[INTERVIU] Daniela Nane despre noile ei proiecte

Publicat pe

Daniela Nane este nu doar o femeie frumoasa, dar si o actrita foarte ocupata, implicata in tot felul de proiecte, unul dintre ele urmand sa aiba premiera pe 19 octombrie, la Grand Cinema Digiplex din Baneasa Shopping City. Despre ce este vorba, aflati din interviul de mai jos:

 VGO_5415

 

Daniela, din octombrie vei reveni cu un nou proiect de teatru, insa la… cinema, mai precis la Grand Cinema Digiplex! Ne poti spune despre ce este vorba?

Este o comedie englezeasca celebra, care se joaca de treizeci de ani pe Broadway si in marile teatre din Londra, se numeste „Who’s Who”, tradus la noi ca „Black&White”.

Cum ti-a venit ideea acestui proiect?

Anul acesta, la 4 octombrie, actorul si regizorul Florian Pittiș ar fi împlinit 70 de ani. Acum cinsprezece ani, Florian Pittiș a tradus și regizat acest spectacol pentru scena sălii Izvor a Teatrului Bulandra. Din distribuție făceau parte actorii: Mihai Constantin, Ștefan Bănică jr., Manuela Ciucur și Daniela Nane si a fost un mare succes, am jucat sapte ani cu cassa inchisa. De aceea am vrut sa-l aniversam pe Florian cu o noua versiune a spectacolului, pentru care am folosit aceeași traducere, pusă la dispozitie de către soția sa, Anda Pittiș.

Este diferit sentimentul de a juca intr-o sala de cinema fata de scena unui teatru?

Nu stiu inca, premiera va fi pe 19 oct. Mai jucam acolo la 12 noiembrie, 26 si 28 decembrie. E o sala foarte mare si trebuie sa tinem seama de acest lucru atunci cand alegem mijloacele de expresie, pentru ca implicarea publicului sa fie maxima si, implicit, bucuria lui.

 

1

Povesteste-ne, te rog, cate ceva din culisele realizarii acestor spectacole…

E straniu faptul ca nu sunt doar actrita, ci si producatorul spectacolului si sunt o multime de amanunte tehnice de productie cu care nu eram familiarizata, insa am ajutorul regizorului, Anca Maria Colteanu. Ne stim de multi ani, de cand a regizat „Steaua fara nume”, cu mine in rolul principal. Atunci am jucat prima data cu Ionut Alin Ionescu si ma bucur ca lucram din nou impreuna. Langa mine, in proiect, este si Dana Magdici Crisan, prietena mea de-o viata, am fost colege de facultate. Ea joaca celalalt rol feminin din „Black&White”, cel pe care l-am jucat eu in productia de la Bulandra. Din distributie fac parte si Adrian Paduraru, Adrian Vilcu, Mihai Marinescu si Danielle Fischer. Suntem dubla distibutie, ca sa nu incurcam programul de spectacole din teatrele in care jucam.

 

In ce alte proiecte mai esti implicata pana la sfarsitul acestui an?

Am inceput stagiunea la Teatrul Bulandra, joc „O scrisoare pierduta” si „Mamouret”, ma ocup de cursurile de actorie pentru copii, pe care le tin de mai bine de patru ani. In decembrie vom avea patru reprezentatii cu doua spectacole muzicale pentru copii, jucate de copiii de la curs. „Craciunul jucariilor” si „Ochelarii lui Mos Craciun” se vor juca pe 8 si 9 decembrie la Palatul Copiilor, repetam intens pentru asta, facem costume, decor, sunt productii in toata regula, spectacole adevarate. La care se adauga lansarea audiobook-ului cu „Cartea lui Iov”, la initiativa Preasfintitului Varsanufie Prahoveanul. Ce alt proiect ar mai putea incapea?…  🙂

 

 

Urmareste aici trailerul spectacolului:

 

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=PlI-ruyOCZc[/youtube]

 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter