Imagini rare de la nunta lui Cristian Popescu Piedone cu soția lui, Iulia. Cum arăta fostul șef al ANPC în urmă cu 35 de ani

.

Cristian Popescu Piedone și Iulia Popescu sunt căsătoriți de peste trei decenii, uniți legal din 1988 și cununați religios în 1990. De curând, o discuție tensionată dintre cei doi a fost inclusă într-un dosar DNA și a ajuns în spațiul public, readucând atenția asupra relației lor. În acest context, fotografii rare de la nunta din urmă cu 35 de ani au fost publicate. Iată cum arăta pe atunci fostul șef al ANPC!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Cristian Popescu Piedone (62) este o figură controversată în politica românească, mai ales după implicarea sa în dosarul Colectiv, care a dus la arestarea sa. Ulterior, a fost numit președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), funcție din care a fost demis în urma unor acuzații privind divulgarea de informații confidențiale. În ciuda tumultului profesional, viața personală a fost marcată de stabilitate: este căsătorit cu Iulia Popescu de 35 de ani și au împreună doi copii. Iată câteva imagini rare de la nunta celor doi, din urmă cu trei decenii, în care Piedone este greu de recunoscut.

36-636-6

Imagini rare de la nunta lui Cristian Popescu Piedone cu soția lui, Iulia

În ciuda momentelor dificile pe care le-au traversat în cei 37 de ani de căsnicie, cei doi au rămas împreună, iar imaginile de la nuntă, care au revenit în atenție odată cu stenogramele date publicității și care au dus la demiterea lui Piedone din fruntea ANPC, reamintesc publicului de începuturile lor și de legătura, uneori furtunoasă, care i-a unit de-a lungul deceniilor.

Citește și: Cristian Popescu Piedone va primi despăgubiri de peste 157.000 de euro de la statul român, după condamnarea în dosarul Colectiv

Citește și: Cristian Popescu Piedone a mâncat 100 de mici dintr-odată, alături de cartofi și sosuri: „Cântăream 221 de kg. Am mâncat două kilograme jumătate de carne, 22 de hamburgeri’

Fotografiile surprinse în 1990, la ceremonia religioasă și difuzate ulterior la TV, îl arată pe Piedone într-o ipostază complet diferită față de imaginea publică actuală. În imaginile surprinse la nuntă, fostul șef al ANPC, ceva mai trupeș ca acum, purta un costum negru, cu cămașă albă, având o apariție elegantă. Iulia a avut o rochie albă de mireasă, cu mâneci lungi și detalii fine, iar părul îi era prins într-un coc simplu, completat de diademă și un voal lung.

La cununia civilă, în schimb, care a avut loc cu doi ani înainte, Cristian Popescu Piedone a ales un costum deschis la culoare, iar soția sa o rochie sobră, asortată cu ținuta partenerului său.

Evenimentul a fost unul restrâns, iar atmosfera a fost întreținută de artiști cunoscuți precum Nae Lăzărescu, Vasile Muraru, Carmen Harra și Adrian Enache. Deși nu au plecat în luna de miere imediat după nuntă, cei doi s-au bucurat de o scurtă vacanță în Bucovina.

Cum s-au cunoscut Cristian Popescu Piedone și soția sa, Iulia

Cristian Popescu Piedone și soția sa, Iulia, sunt căsătoriți de mai bine de trei decenii și au împreună doi copii. Cei doi s-au cunoscut la restaurantul unde lucrau amândoi, iar în 1988 și-au unit destinele.

Cei doi s-au cunoscut într-un mod demn de scenariul unei comedii romantice. În autobuzul 331, în drum spre prima lui zi de muncă, a remarcat-o imediat și a coborât în aceeași stație, doar ca să afle, surprins, că erau colegi.

„La muncă, bineînțeles că la muncă… sau mai exact în 331, m-am suit la Romană și mergeam spre muncă, munceam în același loc și atunci mi-a sărit așa… și bineînțeles trupul ei de la vremea respectivă și acum e… și zic, nu știam unde e, era prima mea zi de muncă, ea muncea de mult acolo și coborâm în aceeași stație. Eu să stau mai în spate să am viziune frumoasă și pac… intrăm pe aceeași ușă: „Hopa! Stai, că nu-i așa!’. Mi-a fost subalternă acolo.(…)

Cred că aveam vreo 180 de kilograme (n.r. când și-a cunoscut soția), dacă nu mai bine… aveam o față gingașă și cu păr creț, culmea… creț Michael Jackson(…), o căpiță așa, nu era chiar așa des.(…)

Poate da (n.r. este romantic)… sunt, pot să zic că sunt, dar nu îmi pot exprima romantismul, am o problemă așa…’, a povestit șeful ANPC în podcastul lui Bursucu.

Discuția virală dintre Cristian Popescu Piedone și soția lui

Recent, o convorbire telefonică tensionată între Piedone și soția sa a fost inclusă într-un dosar DNA, aducând din nou în prim-plan viața privată a cuplului. În cadrul discuției telefonice, soția lui Cristian Popescu Piedone i-a adresat fostului șef al ANPC mai multe reproșuri dure, însoțite de amenințări legate de un eventual divorț și chiar amenințarea cu moartea. Discuția tensionată face parte dintr-un dosar aflat pe masa procurorilor și a atras atenția opiniei publice, viralizându-se.

„Popescu Iulia: Cine mai e acolo?

Licu Cristian Gabriel:… doamnele…soțiile lor!

Popescu Iulia: Doamnele? Îi dai telefonul puțin la ureche?

Popescu Cristian Victor Piedone: Da, iubire!

Popescu Iulia: Mă, nenorocitule! Mă, râsul lumii, mă! Cât ne mai chinui mă, nenorocitule? Treci în camera, că îmi plânge copilul cu lacrimi amare pe obraz!

Popescu Cristian Victor Piedone: Cine plânge?

Popescu Iulia: Intră în camera f…(injurii)… de bețiv!

Popescu Cristian Victor Piedone: Cine plânge? Popescu Iulia: Vino în camera f…(injurii), râsul lumii! Râsul lumii! Vino în camera!', arată o parte din stenogramele discuției dintre Piedone și soția lui.

Iulia Popescu și-a amenințat soțul cu moartea, la telefon

În timpul unei convorbiri, Iulia Popescu și-a amenințat soțul cu moartea, folosind în conversație cuvinte obscene, imposibil de reprodus.

Popescu Cristian Victor Piedone: Da, iubire!

Popescu Iulia: Du-te-n m… (injurii și limbaj obscen)… nu mai îmi spune iubire! Muri-ar în secundă asta! Dar-ar Dumnezeu să mori în secundă asta! Să petreci tu cu curvele tale după care plângi și bei!

Popescu Cristian Victor Piedone: Doamne ajută! Doamne ajută! Doamne ajută!….Să te audă Dumnezeu!

Popescu Iulia: (injurii și limbaj obscen)…cu Vera mă-tii! Bei că se face Vera mireasă? Băga-mi-aș…(injurii și limbaj obscen).

Popescu Cristian Victor Piedone: Păi eu beau că se face Vera mireasă?

Popescu Iulia: Dacă nu vii în secundă asta în camera…(injurii și limbaj obscen)…am plecat la București și luni mă duc și bag divorț! Eu îmi bag p…în nuntă lor și eu plec la București și bag divorț! Dacă în secunda asta nu vii în cameră, ai terminat-o cu mine!

Popescu Cristian Victor Piedone: În secundă asta eu…

Popescu Iulia: Ai terminat-o cu mine, în (injurii)!

Popescu Cristian Victor Piedone: În secundă asta eu plec la saună și pe urmă vin în cameră.

Popescu Iulia: Deci tu dacă nu vii în secundă asta în cameră…nu saună!… Nu te mai plimba, f… (injurii), să îmi faci copiii de râs, mort de beat prin resort… Că toate femeile sunt cu bărbații lângă ele și eu sunt ultima târâtură închisă în cameră…

Popescu Cristian Victor Piedone: De ce nu vii aici?

Popescu Iulia: …cu un bețiv nenorocit!

Popescu Cristian Victor Piedone: De ce nu vii aici?

Popescu Iulia: …eu te omor! Te otrăvesc cu mâna mea!

Popescu Cristian Victor Piedone: Da, bine! De ce nu vii aici?

Popescu Iulia: Vino în cameră, f…(injurii)…și cu sauna mă-tii, că nu m-ai adus aici să stai să bei și să stai în saună!

Popescu Cristian Victor Piedone: Bine, bine, binee!

Popescu Iulia: …și să îți freci p…(limbaj obscen) de toate curvele, că te omor cu mâna mea! Popescu Cristian Victor Piedone: Bine, pa! Popescu Iulia: …eu te omor cu mâna mea, f…(injurii)…că mi-ai mâncat viața!

Popescu Cristian Victor Piedone: Bravo! Hai, pa!', a încheiat acesta discuția.

Întrebat, ulterior, de jurnaliști de ce s-a folosit de telefonul șoferului pentru a vorbi cu soția lui, Cristian Popescu Piedone a răspuns simplu: „Mi se terminase bateria'.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton