În spatele celui mai longeviv lider postcomunist al României s-a aflat mereu o prezență tăcută, dar esențială pentru parcursul său: Nina Iliescu, femeia care i-a fost alături lui Ion Iliescu timp de peste șapte decenii. Într-un interviu rar, fostul președinte a vorbit cu emoție despre legătura lor profundă și despre momentele grele care i-au sudat. S-au cunoscut pe când aveau 18 ani și erau elevi de liceu, iar povestea lor de dragoste a durat până ce moartea i-a despărțit.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
Ion Iliescu a fost primul președinte al României după căderea regimului Ceaușescu, conducând țara în trei mandate: 1990–1992, 1992–1996 și 2000–2004. Figura sa a dominat tranziția postcomunistă, fiind adesea în centrul controverselor politice, dar și al deciziilor istorice care au marcat direcția României. În tot acest timp, în umbra reflectoarelor a stat Nina Iliescu, femeia care i-a fost alături încă din adolescență. S-au cunoscut în liceu, s-au căsătorit în 1951 și au rămas împreună până la finalul vieții lui. Deși a fost Prima Doamnă a României, Nina a ales discreția, evitând aparițiile publice și refuzând să se implice în viața politică a soțului ei. Într-un interviu acordat în 2004, Ion Iliescu a vorbit deschis despre relația lor, descriind-o pe Nina ca fiind „îngerul meu păzitor'.
Ce mărturisea Ion Iliescu despre Nina, soția lui, în unicul interviu despre povestea lor de dragoste
Fostul președinte a povestit că relația lor a fost marcată de momente dificile, care i-au apropiat și mai mult. Unul dintre cele mai grele episoade a fost în 1971, când, după o confruntare ideologică cu Nicolae Ceaușescu în timpul unei vizite în Asia, Iliescu a fost marginalizat politic. La întoarcerea în țară, Nina l-a întâmpinat la aeroport și i-a spus că simțise că s-a întâmplat ceva grav – o presimțire care s-a adeverit.
„Momentul care ne-a marcat foarte puternic a fost în 1971. Până atunci am avut o linie ascendentă în promovarea mea. În acel moment, Ceaușescu m-a inclus într-o delegație în Asia și acolo am avut primele confruntări cu el pe teme legate de Coreea și de gândurile lui privind revoluția culturală. Când ne-am întors, ea m-a întâmpinat la aeroport și mi-a spus că atunci când am coborât din avion, a știut că s-a întâmplat ceva. Mi-a spus că a avut o presimțire. Eu nu cred în chestii de-astea, dar probabil că e ceva adevărat… a avut o presimțire și acela a fost momentul de ruptură„, a povestit Ion Iliescu, în 2004, într-un interviu pentru Jurnalul Național.
Ulterior, au trecut împreună printr-un accident de mașină și o perioadă în care Iliescu a rămas fără serviciu. În toate aceste momente, Nina a fost alături de el, renunțând la propriile aspirații pentru a-i fi sprijin.
„Am avut după aceea un accident de mașină destul de grav. Acesta a fost un moment prin care am trecut amândoi și momentele grele ne-au sudat relația. A mai fost ceva care ne-a marcat. O perioadă în care nu am avut serviciu. În martie 1984 am fost eliberat din funcția de președinte al Consiliului Național al Apelor. Au urmat trei luni de zile fără loc de muncă, fără salariu. Mi s-a propus o ambasadă, dar am spus că nu primesc să plec din țară. Până să apară postul de director al Editurii Tehnice, am fost nevoit să stau acasă. A trebuit atunci să vindem o parte din cărți. Am curățat toată biblioteca„, a mai spus fostul președinte Ion Iliescu pentru sursa citată.
De asemenea, în același interviu, Ion Iliescu a mai dezvăluit un fapt surprinzător – el și Nina au mers împreună într-o singură vacanță în străinătate.
„Am avut o singură posibilitate să petrecem împreună o vacanță în străinătate, a fost o excursie în 1966. Atunci am procurat un bilet de tren, circuit, și am mers cu trenul prin Elveția, Italia, Austria. În Italia am văzut Torino, Genova, Florența, Roma, Napoli, Pompei, Bologna, Parma, Verona. Am făcut toată Cizma de la nord la sud și apoi am plecat spre Viena. A fost singurul nostru concediu', a declarat Iliescu.
Ion Iliescu: „Ea este îngerul meu păzitor'
Fostul președinte a mărturisit, de asemenea, că soția lui a renunțat la viața ei pentru a-i fi alături, decicându-i-se trup și suflet. Mai mult, Deși nu au avut copii – Nina a suferit trei pierderi de sarcină – cuplul a rămas unit până la final.
„Ea este îngerul meu păzitor. Eu sunt un tip mai neglijent. Ea este mult mai ordonată decât mine și de multe ori ea îmi urmărește programul, și programul alimentar. E e cea care asigură disciplina de program. Ea este mult mai grijulie cu mine decât eu cu ea. A fost nevoită să se sacrifice. A fost nevoită să trăiască viața mea și nu a fost ușor', a mai spus Ion Iliescu.
Tot în același interviu, fostul președinte a vorbit extrem de laudativ la adresa soției sale, apreciindu-i decența, corectitudinea, dar și spiritul critic.
„Are foarte multe calități. Este un om decent. Ceea ce s-a văzut deja și după 1989, nu-i place publicitatea. Un om foarte conștiincios în toate. Ea este foarte ordonată, lucru care mie îmi cam lipsește. Ea este neamțul din familie, și din punct de vedere al punctualității, și al corectitudinii. Ea are un spirit critic foarte activ. Are personalitate. Este criticul meu cel mai activ', a mai povestit Iliescu.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/08/001-cover-95.jpg)
Nina și Ion Iliescu au fost căsătoriți 74 de ani
Nina și Ion Iliescu s-au cunoscut când aveau doar 18 ani și erau elevi de liceu, când el era elev al liceului „Sfântul Sava' și ea mândră elevă în „Iulia Hașdeu', în București. El era coordonatorul compartimentului sportiv, iar ea făcea parte din echipa de volei a liceului. Primul lor sărut a fost în Grădina Cișmigiu, acolo unde au revenit mereu cu drag și cu melancolie în suflet. ‘Era o fată atrăgătoare. Era bine clădită, era și puțin sportsmenă. Făcea parte din echipa de volei a liceului. Și mai avea și o ținută care impunea respect. Ne-am plăcut reciproc’, povestea Ion Iliescu.
Deși se cunoșteau încă din adolescență și a fost dragoste la prima vedere, părinții nu le-au oferit susținerea lor de la început. Cea care s-a opus vehement legăturii lor a fost chiar mama Ninei, care era de părere că fiica ei nu era suficient de matură pentru a-și întemeia o familie, scria wowbiz.ro în trecut.
Ca orice cuplu îndrăgostit, Nina și Ion Iliescu n-au ascultat părerile familiei, iar în anul 1951 au făcut cununia civilă. Au urmat apoi anii studenției, pe care i-au petrecut împreună în capitala URSS, Moscova.
Într-un interviu acordat revistei „Tango’, Ion Iliescu a povestit despre greutățile din viața de cuplu, dar și despre motivele care i-au făcut, pe el și pe doamna Nina, să rămână fideli unul celuilalt.
„Ne-am căsătorit de tineri, fiind studenți, și căsătoria noastră a fost rezultatul unei prietenii, inițial, și apoi al unei relații de profundă afecțiune care ne-a legat, din toate punctele de vedere. Aveam 21 de ani atunci când ne-am căsătorit, ne-am cunoscut pe la 17-18 ani. N-a fost numai atracție fizică, ci și o comuniune pe toate planurile și o completare reciprocă.
Și am rămas legați pe viață, pentru că am trecut, și eu, și soția, printr-o viață deloc ușoară. Amândoi am rămas orfani la 15 ani, în același an. În 1945, imediat după război, au murit și tatăl meu și tatăl ei. N-a fost ușor, eram în studenție, într-o perioadă în care țara era afectată de război: secetă și situație economică dificilă. Toate astea ne-au legat și mai mult, printr-o înțelegere comună a lumii și a relațiilor umane’, a explicat Ion Iliescu, potrivit revistatango.ro.
Foto: Hepta, Profimedia