Toate detaliile despre nunta lui Radu Drăgușin. Chiar dacă au doar 23 și, respectiv, 24 de ani, Radu Drăgușin și Ioana Stan au decis să se căsătorească pe 20 ianuarie 2026, după o poveste de dragoste de peste șase ani. Mireasa a purtat o rochie superbă, iar pentru imaginile spectaculoase de la nuntă este responsabilă sora fotbalistului, care a organizat totul.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Ioana Stan și Radu Drăgușin au făcut cununia civilă și religioasă, iar apoi a urmat o petrecere ca la carte, organizată de sora fotbalistului. Dansul mirilor a fost unul emoționant, primit cu aplauze de familie și prieteni, însă tortul a lăsat lumea cu gura cascată.
Cine a creat rochia de mireasă a Ioanei Stan și cât a costat
În ziua cununiei, Radu Drăgușin a ales un costum simplu, într-o nuanță ciocolatie, evitând orice element extravagant. Toate privirile au fost însă ațintite asupra miresei Ioanei Stan, care a optat pentru o rochie aparent simplă la cununia civilă, dar cu un croi superb, care i-a evidențiat silueta și potrivită pentru vremea geroasă.
Soția fotbalistului a avut mai multe ținute pe parcursul zilei, fiecare atent aleasă. Seara, la petrecerea organizată într-o locație de vis, aceasta a schimbat ținuta și a optat pentru o rochie de mireasă semnată de celebrul designer sirian Rami Al Ali. Rochia, parte din colecția lansată în 2022, are un preț de aproximativ 8.000 de lei și se remarcă prin croiala feminină și aerul sofisticat.
Ținuta a fost completată de o pereche de pantofi semnați Amina Muaddi, unul dintre cele mai apreciate branduri de încălțăminte luxury, care costă aproximativ 1.300 de euro, potrivit Libertatea.
Ioana Stan a ales un buchet de mireasă din cale negre, care sunt considerate flori ale norocului și purității, reprezentând frumusețea, fidelitatea și iubirea pură.
Cât despre locul unde a avut loc petrecerea de nuntă, Meira, sora lui Radu Drăgușin, a ales să fie decorată cu trandafiri roșii și lumânări, care ne duc cu gândul la nunta lui Ianis Hagi.
Tatăl lui Radu Drăgușin, emoționat în ziua nunții
Tatăl lui Radu Drăgușin s-a afișat vizibil emoționat la locație, însă a acceptat să poarte un scurt dialog cu reporterii. Chiar dacă Drăgușin nu este primul copil pe care l-a dus la cununia civilă, tatăl fotbalistului a spus că tot e încercat de emoții:
„(n.r. – Ce îi urați băiatului) Sănătate, Casă de piatră și restul…au ei grijă. (n.r. – Sunteți emoționat?) Dumneavoastră ce credeți? Deși nu e primul copil care mi se căsătorește, e normal să fie și emoții. (n.r. – Cum ați recționat când ați văzut-o prima dată pe aleasa inimii lui?) Am avut așa un sentiment că e parte din familie', a punctat tatăl lui Radu Drăgușin.
În momentul în care a fost întrebat dacă are vreo preferință vizavi de viitorul fundașului central din naționala României, tatăl lui Radu Drăgușin a punctat:
„(n.r. – Ce urmează pentru Radu în carieră?) El știe cel mai bine ce urmează, nu putem decât să fim alături de el și îi urez să fie sănătos. Cu sufletul sunt alături de el și de decizia lui. Nu putem decât să ne dorim să fie la Mondial. Toți jucătorii sunt importanți, importantă e victoria (n.r. – cu Turcia)', a completat socrul mare.
Mamele mirilor au atras toată atenția la nunta Ioanei Stan și a lui Radu Drăgușin
Mama lui Radu Drăgușin a optat pentru o rochie neagră lungă, peste care a așezat elegant o haină de blană în nuanțe de gri și cafeniu.
De partea cealaltă, mama Ioanei Stan s-a asortat cu a ei cuscră și a optat tot pentru o rochie neagră lungă, pe care completat-o cu o blană în aceeași nuanță, dar și un plic argintiu.
Cât despre fratele mirelui și soția lui, Alex Drăgușin și Milagros au fost printre aparițiile care nu au trecut neobservate la nunta lui Radu Drăgușin. Fratele mirelui și soția sa, Milagros, au atras privirile prin apariția lor elegantă, complet coordonată. Cei doi au ales un dress code all-black, asortându-se perfect din cap până în picioare.
De asemenea, la locație și-a făcut apariția și impresarul Florin Manea, care a contribuit la transferul lui Drăgușin, din ianuarie 2024, pe axa Genoa – Tottenham.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/001-cover-103-scaled.jpg)
Ioana Stan și Radu Drăgușin au ales un tort de nuntă… atipic
După rochia miresei, tortul este un alt punct de atracție al oricărei nunți. De regulă, are mai multe etaje, este decorat cu flori naturale și artificii, însă Ioana Stan și Radu Drăgușin au optat pentru un tort mai puțin spectaculos.
Mirii au ales, așadar, un tort simplu, probabil desertul lor preferat. Tortul Tiramisu a fost unul cu un singur nivel, destul de mic, pe care a fost trecută dată nunții, 20 ianuarie 2026.
De ce au lipsit colegii de la Tottenham
Deși evenimentul a fost unul discret, la cununia civilă și-a făcut apariția și impresarul lui Radu Drăgușin, Florin Manea. În ultima perioadă, numele fundașului român a fost intens vehiculat în contextul unor posibile transferuri, fiind dorit de cluburi precum AS Roma și RB Leipzig.
Colegii de la Tottenham nu au fost prezenți, fiind concentrați pe meciul din Liga Campionilor contra Borussiei Dortmund, disputat în aceeași seară la Londra.
FOTO: Vlad Chirea
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/45-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/c7b81095-957c-42c8-b9b9-4dbd2f880a80.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/6546-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2023/09/whatsapp-image-2023-09-20-at-16.14.41.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-foto-cu-loredana.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_e8799bd8bbba1ae29bc811068b974b94.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_964d596d1b70e7a0c1cc4d4af0c82793.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_149f0d76a5c68e4c88a22e22d95992d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_cb5f1f1ad692184e5fd3348d690b8ebf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_6bbb1fcae0279c49ece6e72a0650f433.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/211-7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/mircea-solcanu-32.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/445-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/8888.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/628012384_25626860396964147_6711581716442775393_n-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/211-7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/mircea-solcanu-32.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_492a2fd511d59f37c8a8afb0c48a7e4e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_3ea4f6f60215b8ebad334a8a16463e09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_cd8b468b5286b4df0038d9930a41570f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_e8799bd8bbba1ae29bc811068b974b94.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_6bbb1fcae0279c49ece6e72a0650f433.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_eaf455e3f32d599bfe4378e69884f2b1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_ec68abf359b599af5e6339daf9e8be83.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_97f6ed52d7a06be33c330d2e95069d67.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_4888a94a88f89ebd543e2ffb6d33bf76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_5f12c3521755231cfa3265387020b309.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_98e7a9ad33161f1515fa862861c2725a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_13fa3bb0b55df9eb95834f39215d5639.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_833c85e0aa2b69d43295c51a22df3102.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_20ab0a8a2419a5a437064e6f18b469d1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_6a941afb0fb5f7ab6f56e86b27852d17.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_86af88ba86960733d46d4bb5d3472b31.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_bd88cbb2343e476bbef3d2244c0c6f82.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_b15830dfa310f4a8e61253bbe1200957.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_31181a0451f3be4b21f03524504279c6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_b57d9b120b5def693d3470b89a686b04.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f2f026d9bf405e2908a05f84d06054a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_5714908d2f6c565f865b55b1748ff3f1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_06809ce46ad136ffe957df801a63264b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_185c0fa75542ec3327f12fcb8f9b664d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_dd5db04e9f3d31044b1f93d474041503.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_cedcaaea7d61d7771466b4c2140e262c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_3c9172755ac1983ac557055ea2bb21b0.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_3ff99c70acd9862910973e04fddaa57f.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_6023efd83ab891cde1787540e3526dcf.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_92c3d4c0142eaaf3ea3fa639f24ab29a.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_0267dd6c75ddbc99f6f17243f94c4bed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_9087abd36f21ec359f2d2b16391ff357.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_c08446e0bbc5a58ebd2dd608c5eed0e8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_12a2aa12b401b06fb6a1b171000bcea3.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_eed461faa0cb5e18b1c26ad1ab94b0d3.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_b35d300cd200d095433729358a034204.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_7e958cfc888392fb9d37186288a0c8b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_7b9e0fc7e88400aa23207c0fa8a77ba7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/211-7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/mircea-solcanu-32.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/445-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/8888.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_f5b246815204605916a95cf58fa740b2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_5bddbffefb1dab97280985a612423a86.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_27b12a124036d54259972df83787f8a9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_88756dfff9e2996b053e93934f723e32.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_14189a6c4008a8ec89ca034a1c116b1d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_b863bc1898066df040c679bc354993cf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_d642b99c9604705619a784f7748bbf12.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_9c2792dd03eba12aa95731dec8d82d24.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_2d8a7219d1a8f438affa5e82655aa585.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_cb1033059b8fe9417a310bfa65958405.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_6e396978230a11a85c7805a56143563d.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_3b1c31560a7f31664b42c7ce59d6a31d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_753ada4277b58c8629e1153328ef0f18.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_13c5c885d0c185af3b31c29c4540662f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_e352cc3bbfe7e9a3badfc25d6e69838a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_eebee92457964c7e6b9aef3a5be01ff2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_8e391a2373be1bfb0955207ff74cad6c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_37b70cee5fac81992e771008453c8e81.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_9af322cf012fae868a133d34abc7ba7a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_6c4d3c92d4ee1340f5a2dcff086080b5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/60_9cf21e29230a903e2c98cec4044943a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_13fa3bb0b55df9eb95834f39215d5639.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/51_183d8b5fdcd61b1687f0cb760b99802d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/46_93ebaaa9b8ee1b190985f22e3853309e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_b4621b845b1f28989aa8a36dd1126d8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_498ab6f9f7bf6016724a2e93643e041a.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_b3835d6a05454546f164afbf28f93b97.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_d63a465177e57bfacacd950999dba225.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_a06d75b3092ea663a5ff7a83ec46b897.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_769c0a60bc4479532368b525f2200323.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_7654eae0a8f9fa56416181f9a19ad448.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_68f51f4eefc2d6578e666b3b3d7c953b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_d7f087c3fa5b08d8079c9d3b20511baf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_15bb3f3eb2eda5602b9a5a60d55bcad2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_50c4e703ee731619e2d318111c816967.jpg)