grijă de ea?
Mama a fost mereu stâlpul, a fost echilibru, a fost un motiv pentru a lupta, a fost determinare. Parte din ce sunt azi îi datorez și ei și luptei ei din copilăria mea. Deși și-ar dori, nu mai are impactul pe care îl avea în copilărie asupra mea, dar ne iubim, ne respectăm și încerc mereu să le ofer, atât ei, cât și bunicii, nu doar confort sau lipsă de griji financiare, ci și bucurii mai mici sau mari. Și-a sacrificat destinul, a clădit și nu a cerut niciodată lauri pentru asta. A înțeles că viața ei este formarea mea și nu a ezitat niciodată în îndeplinirea acestui vis special. Parcă de fiecare dată mi se pare că nu-i mulțumesc suficient pentru ce sunt azi, pentru ce m-a învățat, pentru tresăririle ei.
Cum e alintat Fuego de bunica lui de 91 de ani
Știu că vorbești cu multă căldură despre bunica ta. Cum este relația voastră astăzi și ce îți spune ea când te vede la televizor sau pe scenă? Și, pentru că știm povestea numelui tău, mai există momente în care îți spune „Ciprian și te întorci instantaneu la copilărie?
Da, tot CIPI îmi spune și bunica, la fel și mama și vreo câțiva prieteni buni din acea perioadă. Iar asta mă bucură, mă ține legat de acel trecut frumos, benefic, cu părțile lui bune și cu determinarea aferentă, chiar dacă n-aș mai vrea să trăiesc ca atunci. Bubulina mea are 91 de ani acum în noiembrie și e tare mândră de mine, și eu de ea. E fascinată de toate concertele, nu prea înțelege cum rezist și vrea mereu să fac tot ce îmi propun. Se roagă neîncetat pentru că ne suntem reciproc, vreau să cred, îngeri păzitori. Bunica îmi este alinare, este liniște în acele 10-15 minute în care ne auzim o dată la câteva zile, este oază de bună dispoziție când ne vedem și cea mai bună ancoră a iubirii, a trecutului, a sufletului meu! Și-o vreau, egoist, cât mai mult printre noi, să ne fie și să îi fim!
Ai spus cândva că una dintre marile tale frici este pierderea oamenilor dragi – și știu cât te-a îndurerat pierderea tatălui tău… Te-a făcut trecerea timpului mai pregătit pentru astfel de despărțiri sau, dimpotrivă, mai sensibil?
Cred că, oricât de raționali am fi și oricât de pregătiți am avea impresia că suntem, toți suferim când pierdem oamenii pe care-i iubim! Sigur că sunt sensibil la asta și îmi este teamă de a nu mai avea anumiți oameni dragi alături, dar așa e legea firii! Toată lumea transformă într-o tragedie fiecare etapă din viață! Așa-i, de multe ori e foarte greu de dus, dar parcă nimeni și nimic nu și-ar avea farmecul fără provocări, iar dacă e ceva cert în ce trăim, acela este finalul. Și cred că oameni, în adevăratul sens al cuvântului, ajungem abia atunci când ne coacem, după ce iubim intens și suferim, după ce-i pierdem pe cei dragi, după ce ne dăm cu capul de pragul de sus, după multe și multe situații care ne călesc. Și așa ajungem să fim și fericiți, fiecare în felul său. Noțiunea mea despre fericire nu e ca a ta, dar sigur, foarte sigur, ea ne poate păstra cu mintea pe umeri și sufletul în soare. Cumva, la mine, fericirea are, pe dreptate, chipul meu!
Sursa foto: Facebook