Gemenii Roxanei Nemeș au împlinit un an și au fost sărbătoriți cu fast: „Vă iubim mai mult decât pot spune cuvintele”. Ce au ales Ania și Zain de pe tăviță

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Roxana Nemeș a sărbătorit primul an din viața gemenilor săi, Ania și Zain, printr-o petrecere organizată cu multă grijă și emoție. Cei mici au avut parte de o aniversare inspirată de „Wonderland', iar momentul tradițional al moțului și al turtei a fost unul dintre cele mai așteptate. Vedeta a dezvăluit ce obiecte au ales copiii de pe tăviță și a povestit cum s-a simțit în acele clipe.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI


Pentru Roxana Nemeș, aniversarea de un an a gemenilor a avut o încărcătură aparte. Venirea pe lume a celor doi copii a reprezentat împlinirea unui vis pentru Roxana și soțul ei, Călin Hagima, după un parcurs în care au trecut prin mai multe proceduri pentru a deveni părinți. Roxana Nemeș a povestit anterior că a aflat că este însărcinată după a șaptea procedură de inseminare in vitro.


Acum, Ania și Zain au împlinit un an, iar părinții au marcat momentul într-un cadru restrâns, alături de familie și prietenii apropiați. Petrecerea a fost organizată în jurul unei teme de poveste, iar pentru Roxana Nemeș fiecare detaliu a contat, mai ales pentru că fotografiile și amintirile de la această vârstă vor rămâne peste ani. Iată ce au ales gemenii Roxanei Nemeș de pe tăviță!

Gemenii Roxanei Nemeș au împlinit un an. Ce au ales de pe tăviță

Unul dintre cele mai emoționante momente pentru Roxana Nemeș a fost cel al alegerii obiectelor de pe tăviță. Tradiția i-a pus pe cei doi copii în fața mai multor variante, iar alegerile lor au stârnit deja zâmbete și câteva întrebări despre ceea ce le-ar putea plăcea când vor crește.

Citește și: Roxana Nemeș și Călin Hagima și-au botezat gemenii, Ania și Zain, în secret. Imagini de la petrecere: decor de lux cu sute de trandafiri și lumânări, ținute spectaculoase și meniu de cinci stele


Fetița, Ania, a ales microfonul și stetoscopul, în timp ce Zain a fost atras de minge, dar și de stetoscop și bani. Roxana Nemeș spune că este prea devreme pentru a ști dacă aceste alegeri vor avea vreo legătură cu pasiunile lor de mai târziu, însă momentul a fost unul foarte special pentru ea.

Ulterior, Roxana a postat un mesaj emoționat pe contul de socializare, însoțit de fotografii de la eveniment.

„O zi pentru ei. Pentru noi. Pentru toți oamenii care îi iubesc.

Am strâns într-o singură zi toate sufletele dragi nouă: nași, bunici, familie și prieteni. Și ne-am distrat pe cinste, sărbătorind prima lor aniversare, tăierea moțului și ruperea turtei.


Iar astăzi vă lăsăm și pe voi să îi cunoașteți cu adevărat.

Ania și Zain.

Și, surprizaaaa… tăvița ne-a dat deja câteva indicii.

Ania a ales microfonul, banii și stetoscopul, iar Zain mingea de fotbal, banii și stetoscopul.

Care dintre ele vor deveni meserii și care hobby-uri? Vom vedea.

Dar spuneți-ne voi: chiar credeți în alegerile de pe tăviță? Sunt pe bune?

La mulți ani, minunile noastre!

Vă iubim mai mult decât pot spune cuvintele‘, a scris Roxana pe Facebook.

Roxana Nemeș și Călin Hagima, petrecere cu fast pentru gemenii lor


Pentru aniversarea gemenilor, artista a ales o temă inspirată de „Wonderland’, pornind inclusiv de la numele celor trei copii, așa cum le-a explicat ea. Locația a contribuit la atmosfera pe care și-a dorit-o, iar decorul a transformat petrecerea într-un eveniment de poveste.

Citește și: De ce a renunțat Roxana Nemeș la bone pentru gemenii ei: „Am avut niște experiențe nu tocmai plăcute’. Când urmează să-și boteze copiii

„Eu, când am ajuns în locație, mi-a venit ideea să fac această temă, Wonderland și Haz in Wonderland, pentru că Haz vine de la numele lor: Hazim, Anea și Zaim. În plus, haz e tot timpul la noi în casă! Când am văzut locația, a fost exact de poveste, era simplă, fără aranjamente, exact ce am vrut eu. Am zis: Aici e de poveste! Au organizat și au aranjat totul spectaculos, exact ca în povești. Ne-a ajutat și vremea, Dumnezeu a ținut cu noi!’, a mai spus artista pentru Spynews.ro


Un alt lucru care a cucerit-o pe Roxana Nemeș a fost spațiul ales pentru eveniment. Petrecerea a putut fi organizată atât în interior, cât și în aer liber, iar vremea a ținut cu ei.

„Ce mi-a plăcut foarte mult la această locație a fost că au o grădină superbă afară, dar în același timp e și un spațiu înăuntru, făcut din geamuri, foarte mișto. Practic, dacă plouă sau ninge, ești înăuntru, dar poți ieși oricând și afară. Au organizat și înăuntru, și afară, a fost o senzație! Nu îmi era frică că o să plouă, dar îmi doream să fie soare și, după atâtea zile ploioase, chiar a venit soarele de ziua lor’, a mai declarat aceasta.


Roxana Nemeș recunoaște că a avut emoții înaintea petrecerii și și-a dorit ca prima aniversare să fie una pe care copiii să o poată privi cu drag atunci când vor crește. Pentru ea, nu a fost important doar ca totul să arate bine, ci ca evenimentul să fie construit în jurul unor amintiri de familie.

„O, Doamne, am avut emoții, îți dai seama! Ei sunt minunile noastre și am vrut să iasă cât mai frumos, să se simtă bine și prietenii noștri, dar și copiii. A ieșit spectaculos! Dumnezeu ne-a dat o vreme superbă și toată lumea lăuda locația. Cred că contează să alegi cu sufletul, de la locație până la absolut orice faci acolo, pentru că rămân amintiri. Bineînțeles că te distrezi pe moment, dar mai ales când sunt mici, rămân pozele. Când vor crește, vor vrea să vadă cum a fost și vreau să fie mândri și să se bucure când vor vedea’, a povestit Roxana.


„Toate momentele acestea sunt făcute cu sufletul, de asta nici nu am organizat ceva public‘

Aniversarea a fost una restrânsă, cu aproximativ 40 de invitați, din cercul apropiat al familiei. Roxana Nemeș spune că a preferat ca momentul să rămână unul intim, mai ales că perioada aceasta este foarte aglomerată pentru ea, iar gemenii au început deja să meargă. Artista este impresionată de felul în care cei doi descoperă lumea și de cât de atenți sunt la tot ceea ce se întâmplă în jurul lor.

Citește și: Codruța Filip s-a răzgândit și crede iarăși în căsătorie, la 7 luni de la divorțul de Valentin Sanfira: „Aș fi zis că nu în urmă cu puțin timp!

„A fost o petrecere restrânsă, am fost vreo 40 de persoane, strict prietenii foarte apropiați și familia. Toate momentele acestea sunt făcute cu sufletul, de asta nici nu am organizat ceva public. Sunt foarte ocupată acum, copiii au început să meargă în piciorușe! E foarte frumos când vezi cum evoluează, cum zâmbesc în continuare și se bucură. Deja văd totul, sunt foarte prezenți, e incredibil! Până nu ai copii, te uiți la ei și vezi ce drăguți sunt când sunt mici, dar nu crezi că înțeleg totul. Crede-mă, înțeleg și văd totul, este ceva wow! S-au bucurat foarte mult de petrecere!’, a mai adăugat Roxana Nemeș pentru surs citată.