Giulia – Primul pictorial cu toată familia

Publicat pe

Prima dată a rămas însărcinată din întâmplare. A doua oară, a lăsat tot soarta să decidă. La 31 de ani, Giulia își ține în brațe al doilea copil: Eduard Mikael (1 lună). VIVA! prezintă în exclusivitate primele imagini cu toată familia artistei.

 

E o zi călduroasă de vară pe care urmează să o petrecem agreabil la Roche Bobois, printre piese de mobilier exclusiviste, cre­ate în colaborare cu Jean Paul Gaultier, Sonia Rykiel și Missoni. Giulia poartă o rochie lungă, bleumarin din bumbac Hard Coeur, brand-ul creat de Sore, și espadrile comode din piele, negre. Este deocamdată singură, așteaptă ultimele retușuri ale machiajului înainte să vină Vlad cu cei doi copii. Când soțul ei intră pe ușă, Giulia stinge țigara, pune ceașca de cafea pe pervaz și își ia în serios rolul de mamă.

 

Ai născut acum o lună și ai slăbit deja 13 kilograme!

Nu știu ce minune s-a întâmplat! La două zile după ce am născut, aveam deja opt kilograme în minus! Deși m-am îngrășat mai mult ca la sarcina cu Antonia, nu s-a văzut. Oricum, am născut un copil destul de mare, a avut 3.300 kilograme.

 

Până acum nu ați spus cum îl va che­ma. Suntem primii care au aflat…

Da, sunteți primii care au aflat că îl va chema Eduard Mikael!

 

„Nu am avut o copilărie NORMALĂ, am fost mereu pe drumuri și îmi doresc o COPILĂRIE normală pentru copiii mei.

Prima dată a fost o întâmplare că ai rămas însărcinată…

A doua oară a fost o întâmplare și mai mare!

 

Deci ați lăsat tot soarta să decidă pentru voi?

Soarta sau faptul că eu am băut mai mult într-o seară, iar soțul meu și-a dorit foarte mult un al doilea copil! (râde tare) De fapt, amândoi ne doream al doilea copil și s-a întâmplat înainte să plecăm în vacanță. Mie îmi plac foarte mult fructele de mare și era ciudat că nu le puteam mânca, îmi era foarte rău. Am sperat că îmi voi reveni când o să mă întorc acasă, dar nu mi-am mai revenit decât după 9 luni! (râde)

 

Ce a spus Antonia când a aflat că va avea un frate?

Sincer, eu am sperat până în ultima clipă că o să fie fetiță! Pe Antonia am început să o pregătesc din primele luni de sarcină. Pregătirea a fost intensă și destul de grea, pentru că, în timp ce îi explicam ei, încer­cam să mă obișnuiesc și eu cu ideea că o să am un al doilea copil! (râde) Eu am fost singură la părinți și nu am simțit niciodată nevoia să am frați. Dar normal că m-am bucurat de venirea pe lume a băiețelului și am implicat-o și pe Antonia în toate activitățile ca să nu se simtă exclusă. Îi cer mereu ajutorul când îl schimb, când îi fac baie, când îl hrănesc…

 

„PERIOADELE în care am fost certați ori s-au întâmplat LUCRURI neplăcute în familia noastră ne-au APROPIAT.

 

Ai făcut asta din instinct sau te-a ajutat facultatea de Psihologie pe care ai terminat-o?

Teoretic, știam ce trebuie să fac, am și citit foarte mult pe perioada sarcinii și am zis că trebuie să facem totul ca la carte, astfel încât Antonia să nu fie geloasă. Deocam­dată nu am avut nicio problemă cu ea, mai ales că încercăm să facem împreună aceleași activități ca înainte, să ne jucăm la fel de mult… Încercăm să găsim timp pentru toate, mai ales că bebe ne lasă să ne odihnim, nu se trezește noaptea, spre deosebire de Antonia care a fost o teroris­tă din prima zi! (își verifică telefonul) Stai, am primit ultimul videoclip și vreau să văd cum a ieșit. Vrei să-l vedem împreună?

 

Bineînțeles! Nu știam că o să am parte și de o premieră muzicală! Cum se numește piesa?

„Din cauza ta și este povestea mea și a lui Vlad. Eram în studio și mi-au venit în minte două versuri: „Am citit iubirea / Într-o ceașcă de cafea. Eu sunt sigură că destinul ne este scris și am știut din prima clipă că el o să fie tatăl copiilor mei și că vom face lucruri frumoase împreună… Clipul este o succesiune de imagini cu noi de la început până în prezent. Apar copiii noștri, apare Antonia în ziua în care vine la spital să-l cunoască pe fratele ei…

 

După prima sarcină ai stat aproape doi ani acasă. Acum ai trecut în ex­trema cealaltă, ai filmat la două săptămâni după ce ai ieșit din ma­ternitate!

La Antonia, fiind primul copil, eram pa­nicată, am stat foarte mult cu ea acasă. De data asta, mi-am zis că voi proceda altfel, pentru că despărțirea a fost grea după doi ani. Pe cel mic o să-l obișnuim din start că mami pleacă să muncească. Asta înseamnă că de la începutul lui iunie voi fi pe scenă.

 

Mulți copii nu se mai bucură cât ar trebui de prezența părinților tocmai pentru că părinții muncesc prea mult…

Eu nu am avut o copilărie normală, am fost mereu pe drumuri și îmi doresc o co­pilărie normală pentru copiii mei. Vreau ca ei să stea cu părinții, să ne jucăm, să mergem în parc… Soțul meu muncește mult, lucrează și în televiziune, are și un service auto, dar avem reguli bine stabilite acasă. El îi face baie celui mic, eu îi fac Antoniei și trebuie să ne găsim timp să fim fresh ca să ne jucăm cu ei și să nu simtă că suntem obosiți. Problemele profesionale rămân la ușă când intrăm în casă.

 

Sunteți o familie numeroasă, frate­le soțului tău are și el doi copii. Bunicii au energie pentru toți nepoții din familie?

Da, sigur! Mama m-a ajutat foarte mult când am venit cu cel mic acasă, dar până la urmă, bunicii au și ei au viețile lor și încercăm să le respectăm și lor week-end-urile și liniștea. Eu cred că așa e nor­mal, părinții să găsească energia și pute-rea să-i crească pe cei mici indiferent de cât de greu este. Eu am avut mereu sprijinul lui Vlad, care m-a ajutat enorm încă de la început. A fost foarte curajos, a asistat la ambele nașteri, a filmat, a pus primul pampers la fiecare copil… Noap­tea el se trezea, schimba copilul, eu doar alăptam…

 

Te poți considera o femeie noro­coasă și răsfățată…

Mai mult în timpul sarcinii am fost răsfățată, apoi toată lumea se concern­trează pe copil și tu nici nu mai contezi. (râde) E destul de mare discrepanța între alinturile din timpul sarcinii și presiunea care urmează. Eu am avut și depresie la prima sarcină…

 

Diagnosticată de un specialist?

Doar de mine și de mama, că și mama a terminat aceeași facultate. (râde) Acum mă amuz, dar au fost câteva luni groaz-nice până am reușit să mă adun…

 

Ce crezi că a declanșat depresia?

În primul rând, eram cât un dulap și cred că de acolo a pornit totul. Nu aveam bonă, mama muncea și nu a putut să își ia concediu… Eu eram cu copilul 24 de ore din 24 și când venea cineva acasă, mă apucau toți nervii. Nu puteam să mă îm­brac cu nimic, pentru că arătam de parcă eram încă însărcinată în luna a opta… A fost greu, Antonia nu a fost prea cuminte…

 

Copiii din ziua de azi dezvoltă di­verse dependențe: TV, Facebook, tabletă, jocuri video. Antonia are astfel de preocupări?

Da, din cauza mea, pentru că nu voia să mănânce decât dacă îi atrăgeam atenția cu ceva. Așa că i-am dat tableta de la 1 an, dar nu am lăsat-o niciodată mult. Beneficiul ar fi totuși că a învațat multe cântece și poezii, iar acum face puzzle-uri pe tabletă.

 

Există teorii care spun că telefoane­le și tabletele iradiază…

Da, știu… Soțul meu a montat wireless-ul cât mai departe de camera copiilor, iar când îi dăm Antoniei tableta nu e co-nectată la Internet.

 

Ce faceți seara după ce se culcă co­piii?

Eu spăl biberoane și soțul meu trimite mailuri. Apoi dormim.

 

Copiii dorm cu voi?

Antonia doarme cu noi. Mie mi-a fost foarte drag să dorm cu ea și nu-mi vine să o mai las…

 

Dormitul cu copiii nu dăunează grav vieții de cuplu?

Ba da, dar… De curând citeam un articol al unui psiholog american care spune că un copil are nevoie de aceeași afecțiune de care s-a bucurat în burtică și după ce se naște. Încerc să nu răsfăț copiii, dar le ofer aceeași dragoste și implicare pe care le-am oferit-o în burtică. Avem și noi mo­mentele noastre de cuplu când plecăm din București sau… când ne luăm cameră la hotel. (râde)

 

Chiar ați făcut asta?

Nu, dar nu cred că mai avem mult. (râde)

 

Relația voastră a trecut prin mai multe etape… on and off…

Nu am avut decât o perioadă înainte de căsătorie în care am fost despărțiți un an și jumătate, dar eu am fost perseverentă și am știut că o să fim din nou împreună. A doua despărțire a fost inventată de presă, noi am fost la mare, fiecare cu gașca lui, ceea ce nu ni se pare deplasat… S-a exa­geratmult prea mult…

 

Știrile negative vă destabilizează?

În timp, am învățat să ne detașăm…

 

Acum vă mai reproșați lucrurile care v-au despărțit în trecut?

Sechele rămân mereu, dar depinde cum treci peste ele…

 

În ce situație ai apela la terapie de cuplu?

Terapia de cuplu e necesară și dacă to­tul e roz într-o relație. E bine să te ajute cineva să te detașezi de situațiile care îți provoacă stres.

 

Să înțeleg că faceți terapie?

Nu, fac eu cu soțul, dar el nu știe. (râde) Din păcate, nu am voie să fac terapie cu nicio persoană apropiată mie…

 

 

LUANA DĂNEȚ Foto IONUȚ STAICU

Stilist: SILVIA CRISTESCU

Asistent stilist: SERENA BALAȘI

Coafură: CAMELIA NEGREA

Machiaj: ANDRA MANEA

Vestimentație Giulia: Roberto Cavalli,

Helmut Lang (The Address Concept Store),

Stefanel, Zara

Accesorii Giulia: Pandora și

garderoba personală

Vestimentație Antonia: magazinul Ilinca

Vestimentație Vlad: Zara

Fotografiile au fost realizate în magazinul

Roche Bobois. Mulțumim pentru sprijin!

 

Giulia – Primul pictorial cu toată familiaGiulia – Primul pictorial cu toată familia

  

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter