Ioana Ginghină numără zilele până la majoratul fiicei sale, Ruxandra, și spune că, deși adolescenta este responsabilă, ea încă are emoții pentru această etapă importantă. Actrița pregătește petrecerea în cele mai mici detalii și vorbește deschis despre schimbările care vin odată cu împlinirea vârstei de 18 ani. Totodată, ne-a explicat și cum stau lucrurile acum între fiica ei și Alexandru Papadopol.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE, GRATIS, AICI
Cuprins
- 1 Ioana Ginghină: 'Fiica mea este pe primul loc și are nevoie să fiu alături de ea'
- 2 Ioana Ginghină, emoții înainte de majoratul fiicei sale
- 3 Ioana Ginghină: 'Am depănat…'
- 4 Ioana Ginghină: 'Nu avem nevoie să ne înțelegem bine sau să ne luăm în brațe'
- 5 Ioana Ginghină: 'Toate cheltuielile acestea sunt destul de mari'
Vara aceasta este una cu totul specială pentru Ioana Ginghină. Fiica ei, Ruxandra, împlinește 18 ani, iar actrița este implicată atât în organizarea petrecerii de majorat, cât și în toate planurile importante pe care adolescenta le are pentru perioada următoare, de la școala de șoferi și meditațiile pentru ultimul an de liceu până la prima vacanță fără părinți. În același timp, Ioana spune că relația dintre Ruxandra și tatăl ei, Alexandru Papadopol, s-a schimbat, iar cei doi comunică acum direct, fără ca ea să mai fie intermediar.
Ioana Ginghină: 'Fiica mea este pe primul loc și are nevoie să fiu alături de ea'
Ioana Ginghină a venit la prezentarea lui Cătălin Botezatu, care s-a desfășurat la un club din București. Vedeta a vrut să mai iasă puțin din casă și s-a bucurat să revadă oameni cunoscuți și prieteni. Cu ce își umple timpul vedeta și de ce nu pleacă momentan într-o vacanță!
Bună, Ioana! Ce faci?
Bună! Am venit la eveniment la Cătălin. E mai greu să ieși din casă pe vremea asta, pentru că e cald. Dar o dată ieșit din casă, dacă te vezi cu oameni cu care nu te-ai mai văzut demult, atunci este de bine. Este bine că am mai ieșit din casă.
Ai fost în vacanță?
Nu. Am fost un weekend la munte la un festival pe care îl organizează soțul meu și la care merg de ceva timp. Anul acesta este mai complicat cu vacanța. Ruxi, fiica mea, are majoratul și vrea să facă școala de șoferi. Tocmai se pregătește să își facă dosarul pentru asta. Intră în clasa a Xll-a și va avea meditații, profesori, discuții… Este o vară în care nu am făcut program pentru că am nevoie să fiu cu ea. Fiica mea este pe primul loc și are nevoie să fiu alături de ea.
Ioana Ginghină, emoții înainte de majoratul fiicei sale
Nici măcar în Grecia nu mergi?
Eu vreau să plec măcar câteva zile în Grecia. Sunt de părere că nu este vară fără o vacanță în Grecia… Dar până nu termin cu organizarea pentru Ruxandra nu plec nicăieri. Curând va împlini 18 ani și atunci trebuie să ne organizăm și cu asta.
Deci, va da o petrecere?
Da. Mi-a zis că o să aibă 30 de invitați, iar eu o să merg doar la tort, îi las să petreacă. Este și tatăl ei implicat, este și Cristi implicat în toată povestea asta… Suntem cu toții implicați în toată această nebunie. O să fie și alcool la petrecere, pentru că au 18 ani și nu mai pot să spun 'nu'. Nu sunt pregătită, vă spun sincer.
Ioana Ginghină: 'Am depănat…'
Și se pare că, o dată ce se apropie de 18 ani și va fi majoră, ea este mai responsabilă? Mai matură?
Ruxi a fost tot timpul un copil responsabil. Am avut noroc cu ea. Poate doi ani să spun că au fost mai grei cu ea. În rest, ea este un copil pe care mă pot baza. Așa că nu pot să spun că nu este pregătită, dar nu sunt eu pregătită. Eu am avut întâlnirea de 30 de ani de la liceu. Am depănat multe amintiri cu colegii mei și mi-am dat seama că și noi eram la fel ca ei la vârsta aceasta. Voiam să consumăm alcool, să facem lucruri pe care nu ne lăsau părinții… Dar noi avem senzația că le-am făcut la 25 de ani!
Ruxandra este născută vara. Iubește vara? Dar tu?
La ea tot timpul era problema că nu avea prietenii la ziua ei de naștere, dar ei nu prea mai pleacă acum cu părinții, pentru că sunt mari. Și atunci, spre bucuria fiicei mele, ea nu a mai avut problema asta de ceva timp, să nu aibă cu cine să își facă ziua de naștere. Înainte erau toți plecați în vacanță.
În rest, tu cum ești? Cum ești cu soțul tău, Cristi?
Chiar sunt bine. Mai citesc horoscopul și, când zice de dragoste, trec peste. Dacă e bine cu dragostea, nu am de ce să pierd timpul.
Ioana Ginghină: 'Nu avem nevoie să ne înțelegem bine sau să ne luăm în brațe'
Dar în relațiile cu fostul soț, ai ajuns acum la un numitor comun?
Nu avem de ce să ajungem la un numitor comun. Ei vorbesc direct tot ce au de zis. Va începe clasa aceasta cu meditații, cu pregătiri și, cumva, trebuie să vedem care dintre noi și ce plătește. Nu avem nevoie să ne înțelegem bine sau să ne luăm în brațe, pentru că e copilul mare, iar relația dintre ei îi privește direct pe ei, nu pe mine.
Ai scăpat…
Am scăpat cam de un an și jumătate de asta.
Practic, își construiește ea direct relația cu tatăl ei!
Da, exact. Și de-abia nu mai aud comentarii: 'Tu ești de vină… Cred că de când s-a căsătorit…'
Mie mi-a plăcut să fiu mamă, lucrez cu copiii și am parte de respect de la fiica mea. Dar mă deranjează în jur când văd în public lucruri de acest gen.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/001-cover-42.jpg)
Ioana Ginghină: 'Toate cheltuielile acestea sunt destul de mari'
În afară de petrecere îi mai faci și alte cadouri?
Vrea să meargă în Franța în vacanța din luna octombrie, cu o prietenă. Acum, fiind majore, ele pot pleca singure. Dar dacă vrea și Franța, vrea și acest majorat care, crede-mă, nu este deloc ieftin, vrea școala de șoferi… automat și mașină… Probabil una la mâna a doua, dar o să aibă nevoie de mașină. Și, asta spuneam, toate cheltuielile acestea sunt destul de mari, pentru că mai are și meditații la anul, așa încât s-ar putea să nu mai fie alt cadou, decât doar acestea.
Mulțumesc mult! La mulți ani fiicei tale și vară frumoasă să aveți!
Mulțumesc, asemenea!
Foto: Facebook
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/ginghina.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/650053900_122264796032061159_5037730181090327030_n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-foto-2026-05-12t124810.935-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/colaj-foto-2026-04-30t122133.637.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_c1f23fd5d50d8dc0f3b0aa09dcf28486.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_f351d4667d728438fd68fd93a8145c0c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_9534cea08e97e3a81607e3ef56228dee.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_f1ccb7b03c22cea2550ddee271898032.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_250db08892cbf74f320ad0848eec1460.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/896.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/oreste-intro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/colaj-foto-2026-05-05t103109.959.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/44-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/742154182_1004045338936320_4530984907326937134_n-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/33-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_09983d533236edb7cfd748fdcdeecf14.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_e45df68c13e76ac39d059fed4a385be1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_aaab3ae780c7bc575b23519199a1e645.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_20ce0df6b8293b6eabc7f9edfe771af7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_8e30a362164ea742e15e9cf5c33f6822.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_e4ed8aa709c6f76f54474da5f8274fc7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_11a98b5b83ff584ad955317f9b5db32a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_ecf45aa92637ec894a1ce8e9333fef65.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_554e208c8866f91463140405001ce091.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_8a3a9f6eb8e75f2bd071877ab8f84662.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_72a72c7d6b5bb145dc1a578b78758598.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_f616a89da57ba6240d19c3e3bdfd53e5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_fb8ce7dc52620a60444f058893b725f9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_e3424ee9271e441a0e288271200fa7b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_41292b2224da612b99b4a50aabdfa0e1.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_34e92b173e01599186fc57aeec390727.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_db88e56be467ea71a015462e0cdf9c89.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_08b536de7a516302920396ef58cc0ff8.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_1c21a7a456616dd4ceb4d7ca89b73a91.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_94c569ba1e7766cb4aa81dea863bf187.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_e8e2f6532c22ffdf1d9624718eb3dfcb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_10127fc8697c738ec939b2e0277e0402.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_4a61e4373638676da7aecfe959b19d00.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_17b7e8cdeecf6cd6ad578d4fe967c06b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_d5c5a10de43a2e6913c3086f05f1411e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_a3085dfbcd5785035b747b8484bdc099.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_32a62e22def23de8e5011775d6c269df.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_9a9aedca6bfff39a486d984b1a0ef484.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_5a14cd7d15f74af288d600c2434b1c83.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_0ea65865ecfe9ba335a3cbecd51d0dae.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_ee65bf976254ddbf29f8c42f40a7e1d3.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/22.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/dana-rogoz-film.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/toto-dumitrescu-1-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/705705818_18589752196048364_108020613127337814_n-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_fb6d4e7b6d2bf2f42afb45d06d943649.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_fc73b4d47ad5e33dfab709af509ac0d6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_5b47095cc71e9d1e22c2c7cd9c10c06c.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_ff375d2893c95df4cc48c159d6d2774d.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_4516a9c45be8472035e874875964a30f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_c2e67826e58f93d9ff30caebca248a0e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_ff91bf69bf13ab758e773574fa192577.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_05753fded06b752b7239add1a30769b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_3f25893dd3ace0d58978bf0ababd695a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_1103b9d882977fbe5279a6eeb46bbf76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_d933bd8ddbdfefd797ee242dfe6150e5.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_24d3e8a085b67ef1876c1570527b796d.jpeg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_9639a2486756bea1bc0990a735725216.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_6154f70b08da991ecf437398a6d4b9b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_543736be9420a1d384a09f04111a2a01.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_fc3c781d1915ce2357237781f213dad5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_32c390e9e34553443a420a6065f8db63.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_5b3629e95448978041a78f9a794d2961.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_54d41d9883ced20137f99e8fb97e9514.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_fff9dd2b2d4cd9127303965ea59068f6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_4cd31172d718aa274e800641c6b54566.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_30fefe76482fdf4d766efa80461612de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_963d23da33eb0f785dfd42f669d7f4e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_f4371dc1d267358a2ab34718bf2cb8e2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_b480a25b79e58dfa4ff8c49637932e97.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_264c12f70fa792c62a8de5beae85e30d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_8cc0c87c44f18202e7107a883b5512af.jpg)