EXCLUSIV Andreea Marin: "Sunt omul surprizelor plăcute"

Publicat pe

Află care sunt priorităţile Andreei Marin în acest moment delicat al vieţii ei şi descoperă ce înseamnă pentru ea viitorul, într-un interviu exclusiv acordat imediat după întoarcerea din vacanţă.

Andreea_marin

 

Every wall is a door'. Aces­ta este motoul tău pe care l-ai scris la un moment dat pe facebook. Eu aş vrea să te întreb ce se află în acest moment din viaţa ta dincolo de această uşă.

De fapt, nu era un text scris de mine, ci o fotografie, pozasem un mic obiect care stă pe noptiera mea şi îmi aminteşte în fiecare dimineaţă că fieca­re zid ridicat în faţa noastră poate însemna, de fapt, o uşă către viitor, către ceva mai bun. Depinde de noi să avem forţa şi imaginaţia de a o deschi­de. Să nu rămânem blocaţi în spatele zidului. Că tot vorbim de facebook, am primit în ultima perioadă neaşteptat de multe mesaje care arătau atâta bun-simţ, omenie şi profunzime, şi am tot respectul pentru aceşti oameni. M-a încurajat enorm să realizez că nu sunt o idealistă pierdută într-o lume nebună căreia nu simt că-i aparţin. Că sunt mulţi oameni care simt asemenea mie, au principii de viaţă sănătoase de la care nu abdică, doar că nu sunt gălăgioşi, precum cei care mai mult vorbesc decât fac. Unul dintre mesaje conţinea un citat care mi-a rămas în suflet şi în minte: „când trei pereţi ai încăperii tale se dărâmă, fă în al patru­lea o fereastră către soare. Mul-ţumesc, aşa voi face!

Cum arată acum o zi din viaţa ta?

Ca şi înainte, cu mici modificări: trezi­rea împreună cu pitica la 7 pentru ora noastră împreună înainte de plecarea ei la şcoală, o oră de sport, apoi, când nu am de lucru ceva ce nu suferă amânare, o nouă zi de muncă alertă, căci din păcate nu am învăţat încă să încetinesc ritmul, seara e timpul meu cu pitica, pregătirile pentru o nouă zi… Numai că munca e foarte diversificată şi de aceea nici o zi nu seamănă cu alta. Când am de lucru peste hotare, fireşte că mă abat de la această rutină, dar lipsesc de acasă minimul necesar, de obicei nu mai mult de 2 zile la rând, vreau să fiu cât mai puţin departe de fiica mea. Ea însăşi e, însă, un partener de călătorie minunat, deja facem echipă bună, ne înţelegem tare bine când plecăm undeva împreună, „ca fe­tele, cum zice ea.

Dragă Andreea, presa are impresia că ştie totul despre tine. Ce pregăteşti pentru 2013 şi încă nu ne-ai spus până acum?

Ştiţi bine că nu sunt omul care să vor­bească înainte de a face ceva concret, ci mai degrabă sunt omul surprizelor plăcute. Pregătesc iniţierea sau continu­area unor campanii sociale în finalita­tea cărora cred cu adevărat, mai ales în sănătate. Una dintre ele este absolut necesară, cea referitoare la introduce­rea vaccinului anti-pneumococic gratu­it pentru toţi bebeluşii din România, nu mă las până nu văd că micuţii noştri au aceleaşi drepturi când e vorba de vacci­nul salvator indiferent de venitul părin-ţilor. Spun asta pentru că astăzi mult prea mulţi copii mor în România până în vârsta de 5 ani din pricina bolilor pneumococice sau rămân cu sechele pe viaţă pentru că părinţii lor nu îşi permit să cumpere vaccinul care poate evita boli precum pneumonia, meningita, oti­ta… Doar 2 la sută dintre nou-născuţii noştri îşi permit acest „lux, un simplu vaccin. De asemenea, am proiecte lega­te de industria publicităţii şi de partea de PR, pe care am dezvoltat-o mult anul trecut. În privinţa televiziunii, pen­tru că au fost tot felul de zvonuri şi aici bănuiesc eu că doreaţi să lămuresc lu­crurile, da, am două direcţii interesante care mă preocupă, una în afara ţării, alta în România. Dar, până la certitu­dini, sunt aspecte importante de anali­zat, deci prefer să vorbim doar la mo­mentul potrivit, dacă va fi cazul. Sunt un om destul de cumpătat şi atent la detalii într-un domeniu pe care îl cu­nosc şi în care nu accept să fac rabat de la calitate, astfel încât nu mă grăbesc şi nu am nevoie să fac ceva neapărat în televiziune, dacă nu simt că e ceva care să mă „stârnească, să-mi placă, pur şi simplu.

Andreea Marin

Vei călători la fel de des pentru pro­iectele tale? Conferinţele cu Şcoala Mamelor te vor ţine departe de casă?

În fiecare an fac turul ţării cu echipa Şcoala Mamelor, întâlnindu-ne faţă în faţă cu mii de mame. Sigur că vom continua tradiţia. Simţim din ce în ce mai acută nevoia femeilor noastre de a afla soluţii pentru viaţa lor şi a celor dragi, de a-şi cunoaşte drepturile, posi­bilele căi de urmat în situaţii de impas, iar specialiştii mei vin la ele acasă, în localităţile lor, cu răspunsuri la în-trebările şi frământările lor.

Mesajele femeilor care îţi cer ajutorul sunt pentru tine motivaţia de a mer­ge mai departe? Ai simţi că le-ai face o nedreptate dacă ai renunţa la aces­te proiecte şi te-ai întoarce în televi­ziune?

Da, nici prin cap nu îmi trece să re­nunţ. Fundaţia Preţuieşte Viaţa şi pro­iectul său principal, Şcoala Mamelor, sunt sprijin astăzi pentru sute de mii de mame din România şi din diaspora, nu am de gând să abandonez ceea ce am construit cu multă trudă în ultimii ani şi să dezamăgesc. De ce aş fa-ce-o?! Dar pot face mai multe lucruri în paralel, fireşte, ca şi până acum.

Ţi-ai făcut vreodată griji că nu vei mai avea idei de proiecte noi? De unde îţi vin ideile pentru campaniile pe care le faci?

Nu, grija mea e legată de epuizare pen­tru că mi-e greu să spun „nu şi toţi avem limite, sănătatea ne mai joacă feste uneori, trebuie să învăţăm să ne oprim la timp, când simţim suprasoli­citarea. De aceea, am hotărât să şi re­nunţ la unele proiecte pe care le-am pus pe calea dreaptă şi merg destul de bine, urmând să mă concentrez pe al­tele noi.

Ce faci când simţi că ţi se descarcă bateriile şi efectiv nu mai poţi?

Mă rup de telefoane, internet, întâlniri şi mă dedic doar fetiţei mele şi călătoriei, cititului. Intru cu totul într-o altă lume. Rup ritmul.

Toate proiectele tale înseamnă impli­cit evoluţie, maturizare, dezvoltare personală. Ai avut vreodată vreun mentor sau ai unul în acest moment?

Regizorul Valeriu Lazarov a fost un mentor pentru mine şi un om apropiat de mine ca structură. De aceea poate l-am şi simţit aproape sufleteşte, ca pe un tată.

Ce faci efectiv pentru dezvoltarea ta personală?

Sunt deschisă către nou, înainte de toate, şi îmi testez toleranţa zilnic. Încerc să înţeleg cât mai mult din ceea ce îmi oferă viaţa. Să ies din tipare. Memoria mea afectivă înseamnă oa­meni, fapte, poveşti citite sau întâlnite, locuri inedite din lumea largă, emoţii, miresme, sunete care mă fac să vibrez…

De fapt, Violeta este cel mai impor­tant „proiect' al tău. Cum construieşti evoluţia ei?

Nu o fac singură, ci o facem împreună, noi, părinţii săi. Eu simt că rolul meu e să îi ofer dragoste pentru armonia min-ţii şi sufletului ei, să îi clădesc încrede­rea în propriile forţe, să îi dau liberta­tea de a alege ce îi place să facă în via-ţă, oferindu-i sprijin pentru a descoperi alternativele, să o învăţ importanţa gri­jii pentru sănătate. Îi dau undiţa şi o învăţ să pescuiască, să se descurce în situaţii în care noi, cei dragi, nu-i vom putea fi aproape.

Care crezi că va fi cea mai mare pro­vocare pentru Violeta, având nişte părinţi atât de celebri?

Noi am avut grijă să nu simtă că sun­tem mai mult decât părinţii ei. Sigur că ne-a văzut la televizor, pe scenă sau la cinema, dar i-am prezentat lucrurile firesc, apariţiile erau parte din meserii­le noastre, nimic mai mult.

Dacă ar fi să ţii un speech despre cre­dinţă şi familie, cum ar începe? Dar un speech despre experienţă şi frică?

Am vorbit adesea despre aceste teme în public, în dezbaterile Şcoala Mame­lor mai ales, pentru că nu-mi sunt de­loc străine, precum ştiţi. Experienţa nu e niciodată destulă, mereu mai avem ceva de învăţat, frica ne e duşman, pentru că ne inhibă, ne împiedică să îndrăznim mai mult, spre mai bine. Fără credinţă suntem forme fără fond, iar familia are un rost mai ales atunci când îţi poate dărui cea mai mare împlinire: aceea de a deveni părinte. Eu îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru darul primit şi nu am regrete, privesc viaţa pozitiv şi cred că aceasta a fost menirea familiei mele, aducerea pe lume a unui copil care ne umple astăzi sufletele.

Am vorbit cu vedete care mi-au spus că, în cazul unui divorţ, articolele negative care urmează acestui eveni­ment fac mai mult rău decât divorţul în sine. Cum te-ai protejat de această influenţă negativă?

Prin discreţie. Problemele noastre sunt doar ale noastre, aşa cum şi detaliile evenimentelor fericite din viaţa noastră de cuplu au fost ţinute doar în intimi­tate. Am un mare respect pentru oa­menii care au înţeles că nu te ajută cu nimic să faci o telenovelă din viaţa ta şi că datoria unor părinţi este, în primul rând, să îşi protejeze copiii.

Când crezi că vor înceta să te urmărească paparazzi?

Nu ştiu, mi-e imposibil să îi înţeleg până la capăt, sincer. Nici dacă aş muri de foame nu aş alege o asemenea înde­letnicire. E mai cinstit să iei o mătură în mână şi să faci curăţenie cum se cu­vine, decât să aduci mizerie cu orice preţ în viaţa unor oameni. Ceea ce se întâmplă în ziua de azi din acest punct de vedere, numai jurnalism nu se poa­te numi. Iar faptul că te uiţi, tu, cel cu aparatul în mână, în ochii copilului speriat pe care-l hărţuieşti şi nici măcar o fărâmă de omenie nu ţi-a mai rămas încât să-ţi pese şi să te opreşti, e un lu­cru foarte grav. Eu sunt o luptătoare şi nu voi sta cu mâinile în sân, aşa cum nu am făcut-o nici în trecut. Oameni ca noi pot alege să fie exemple pentru alţii prin felul în care gestionează ase­menea situaţii de criză.

Pe imdb.com, „Ho ho ho 2' a primit 6,9. Tu ce notă ţi-ai da pentru rolul pe care l-ai făcut?

Am fost în sală la câteva proiecţii şi se pare că am fost o zgripţuroaică destul de convingătoare şi comică în acelaşi timp. Copiii sub 5 ani nu vor să mă mai vadă în ochi de rea ce sunt în film. Aşa se face că mi-am recâştigat cu greu nepoţelul de partea mea după proiec-ţia de la lansare. A spus tuturor după aceea că a fost „la un film de groază cu nana Deea – eu sunt şi naşa lui de bo­tez şi mă alintă Deea. Copiii mai mari, care au înţeles convenţia, că e vorba doar de un rol, s-au îndrăgostit de per­sonaj. Fiica mea se ţine scai de mine să o învăţ să vorbească moldoveneşte ca în film şi a scris cuvântul „cinci într-o compunere la şcoală aşa cum se aude în moldoveneşte, adică „şinşi. Prima ei scrisoare de dragoste către mine, pe care mi-a dăruit-o de ziua mea, în decembrie, se încheie cu „te ador, domnişoară Ioana, iar acasă mă provoacă să intru în pielea personaju­lui. A fost o experienţă minunată pen­tru mine acest film!

Ai primit şi alte propuneri de a juca în filme? Te atrage vreuna?

Da, am primit. Decantez.

Când nu munceşti, care e rutina ta zilnică?

Păi… Când nu muncesc?! (râde)

De ce îţi este frică în acest moment?

De boală şi de război.

Ce te face fericită în acest moment?

Violeta.

 

(Am sunat-o pe Andreea să îi mulţmesc pentru interviu. Am închis telefo­nul şi am mai privit o dată fotografia de pe copertă, pe care am făcut-o în studio­ul lui Alex Gâlmeanu, astă-vară. Atunci am cunoscut o femeie care m-a convins că, indiferent de momentele prin care a trecut sau va trece în viaţa ei, va rămâne puternică şi echilibrată. Nu peste mult timp, va surprinde din nou.)

 

Interviu de Luana Dăneţ

Foto: arhiva VIVA!

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter