Fuego spune că succesul nu l-a schimbat și nu are niciun fel de regret până la 50 de ani: "Greșesc și acum, îmi asum, dar nu mă lamentez, nu dau vina pe trecut! Îmi asum viața, hotărârile, consecințele!" / EXCLUSIV

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

La 50 de ani, Paul Surugiu privește cu nostalgie, dar și cu multă recunoștință spre drumul parcurs în cei 35 de ani de carieră. În interviul emoționant pe care ni l-a acordat, artistul ne-a vorbit despre muzică, televiziune, pictură și oamenii care i-au fost alături de-a lungul timpului, dar și despre copilărie și cele mai importante femei din viața lui, mama și bunica sa. Nu în ultimul rând, Fuego ne-a dezvăluit cum arată viața lui dincolo de scenă, ce îl provoacă astăzi și ce înseamnă pentru el fericirea.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI

Ai spus în trecut că nu ai regrete. Dacă te întreb acum, la 50 de ani, care este totuși lucrul pe care ai fi vrut să-l faci altfel, rămâi la aceeași concluzie?

Da, ABSOLUT! Am același răspuns – nu am regrete, sunt tare fericit cu felul în care arată viața mea în prezent! N-ar fi așa dacă n-aș fi făcut și anumite greșeli la un moment dat, dacă nu m-aș fi călit. Greșesc și acum eu, îmi asum asta, dar nu transform în regret, nu mă lamentez, nu dau vina pe trecut și nici nu vreau să îmi creez anumite fantasme că ceva ar fi fost altfel dacă se întâmpla diferit! Îmi asum viața, hotărârile, consecințele!

fuego (2)fuego (2)

Fuego nu are niciun fel de regret până la 50 de ani

Și eu sunt oricum tare mulțumit de cum mi-am așezat viața și de deciziile pe care le-am luat! Viața în sine e oricum un carusel, este o ruletă a hazardului și n-ai cum să o încadrezi tu în precepte de tipul „regrete, „diferențe sau „alte consecințe! Oricât am vrea noi să ne ascundem după deget și să fugim de asumare, SUNTEM exact suma deciziilor noastre și regretele nu schimbă nimic!

Citește și: Imagini rare cu mama și bunica lui Fuego. Artistul s-a întors la Turda, locul unde a copilărit: „Mă bucur de oamenii mei dragi!'

Fuego spune că succesul nu l-a schimbat deloc

Există ceva de care ți-e dor și pe care succesul nu l-a putut înlocui? Ce ai face altfel astăzi dacă te-ai putea întoarce în timp?

Eu oricum nu sunt o persoană diferită după ce a avut „succes! Sunt același ca în copilărie, ca în adolescență. Doar că s-au pus anii peste, toate întâlnirile, evoluția, dezvoltarea, cărțile citite, răbdarea mai multă sau mai puțină din anumite contexte ale vieții. Repet, deși e ciudat, pentru că exercițiile astea imaginare de „întoarcere în timp sunt asemenea unor jocuri, dar nu aș face nimic altfel dacă aș avea o ipotetică ocazie. E bine cum e și e tare bine cum a fost la momentul acela. Acum privim, la modul general, toți, altfel viața. Dar atunci, când poate că se presupune că am făcut greșeli, o priveam ca atunci. Dacă o decizie nu e bună, nu mai există și nici n-ar trebui să existe a doua șansă.

Citește și: Fuego a licitat anonim pentru un tablou cu Regina Maria. A dat 24.000 de euro pe el: „Am și lucrări achiziționate din impuls și nu îmi pare rău pentru asta”

Fuego: „Mi-am păstrat parte din inocența unui om care e cu mintea pe umeri”

Turda rămâne foarte prezentă în poveștile tale. Cât din copilul de acolo mai există în Fuego de astăzi? Și ce ai păstrat cu tine, indiferent cât de departe te-au dus scena și televiziunea?

Mi-am păstrat parte din inocența unui om care e cu mintea pe umeri, dar care preferă să fie sensibil, bun și să ofere și altora din bucuria aceasta a lui. Mai sunt multe părți din copilul Paul în adultul Paul. Sufletul meu de copil este o lumină permanentă, este cântec și amintire, este lacrimă și râs mult, este fiecare zâmbet care mi-a pășit în ochi, fiecare om care a crezut în mine.

Citește și: Ce pensie are Viorel Lis în 2026. Oana Lis a dezvăluit suma exactă, dar și problemele grave pe care le are soțul ei: „Am chemat salvarea acasă. Într-un weekend am cheltuit 4500 de lei”

Încheiem în nota ta caldă și optimistă. Ai spus odată că „e nevoie de foarte puțin pentru a fi fericiți. În lumea asta agitată în care trăim azi, ce înseamnă pentru Fuego acel „foarte puțin care îi aduce liniștea în suflet?

Un simplu „MULȚUMESC… un film bun, o emoție puternică… o poveste de viață, un cântec, o plimbare sau doar privitul unui peisaj aparte… Liniștea mea este atunci când simt că am dăruit o parte din mine și altora!

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton