Diana, fiica Irinei și a lui Răzvan Fodor, a ajuns la vârsta adolescenței, iar schimbările din această perioadă se simt și în dinamica familiei. La 15 ani, tânăra are deja propriile opinii, gusturi și preocupări, iar părinții ei încearcă să îi fie alături fără să îi îngrădească independența. Pentru cei doi, etapa aceasta vine și cu provocări, dar mai ales cu bucuria de a o vedea cum își conturează treptat propria personalitate.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Într-un interviu exclusiv pentru VIVA!, Irina și Răzvan Fodor ne-au vorbit despre relația pe care o au cu fiica lor și despre felul în care s-au adaptat la noua etapă din viața Dianei. Irina recunoaște că nu își dorește să îi fie cea mai bună prietenă, ci să rămână mama de care adolescenta are nevoie, în timp ce Răzvan mărturisește că este un tată protector și că între el și fiica lui există o legătură foarte apropiată.
Irina Fodor crede că ar fi o greșeală să fie cea mai bună prietenă a fiicei ei
Fiica voastră a crescut văzând cu ochii și este deja o adolescentă în toată regula, cu multă personalitate. Cum ați resimțit trecerea către adolescență și cât de mult s-a schimbat dinamica din casă de când aveți o domnișoară alături? Cum e Diana la 15 ani?
Irina: E foarte mișto la 15 ani. Știu că există toată povestea asta cu adolescența ca perioadă îngrozitoare și probabil că vom mai avea și noi momentele noastre, dar mie îmi place enorm etapa asta. E un om cu care poți să vorbești. Are opinii, are umor, are gusturile ei, ne contrazice, argumentează, ne mai și pune la punct.
Răzvan: Mie mi se pare fascinant să văd cum începe să se desprindă de noi și să devină ea. Nu mai e copilul căruia îi spui pur și simplu ce să facă. Acum trebuie să explici, să negociezi, să accepți că uneori are dreptate și ea. E greu. (râde)
Ce relație are Diana cu tatăl ei
Se spune că tații de fete devin extrem de protectori și ușor posesivi pe măsură ce fiicele lor cresc. Ce fel de tată este Răzvan Fodor pentru Diana – ești genul îngăduitor, cu care se negociază ușor, sau ești cel care impune reguli clare?
Sunt topit după ea, asta n-am ascuns niciodată. Dar știu sigur că a înțeles cam care sunt limitele mele, unde se poate negocia și unde nu. Cred că sunt un tată rezonabil, atât timp cât se va ghida după principiile și valorile învățate în casă. Sigur că există reguli. Dar prefer să știe de ce există o regulă, nu doar că „a zis tata. Și da, sunt protector. Nici ăsta nu e vreun secret. Chiar vreau să se știe asta. (râde)
Irina, tu cum ești ca mamă în această etapă din viața Dianei? Reușești să fii mai degrabă cea mai bună prietenă a ei, cea căreia îi spune toate secretele, sau păstrezi și o doză de autoritate când e cazul? La cine vine fiica voastră mai întâi atunci când are o problemă?
Există o legendă potrivit căreia, de la noi din casă, eu aș fi aia mai strictă. (râde) Cred că ar fi o greșeală să încerc să fiu cea mai bună prietenă a ei. Ea are nevoie de prietene de vârsta ei și are nevoie și de o mamă. Eu sunt un om destul de pragmatic, iar uneori trebuie să îi reamintești copilului că există și ziua de mâine, că are o viață lungă și frumoasă înainte și că, pentru a se bucura de toate, trebuie să fie și un pic prudentă, și cu fața la joc și la consecințe.
Diana a crescut alături de doi părinți celebri, dar sunt convinsă că deja începe să-și contureze propriul drum. Ce pasiuni are ea în prezent și în ce direcție se îndreaptă – spre zona artistică sau spre ceva complet diferit?
Răzvan: Are foarte multe lucruri care o interesează și noi încercăm să nu ne grăbim să-i punem o etichetă. Tocmai a terminat o perioadă în care viața ei a fost foarte mult despre școală, examen, admitere și acum parcă i s-a deschis apetitul pentru tot.
Irina: Dar e clar că are și o zonă artistică foarte dezvoltată. Are umorul ei, are sensibilitatea ei artistică, îi place muzica foarte mult. Dar, în același timp, este un copil curios și nu vreau să-i spunem noi acum: „Tu trebuie să faci asta!. Are 15 ani. Ar fi trist să știe deja exact ce va face până la 60.
Răzvan: Important e să încerce. Teatru, sport, voluntariat, orice simte că o atrage. Noi putem să-i deschidem niște uși, dar nu să alegem în locul ei pe care intră.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/001-cover-80.jpg)
Voiam să vă întreb cine o răsfață cel mai tare pe Diana, dar bănuiesc că aici intervin direct bunicii, nu? Cum vă împărțiți rolurile între regulile de acasă și răsfățul de la ei și ce stil de parenting abordați în etapa asta?
Răzvan: Sunt multe tipuri de parenting, dar târziu ne-am dat seama că sunt atâtea, pentru că fiecare copil e unic și reacționează diferit la situații. Noi am rămas la rețeta casei: dragoste multă, umor, valorile familiei, verticalitate, reguli care să o țină în siguranță.
Irina: Cât despre răsfăț, la vârsta asta nu mai e așa periculos. Gândește destul de limpede încât să înțeleagă că gesturile punctuale, venite din dragoste profundă, din partea bunicilor sau a noastră, nu anulează celelalte reguli.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/782997287_1433195942016141_1954998137972477276_n.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/razvan-fodor-irina-fodor-2-1.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2023/12/befunky-collage-2023-12-04t143041.797.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/anca-turcasiu-apartament.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_4782e8292c0586ef588920f7cadbe27a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_e6ffc96512f1fd19e3a251c2a344f093.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_878666708f2b4c39976cfa52dd83f9b4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_8b8826bdb817ecf22445fd50ede92653.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/cosmin-nedelcu-micutzu-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/catalin-botezatu-cancer-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/471532562_18457214539067041_4375294339852607434_n-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/44444.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/86.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/55-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_35d4408d91ea37177ede1c289bc164a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_5bb0a6210bff6b1c595119036199c95d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_0401c4a483f5ae5faf561d2b08ebbd41.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_5938465cafcbc7b0cab2da2e569ba0cc.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_35ef8893118d43b4b0710b4a32407a30.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_d0163153af3b8ad9d4d48fff9e274b55.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_7fcae1dd564b3066ad0ca646fe29a0c6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_5e35459215e94ad74bb76d09bfb3ed98.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_b0c0df89f72b6bcd1dd00ee9120f17f0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_53178ebd47fe5d3583126fb1d348e789.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_7aa1d1676f67a4c0e013b0e9c95022e9.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_6ad6064cfd8af6c18269ee7d49e46358.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_7a0396ae2cc284a993db63987c9e5776.jpg)
![Raiul pe pământ! Mirela Vaida trăiește într-o casă de vis, cu 5 camere, perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 €. Cum arată locuința vedetei [GALERIE FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/450x298/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_305f2b0c9436a3f0be43f08374e59c37.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_94693f04f9fef60065802e5fd1660a0d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_a9a7fd6395e7beb22f857ff4390825a9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_12c9ef3ef361ff85abbf0abf3f708b98.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_51f5876ef88e048d6532d86e348ba105.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_599a8fcad2e8f6ae567a8d1fc3045a3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_7d7ddb7241651ab417fd7afadf83574f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_af758a223e8303c3095a9269222c7843.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_3bde5b68d255866354bfb7c7ff2996bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_93d5981c7a829bfdcd4482a6a8f082fc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f1e39d09c9a3d41a7ac9a021e9662913.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f78ed02d0d189166b7174d57399314a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f28b2033a9198220086722e1242729d4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_0c7fa0a9ffe4f434ea417034a837dd01.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_19b20326369f76926701174e89d27508.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_476d817ec8899859213f904ddbdf065e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_b079e0ef269649f595eccab4641d6c04.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/colaj-foto-2026-10-08t151225.841-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/676.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/brigitte-cu-oana-roman-si-sotul-ei-florin-scaled.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/emma-zeicescu1-1.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_ac09b1d259ab097239ff80f87394494d.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_1d0f332b5f2f96fcadc7e8f4eafd3cfd.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_649aae05ea0d0756c30e09dc11f36225.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_a98cc1d69911375385e16179bd03b4c7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_440f47197a30f0ea23775b81952cf810.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_1a946d2544e19740cb5ff68f6faeff49.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_33b48d308d473e17956c266580f9379a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_adb78fe94cdce6a859bc44ce47af421b.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_98ad81c2891eea40ef5516c276ab84f3.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_27421de63a5d8d21122ebf9d3ed0eb71.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_e72a67b726a592856a69a80f0fc23e05.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_64ea21d085b8b07a85831389a1607435.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_b8f78f25636dd82a56c70131f1e1703a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_ab3763b5f2773281890068e511d6220c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_ecf01e412f5d0969744ae346921614fc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_a760ae5a6bd6e61b88e88980c85d0c62.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_daae7058cc0430eaf270c309f7e5c2f7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_8509a3de20080b7357a555d937ef6a80.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_d73e18d851f313c8b95c563bad86159a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_022c9369cbd773c6c750bc7e56c76f1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_4cd31172d718aa274e800641c6b54566.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_30fefe76482fdf4d766efa80461612de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_963d23da33eb0f785dfd42f669d7f4e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_a7d540d8c64593197279b2f87c99a611.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_ec15ec4b832826422a373efedee79670.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_7520e3ed4d373d1e596cc67a030b5569.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_b15eab2117f9f7521650e7f2376c3c2f.jpg)