Inna – între carieră și viața de familie. Vrea să aibă copii, dar nu își dorește nuntă: „Nu mă văd mireasă”

Publicat pe
Inna - între carieră și viața de familie. Vrea să aibă copii, dar nu își dorește o nuntă

Inna, din punct de vedere profesional, este un om realizat. Este cunoscută la nivel internațional, nu este țară în lume unde să nu se fi auzit piesele ei. A scos și un nou album și pregătește piese noi pentru fanii ei. Iată ce are în plan personal, dacă vrea o familie mare, un copil. 

Am întâlnit-o pe Inna chiar la lansarea noului său album, YO. Zâmbitoare, plină de energie, a acceptat fără să stea pe gânduri invitația mea de a face un interviu. Mi-a răspuns la câteva întrebări cu zâmbetul pe buze, chiar dacă zeci de fani așteptau să facă o poză cu ea sau să primească un autograf.

Exclusiv pentru VIVA!, cântăreața a dezvăluit că nu e greu să fii în pielea ei. Chiar dacă filmează zile întregi, zboară mii de kilometri, are concerte după concerte, iubește muzica și cântă din pasiune, cu drag, pentru fanii ei, pentru milioanele de urmăritori din lumea întreagă.

Este îndrăgostită de ce face și nu se va opri, chiar și peste 5 sau 10 ani o vom vedea pe scenă. Din punct de vedere personal, pare că nu se plânge deloc, are un iubit și își dorește o familie. Ne-a spus că nu se vede mireasă, dar mamă da, cu siguranță.

 

„Nu mă văd mireasă pentru că, de exemplu, ce s-a întâmplat în seara aceasta aici, pentru mine, este mai mult decât o nuntă. Practic, au fost atât de mulți oameni pe care a trebuit să îi salut, să vorbesc…am fost un fel de mireasă îmbrăcată în portocaliu cu dungi.

Mireasă nu mă văd. Îmi place să am o familie și o să îmi fac o familie, am o familie deja, eu locuiesc cu părinții mei încă, dacă vă vine să credeți, așa că nu duc lipsă de familie.

Îmi doresc și copii, îmi doresc tot ce își dorește orice om care are un job, care pleacă dimineața și ajunge seara acasă.”, a spus INNA exclusiv pentru VIVA!.