George Burcea, despre episodul în care i-a încurajat pe bărbați să-și bată partenerele: „Este trunchiat, montat și nu reprezintă adevărul” / Candidează la Primăria Capitalei și a fost îndelung criticat

.

George Burcea clarifică episodul în care i-a încurajat pe bărbați să-și bată partenerele. Actorul a spus că mesajul său din anul 2021 a fost scos din context și că nu a avut niciodată intenția de a încuraja violența. Iată ce declarații a făcut el prin intermediul rețelelor de socializare!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI

George Burcea susține că declarațiile controversate despre violența domestică, pe care le-a făcut în anul 2021, au fost scoase din context și nu reflectă adevăratul mesaj. Actorul a explicat întreaga situație de atunci.

George BurceaGeorge Burcea

Citește și: George Burcea, fostul soț al Andreei Bălan, candidează la Primăria București. E susținut de POT, partidul condus de Anamaria Gavrilă: „O echipă care crede că România trebuie eliberată!'

George Burcea clarifică episodul în care i-a încurajat pe bărbați să-și bată partenerele

George Burcea a ieșit pe rețelele de socializare pentru a explica declarațiile controversate făcute în anul 2021, care au fost interpretate ca un îndemn la violență împotriva femeilor. El a spus că mesajul său a fost scos din context.

Mai mult decât atât, actorul a recunoscut că anumite cuvinte folosite „nu au fost cele mai fericite', dar a subliniat că intenția lui nu a fost niciodată de a încuraja violența domestică.

„Este trunchiat, montat și nu reprezintă adevărul, întregul mesaj. Bineînțeles, recunosc faptul că acele cuvinte pe care le-am folosit nu au fost cele mai fericite, dar în niciun caz, în niciun caz, ceea ce eu am transmis atunci nu are nicio legătură cu ceea ce presa a dorit să iasă în evidență.

Și apropo de presă, îmi amintesc de un mesaj mai vechi, la un chioșc de ziare, pe o bucată de carton, scria în felul următor: Nu avem adevărul. Se pare că nici până astăzi nu-l avem. Vă mulțumesc foarte mult pentru susținere!', a spus actorul în cadrul unui videoclip postat pe pagina lui personală de Instagram.

Citește și: Andreea Bălan susține că George Burcea nu este un tată implicat: „Eu l-am ales să fie tatăl copiilor mei și trebuie să-l accept așa cum e”. Ce nu i-a plăcut la Viviana Sposub, fosta lui iubită

Ce declarații controversate făcea actorul în anul 2021

În anul 2021, în timp ce își promova cartea, „Scrisoare către Ceaușescu', George Burcea a făcut câteva declarații controversate despre violența domestică.

„Bărbați, bateți-le! Dragilor, dacă nu e ciorba fierbinte sau mămăliga nu e fierbinte, bateți-le, bro! Bateți-le, că asta merită, probabil, iertați-mă! Eu sunt pentru voi, eu sunt pentru înțelegere și dragoste și voi mă înjurați că eu gătesc? Voi mă jigniți că eu gătesc? Păi, fetelor, sincer vă spun, repet și închid cu lucrul ăsta, vă doresc să aveți bărbați care, în momentul în care vin de la muncă, să vă ia la palme. Vă doresc capace în cap, pentru că asta meritați. Se pare că unele femei asta merită, bro', declara el în anul 2021.

Citește și: De ce a plecat Elena Udrea doar cu fiica ei în vacanță la Roma. Motivul pentru care Adrian Alexandrov nu le-a însoțit

George Burcea candidează la Primăria București

În urmă cu doar câteva zile, George Burcea și-a anunțat candidatura la Primăria București. Fostul soț al Andreei Bălan este susținut de POT, partidul condus de Anamaria Gavrilă.

„Astăzi îmi anunț oficial candidatura pentru funcția de Primar al Bucureștiului. România a fost condusă de aceleași partide timp de 35 de ani — iar rezultatele se văd în fiecare colț al acestui oraș. E timpul ca Bucureștiul să aibă o conducere care lucrează pentru oameni.

Candidez alături de Partidul Oamenilor Tineri — o echipă care crede că România trebuie eliberată și că schimbarea reală începe de la generația tânără.

Dacă locuiești în București și crezi, ca mine, că orașul nostru poate deveni curat și viu adaugă-ți semnătura pentru susținerea candidaturii mele aici', a scris George Burcea pe rețelele de socializare.

Sursa foto: Facebook/ Instagram

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton