Irinel Columbeanu își va strânge în curând fiica în brațe. Fostul om de afaceri și-a exprimat în repetate rânduri, de când a intrat la azil, dorința de a o vedea pe Irinuca, fiica lui din mariajul cu Monica Gabor. Acum îl mai despart doar câteva zile de acest vis. Irinuca Columbeanu are 16 ani și lucrează ca ospătăriță în America.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI GRATIS, AICI!
Monica Gabor a confirmat că, în curând, Irinuca va sosi în România. Aceasta urmează să ajungă săptămâna viitoare în țară și cu siguranță că primul drum îl va face la azilul unde tatăl ei locuiește de câteva luni, asta după ce problemele de sănătate au început să îi dea de furcă și viața lui să nu mai arate ca înainte.
Monica Gabor a confirmat. Fiica ei, Irinuca, vine în România
Monica Gabor își susține fiica în acest sens, iar mesajul scris pe rețelele de socializare e o dovadă în acest sens. „13 zile au mai rămas! Irina vine în România', a scris Monica Gabor pe Instagram.
Irinel Columbeanu abia așteaptă să o revadă pe Irinuca. El a vorbit cu fosta lui soție prin mesaje, iar aceasta s-a bucurat pentru întâlnirea lor.
„O aștept pe Irina cu sufletul la gură. Pe 14 iunie o să vină în România. Am vorbit cu ea ieri și m-am bucurat foarte mult. Am vorbit chiar și cu Monica prin mesaje și mi-a spus că se bucură din suflet că am luat legătura cu Irina', a mărturisit Irinel Columbeanu pentru Click.ro.
Irina Columbeanu lucrează în America
Deși are tot ce-și poate dori o adolescentă, Irina Columbeanu s-a angajat ca ospătăriță, la un restaurant italian din Los Angeles, și își ajută tatăl cu bani. Fiica fostului milionar de la Izvorani locuiește deja de câțiva ani în America , alături de mama ei, Monica Gabor. După divorțul părinților ei, Irina a rămas alături de tatăl ei, iar în 2018 a decis să se mute în SUA, la mama ei.
Când s-a întâlnit ultima oară Irinel Columbeanu cu fiica lui
Irinel Columbeanu și-a văzut fiica ultima oară în iulie 2023. Atunci se simțea mai bine cu sănătatea și a mers el în America.
„Este pe picioarele ei (n.r- Irina). Am și vizitat-o în iulie 2023 și îmi pare bine că am reușit. Am constatat că este foarte bine îngrijită, atât de către mama ei, cât și de tatăl ei vitreg, ca să spun așa, e vorba de renumitul Mr. Pink.
Am stat la un hotel din apropierea orășelului Malibu. Nu am vrut să deranjez, nu am vrut să invadez pe nimeni și nici nu am stat atât de mult pe cât mi-a recomandat Mr. Pink să stau. Mi-a zis: Dacă tot ai venit și vrei să mai stai, te rog lasă-mă să-ți plătesc eu biletul de avion. Ar fi însemnat să-l schimb și nu mai poți să-l schimbi după ce l-ai luat. Și atunci am stat numai cât timp a zis Irina că e pregătită să petreacă timp cu mine. Nu a fost decât o săptămână. Mă rog, așa a vrut ea’, a povestit fostul milionar în podcastul „Vin la vorbă’.