Ioana Ignat a făcut primele declarații după ce Sebastian Dobrincu a anunțat că s-au despărțit definitiv. După ce tânărul milionar a făcut anunțul, acum a venit și rândul cântăreței să-și primească dreptul la replică. Iată ce mesaj a transmis artista pe rețelele de socializare!
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Cuprins
Recent, Sebastian Dobrincu a anunțat că povestea de dragoste dintre el și Ioana Ignat a ajuns la final. De-a lungul relației lor, cei doi s-au mai despărțit și împăcat de câteva ori, însă, spune el, de această dată decizia separării este una definitivă.
Ioana Ignat, primele declarații după ce Sebastian Dobrincu a anunțat că s-au despărțit definitiv
Ioana Ignat și Sebastian Dobrincu au avut o relație controveresată, marcată de despărțiri și împăcări. După ce tânărul milionar a avut o idilă cu Otniela Sandu, el a fost surprins, la scurt timp, de paparazzi alături de artistă, deși se despărțiseră de mai multă vreme. Atunci, el și cântăreața au decis să-și mai dea o șansă, dar se pare că fericirea nu a durat prea mult, căci la nici trei luni distanță și-au spus „adio'.
Sebastian Dobrincu, cunoscut de la Imperiul Leilor, a fost cel care a anunțat întâi despărțirea de Ioana Ignat, precizând că de această dată au „încheiat lucrurile permanent'.
„Nu mai sunt împreună cu Ioana. Fiecare cu viața lui. Am rămas în relații bune de când ne-am despărțit. Bineînțeles, am mai ieșit, am mai socializat. Între timp, m-ați pozat, colegii mă tot văd în parc acolo. Dar am încheiat lucrurile permanent pentru că am ajuns la decizia asta matură, de comun acord că e bine ca fiecare să meargă pe drumul lui și să găsească persoana potrivită fiecare pentru el', a declarat Sebastian Dobrincu, în urmă cu scurt timp, pentru Cancan.
Ioana Ignat, primul mesaj după separarea de Sebastian Dobrincu
Ulterior, Ioana Ignat a confirmat despărțirea de Sebastian Dobrincu. Aceasta a postat un mesaj pe Instagram în care a transmis că ea și milionarul nu mai formează un cuplu. Vedeta a descris povestea ei de iubire cu fostul partener drept un „capitol important' din viața ei, pe care l-a încheiat, spune ea, cu recunoștință.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/05/001-cover-1-1-206.jpg)
„Vreau să vă anunț cu sinceritate că eu și Sebastian nu mai formăm un cuplu. A fost un capitol important din viața mea, pe care îl închei cu recunoștință pentru tot ce am trăit și învățat. Vă mulțumesc pentru susținerea și înțelegerea voastră', a scris Ioana Ignat pe Instagram.
FOTO: Instagram, Facebook