Gheorghe Gheorghiu, amintiri savuroase despre Cenaclul Flacăra și relația complicată cu Adrian Păunescu: "Mi-a luat chitara și a băgat-o în mare, la fund, să se răzbune. M-au lăsat colegii, la indicațiile lui, fără slip în apă" / EXCLUSIV

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI

Cuprins

1 Cum a fost descoperit Gheorghe Gheorghiu
2 Gheorghe Gheorghiu, amintiri savuroase despre Cenaclul Flacăra și relația complicată cu Adrian Păunescu

Pentru o întreagă generație, numele lui Gheorghe Gheorghiu este indisolubil legat de muzica folk și de energia inconfundabilă a Cenaclului Flacăra, acel spațiu al libertății artistice care a marcat profund anii 70 și 80. Drumul său spre scenă a început devreme, din copilărie, și a fost susținut de o mamă care a crezut în el necondiționat, dar și de o serie de întâmplări aparent mărunte, care aveau să-i schimbe cursul vieții. De la primele selecții artistice din școală și până la momentul decisiv al Festivalului Național de Muzică Folk din 1975, Gheorghe Gheorghiu a trăit o ascensiune rapidă, dar plină de emoții și îndoieli. Câștigarea Marelui Premiu la doar 21 de ani i-a deschis porțile Cenaclului Flacăra, un univers intens, obositor și fascinant, în care muzica, poezia și camaraderia se împleteau într-un maraton artistic fără precedent.

Vezi galeria foto

Cum a fost descoperit Gheorghe Gheorghiu

În paginile revistei VIVA!, artistul povestește despre acea perioadă ca despre o școală de viață: despre drumuri lungi prin țară, prietenii sudate în turnee interminabile și despre Adrian Păunescu, mentor exigent și contradictoriu, capabil să pedepsească și să protejeze în aceeași măsură. O relație tensionată, presărată cu episoade absurde și memorabile, care i-a pus la încercare caracterul, dar care l-a ajutat să-și definească identitatea artistică și să rămână fidel propriului său drum.

Citește și: Gheorghe Gheorghiu, despre căsnicia cu soția lui și viața în America. De ce și-au cumpărat o locuință și în România: „Gabriela are numai calități și doar un mic defect. Ne-am luat o casă pe care sperăm să o amenajăm cât mai repede / EXCLUSIV

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Ce relație are Cabral cu fiica lui cea mare și cu ce se ocupă Inoke, în Olanda: „Mi-ar plăcea să fie mai aproape de mine. Lucrează la un brand foarte tare”. Cum se înțelege cu frații ei din România / EXCLUSIV

Cine v-a descoperit talentul muzical și cine v-a susținut pe acest drum? Știu că, ulterior, ați studiat atât vioara, cât și chitara.

Aveam doar 6 ani. A venit la școală o comisie de la o casă de cultură din Brașov, m-au inclus printre copiii selectați care aveau aptitudini artistice. În sufletul meu îmi doream să studiez pianul, dar am eșuat la vioară. Apoi mama a fost cea care m-a susținut necondiționat, ea a fost visătoarea care vedea în mine un mare artist. M-a încurajat chiar și când am descoperit chitara și am început să cânt propriile cântece prin centrul orașului. Cântam cu prietenul meu Victor (Socaciu – n. red.) peste tot, pe unde apucam. Într-o zi de vară, un noroc ce părea mărunt mi-a schimbat cu adevărat destinul. A fost un moment aparent banal: m-am dus sus să beau apă, iar telefonul fix a sunat. Redactorul-șef al revistei Astra auzise de mine și mi-a făcut propunerea să reprezint Brașovul la un festival important pentru tineret. Acest noroc mărunt mi-a schimbat complet destinul. Fără acel apel, poate că viața mea ar fi fost cu totul alta.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Cum arată și cu ce se ocupă Luana Mitran, prima soție a lui Cabral, la 59 de ani. Activează în industria beauty: „Sunt o femeie care arată bine pentru vârsta ei!”

De-a lungul carierei ați câștigat o mulțime de premii și distincții, dar cred că primul este și cel mai memorabil. În 1975, la doar 21 de ani, ați participat la primul Festival Național de Muzică Folk, unde ați și câștigat Marele Premiu. Cum a fost experiența asta pentru dvs.?

Festivalul folk de la Pitești din 1975, primul concurs a fost – l-aș putea numi – decisiv. Mama era mai fericită decât mine, iar tata nu vedea bine să plec ca greiere de acasă, așa, cu chitara în spate. Însă acea călătorie a fost prima mare aventură a vieții mele. Eram fericit că urc pe scenă, însă nu aveam mari așteptări, eram un copil. În momentul în care s-au anunțat premiile: 'locul 5…4…3…2…1'. Am zis: Asta e, am încercat! Când s-a anunțat și 'Marele Premiu' – de care nu am știut că există -, să cad jos de pe scaun. Am simțit o emoție copleșitoare. Cine eram eu, un copil cu chitara împrumutată, pentru că a mea îmi 'rămăsese mică', să fiu apreciat de atâția oameni din elita culturală? Am primit o chitară nouă, un premiu pe care-l păstrez și azi, este simbolul debutului meu. Pe lângă premiu, un redactor de la radio m-a recomandat pentru Cenaclul Flacăra. Recruta pentru conceptul artistc al domnului Adrian Păunescu, o gală ce a avut loc la Teatrul Ion Creangă din București. A urmat Cenaclul Flacăra, un adevărat fenomen al anilor 1980.

Gheorghe Gheorghiu, amintiri savuroase despre Cenaclul Flacăra și relația complicată cu Adrian Păunescu

Care sunt cele mai speciale amintiri legate de perioada aceea și de Adrian Păunescu?

A fost o ușă larg deschisă către un drum frumos, dar pe care, la acea vreme, nu mi-l imaginam. Prima dată în Cenacul Flacăra am cântat nu o dată, și în toate cele 7 zile ale maratonului muzical de atunci. 'Îl vreți și mâine? Daaaaa!' Cenaclul a fost o experiență unică, un amalgam de melodii, poezie, camaraderie. Plecam de acasă cu săptămânile, iarna cu reșoul în geantă și multe conserve. Așa am traversat țara în lung și-n lat, cântând pe stadioane, straduri, în sălile caselor de cultură, în autocare și chiar în camerele de hotel. Iar starea de prietenie dintre artiști făcea orice greutate mai ușor de suportat. Adrian Păunescu a fost un mentor exigent, riguros, dar avea o viziune artistică unică. Personal, când mă iubea, când mă pedepsea. Insista să cânt poeziile lui, teme istorice, patriotice profunde, dar eram mândru de propriile mele cântece, 'mai pe sentimente'. Încăpățânarea mea m-a băgat în conflict cu el e câteva ori. Paunescu mă trimitea acasă chiar când urma să urc pe scenă, apoi mă rechema. Un episod memorabil a fost când m-a închis, din greșeală, 3 zile în biroul său.

M-a chemat la el și mi-a spus ca vrea sa schimbe muzica la o poezie de-a sa pe care o pusese magistral pe note Mircea Vintilă – 'Pământul deocamdată!' Un cântec extraordinar însă… se cam certase cu Mircea și 'i se pusese pata pe el'! Cântecul era deja în conștiința tinerilor. M-am fâstâcit, apoi cu curaj i-am spus că nu pot să schimb nimic… M-a privit tăios și uimit. Din fericire ori nefericire, i-a sunat telefonul fix: mi-a recomandat în grabă să-mi intre în cap că trebuie să compun o altă variant a cântecului, și că se întoarce repede… A iesit, a încuiat ușa pe dinafară. În total m-a lăsat în birou 3 zile, peste weekend. Am așteptat cuminte fără să fac vreo prostie. Noroc că am găsit niște covrigi și biscuiți, iar apă am băut de la chiuvetă…! Când s-a întors, a albit: nu-i venea să creadă eram tot acolo. Și-a dat seama că mă uitase închis. Mare nororc, între timp, se împăcase și cu Mircea Vintilă și nu a mai trebuit să-mi bag eu nasul în așa piesă frumoasă.

Altădată, filmam la Mamaia, în apă, și pentru că Alifantis a venit fără chitară, Păunescu mi-a luat-o pe a mea, una nouă-nouță și i-a dat-o. N-am mai suportat să văd cum vin valurile și-mi strică chitara mea iubită, am intrat în filmare și am recuperat-o. Păunescu mi-a luat iar chitara și a băgat-o în mare, la fund, să se răzbune, iar pe mine m-au lăsat colegii – la indicațiile lui – fără slip în apă. Am stat ore în șir în apă să găsesc o soluție.

Mai presus de glumițe, Cenaclul Flacăra m-a conectat cu zeci de oameni talentați și cu un public extraordinar care a rezonat cu sufletul și mesajele fiecăruia dintre noi.

Cel mai nou VIDEO