Irina Deaconescu

La doar 20 de ani, Irina Deaconescu este unul dintre cei mai urmăriți vloggeri din România. Ce se ascunde în spatele fetei cu zeci de mii de like-uri la o poză, pe Instagram? Aflați totul despre ea, din interviul de mai jos.

Ce detești la alții?

Lipsa toleranței, persoanele care nu pot vedea și cealaltă parte de adevăr și nu se pot pune în postura celuilalt.

Dacă ai putea să-ți schimbi un atribut fizic, care ar fi acela?

Degetele de la picioare. Efectiv nu îmi plac, cel de-al doilea este mai lung decât primul, și asta mă reține de la a purta sandale.

Care este cel mai mare regret pe care îl ai?

Faptul că nu îmi prețuiesc timpul la adevărata lui valoare, lenevesc mult, investesc timp și energie în oameni și în lucruri care nu merită.

Ce admiri cel mai mult la o femeie?

Apreciez femeile cu tărie de caracter, care au reușit să se remarce prin munca lor, dar care au rămas blânde și pline de compasiune față de cei din jur.

Ce admiri cel mai mult la un bărbat?

Admir bărbații puternici care nu uită cât de sensibil este sexul opus și fac așa încât să ne protejeze cât mai mult latura delicată. Ah, și să răspundă la timp la mesaje. (râde)

Când și unde te-ai simțit cea mai fericită?

În copilărie. Chiar dacă am crescut într-o familie cu puține resurse, mama a încercat să facă tot posibilul să avem amintiri minunate.

Care este personajul de ficțiune pe care îl îndrăgești?

Wonder Woman! Când eram mică și o vedeam, începeam să cred că și eu pot ajunge ca ea; îmi puneam o pătură pe spate și săream din pat. Neplăcut era momentul în care mă întâlneam cu podeaua, eu nu mă autovindecam. (râde)

Cu ce talent natural ai vrea să fii înzestrată?

Mi-ar plăcea să pot cânta, mi-ar plăcea să le transmit și eu altora energia mea prin muzică, dar nu se poate, așa că rămân la vlog.

Care este mottoul tău?

„Indiferent de ceea ce poți face, începe! Îndrăzneala are geniu, putere și magie în ea, W.H. Murray.

Citește întregul interviu în numărul de martie al revistei VIVA! disponibil la toate punctele de difuzare a presei. 

Coperta VIVA! martie

Coperta VIVA! martie

Citește și: Ce face Irina Deaconescu atunci când nu e pe Instagram și YouTube. La doar 20 de ani a reușit să aibă sute de mii de fani

FOTO: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro